Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Producătorii de grâu, în bătaia vântului

Asociaţia Naţională a Industriilor de Morărit şi Panificaţie activează în domeniu din 1994. Dacă la început era constituită din 57 de societăţi membre, astăzi ANAMOB numără peste 200 de operatori în toată ţara, care, din punctul de vedere al capacităţii de morărit, acoperă cel puţin 40 % din consum. Despre problemele morarilor şi despre piaţa grâului vorbim în cele ce urmează cu preşedintele asociaţiei, domnul Viorel Marin.

Producem mai mult decât e nevoie

Rep.: Sunt competitivi morarii noştri? Care ar fi topul morarilor din România?

V.M.: O bună parte din ei sunt competitivi, dar concurenţa în sector este mare. Avem de cel puţin cinci şase ori capacitate instalată faţă de consumul naţional şi pentru ca aceşti producători să poată supravieţui trebuie eforturi spre a ieşi pe pieţe terţe, şi nu mă refer la cea comunitară, întrucât este şi ea destul de aglomerată.

Pe locul întâi, dacă ar fi să facem un clasament, se află organizările de tip grup: vorbim de Boromir, de 7 Spice (fostul Vel Pitar) şi de Titan. Pe locul doi se află unităţile concentrate într-o singură zonă şi care au capacităţi importante de procesare, cum sunt Dobrogea – Constanţa, Panbac-Bacău sau Spicul-Bucureşti.

Urmează apoi o serie de unităţi, cel puţin una pe judeţ, cu capacităţi de 150-200 de tone pe 24 de ore. Mai nou, există o categorie care a început să se dezvolte şi face legătura între unităţile foarte mari şi cele mijlocii, având capacităţi de 100 tone pe 24 ore. Acestea au avantajul că prezintă o dotare modernă şi, integrate cu unităţi de procesare secundare, pot fi foarte profitabile. Sub acest nivel sunt unităţile de sub 60 tone pe 24 ore din care cele mai multe sunt vechi, cu utilaje perimate, a căror capacitate totală este mai mare decât are nevoie piaţa românească.

O situaţie prevăzută

Rep.: Se spune că grâul românesc a fost mult, dar de calitate slabă. Este adevărat?

V.M.: Dacă ne referim la cel obţinut de micii producători, atunci trebuie spus că nu ne putem aştepta la aceeaşi calitate cu cea a grâului de pe piaţa mondială. Recolta din acest an a venit după una din cele mai mici din istorie şi evident grâul de sămânţă a fost insuficient.

În plus, în perioada optimă de însămânţare, octombrie - noiembrie 2006, a plouat intens şi pe fondul lipsei de sămânţă a apărut şi imposibilitatea de înfiinţare a culturilor. În acest context nu puteau lipsi „băieţii deştepţi“ din România care au vândut sămânţă îndoielnică sub formă de sămânţă certificată şi la preţuri mari. Din toate aceste cauze calitatea grâului a lăsat mult de dorit, lucru la care ne aşteptam de altfel.

Rep.: Ce se întâmplă în acest moment cu piaţa făinii? De unde avem făină?

V.M.: Importurile şi exporturile de făină au fost nesemnificative anul acesta. Grâu de panificaţie există în România. Problemele mari încep de acum pe fondul crizei financiare. Principalul factor care a perturbat piaţa a fost bursa din Chicago, unde cotaţiile au ajuns la un moment dat la nivele înspăimântătoare. Din fericire, vânzările au revenit la normalitate.

Fermierii români, total neprotejaţi, sunt în situaţia în care nu mai pot vinde grâul nici la preţul pe care îl puteau obţine în august. Dacă ar face-o ar ieşi în pierdere. Despre export este greu de vorbit în condiţiile în care pretindem preţuri peste nivelul mondial. Deocamdată preţul e stabil la grâul de panificaţie, între 5.000-5.500. Ne uităm însă spre cea mai apropiată piaţă, cea din Ungaria, unde grâul de bună calitate se găseşte din abundenţă şi poate veni în România mai ieftin.

Taxele vamale reinstalate nu vor aduce niciun fel de protecţie pentru că Uniunea are alocate anual nişte contingente fără taxe de peste un milion de tone din terţe piese: SUA, Canada, Rusia, Ucraina şi tot nu va exista barieră comercială.

Rep.: Preţul la făină a crescut sau a rămas acelaşi?

V.M.: Pe piaţa făinii se întâmplă două fenomene. Sunt 2 categorii de mori: unele care ţin cu dinţii de calitate şi păstrează un nivel mai ridicat de preţ şi altele care neglijează acest aspect. Acestea din urmă vând făină multă, mai ieftină. Această făină de calitate slabă, odată ajunsă în panificaţie, necesită însă nişte aditivări şi ameliorări foarte scumpe şi atunci ce iau pe mere dau pe pere. Procentul de aditiv în pâinea tradiţională ar trebuie să fie foarte mic şi doar în cea feliată, care stă câte o lună la raft, este mai mare.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.23, 1-15 DECEMBRIE 2008

Vizualizari: 874



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI