Primarul, cheia problemelor satului > REVISTA LUMEA SATULUI

Problemele satului încep de multe ori de la învăţământ. Am căutat o parte din explicaţii la ministerul de resort, unde a avut amabilitatea să stea de vorbă cu mine d-na Zvetlana Preoteasa, secretar de stat pe problemele învăţământului preuniversitar.

Rep.: În discuţia noastră prealabilă v-am simţit extrem de ataşată de lumea satului. De ce?

Z.P.: Vreau să vă spun că m-am născut în oraş şi toată viaţa mea am trăit acolo, dar atunci când am terminat facultatea m-am supus acelei repartiţii zonale, iar în judeţul Vâlcea nu erau disponibile decât trei posturi, toate în localităţi rurale, aşa că mi-am început meseria la ţară, mai precis la Goleşti.

Am fost profund impresionată de greutăţile oamenilor de acolo: copiii se trezeau la 5 dimineaţa şi veneau cu felinarul prin pădure ca să ajungă la şcoală la ora 7, plecau la două şi ajungeau acasă la patru, unde îi aşteptau tot felul de treburi gospodăreşti, după care se apucau de teme. Eu cred că niciun adult nu ar putea să aibă un asemenea program. A fost un şoc pe care nu pot să-l uit.

Z.P.: Este tragic că trebuie să facem asta, mai ales că peste tot în lume oamenii se îndreaptă dinspre oraş spre sat, şi nu invers. Şi să ştiţi că foarte mulţi ar vrea să se ducă spre ţară, dar nu o fac, cu toate că terenul ar fi mult mai ieftin acolo decât la oraş. De ce? Pentru că nu există asfalt, apă, canalizare, încălzire, farmacie, casă de cultură, cinematograf şi… şcoală.

În loc să încercăm să ridicăm satul la nivelul oraşului, în aceşti 17-18 ani de zile am făcut astfel încât am menţinut acest dezechilibru între rural şi urban. Şi nu doar din cauza banilor. În ultimii ani s-au investit sume mari în infrastructură, în cămine culturale, ajunse o ruină.

Există un program al Ministerului Culturii pentru reabilitarea bisericilor, pentru construirea de biblioteci comunale. Noi, Ministerul Învăţământului, încercăm să reabilităm şcolile din comune, chiar dacă suntem obligaţi să le închidem pe acelea care nu mai au elevi.

Am vizitat câteva sate cu şcoli care au făcut istorie şi acum sunt părăsite, construcţiile dezafectate îţi dau senzaţia de pustietate, te cuprinde un sentiment îngrozitor, parcă ai vedea o fantomă. Dispare încet spiritualitatea sătească. Dacă programele acestea nu vor fi continuate, chiar aşa va fi.

Rep.: Spuneaţi că nu doar banii sunt cauza acestei rămâneri în urmă. Ce altceva frânează?

Z.P.: Din păcate, există o rotiţă pe care, orice ar face, Guvernul României nu poate să o mişte din loc, şi anume: domnul primar. El este cheia întregii probleme. Domnul primar primeşte bani de la Guvern ca să reabiliteze şcoala, să construiască un punct farmaceutic în comună şi aşa mai departe, iar domnul primar nu poate, nu vrea, nu ştie, nu e interesat să-şi facă măcar studiul de fezabilitate, nu vrea, nu poate, nu ştie, nu, nu… să ducă proiectul până în punctul în care să înceapă licitaţia.

Stă ca o găină pe grămada de bani şi la urmă îi dă înapoi, pentru că trebuie să îi luăm din moment ce el n-a fost în stare să facă nimic cu ei.

Sunt bani care s-au dat pentru poduri, iar eu am fost şocată să văd într-o comună că nişte copii treceau în plină iarnă, încălţaţi cu cizme de cauciuc, prin pârâu pentru că podul fusese distrus din cauza unei alunecări de teren. Dar primarul nu fusese în stare nici să facă studiu de fezabilitate.

Am vizitat o comună, nu am să-i dau nici ei numele pentru a nu se interpreta, în care în doi ani de zile a fost construit un nou dispensar, după ce altul fusese reabilitat, au fost construite un punct farmaceutic şi o grădiniţă nouă. Aşa da primar. Şi aşa ajung la conştiinţa civică, la educarea adulţilor… ştiţi cine este candidatul care va primi cele mai multe voturi? Cel care ţipă mai tare, cel care îl atacă mai tare pe celălalt, cel care dă de băut la barul din comună, acela are cele mai multe şanse.

Dacă vine un intelectual care vorbeşte frumos, care încearcă să explice ce programe ar vrea să facă, nu-l ascultă nimeni, ia săracul de el 5-6 voturi, adică neamul lui. Trebuie să ajungem să înţelegem ce vrem, adică îl vrem pe acela care nu ştie să scrie un proces verbal, sau pe cel care ştie ce are de făcut, are o viziune, are un plan, şi îşi doreşte lângă el oameni deştepţi.

Pentru că vreau să vă spun o altă meteahnă a unor primari, îşi angajează în primărie oameni care să nu fie la nivelul lui, pentru ca aşa poate el să fie cel mai tare din primărie şi poate el să bată cu pumnu-n masă şi să spună: „Prostule n-ai ştiut să faci“.

Pe când un om deştept îşi aduce în echipă oameni mai deştepţi decât el, pentru că aşa poate să meargă înainte împreună cu echipa şi să aibă rezultate. Altfel dacă eu sunt slabă de minte, îl mai iau şi pe acela care este şi mai slab, el la rândul lui şi mai şi, atunci de ce să te mai miri de ce nu sunt în stare să duc la sfârşit un proiect.

Z.P.: Deşi nu depinde doar de mine, eu mă număr printre aceia care susţin necesitatea oricărui tip de religie în şcoală. Vreau să fiu foarte bine înţeleasă, nu susţin doar religia ortodoxă, ci Religia, în sensul că niciuna dintre religiile acestei lumi nu-i învăţă pe copii să mintă, să înşele, să lovească, nu-i învăţă să facă crime, violuri şi aşa mai departe.

Toate religiile pământului îi învaţă să fie buni, înţelegători şi, mai ales, îi învaţă să spere, ceea ce este extraordinar. Cineva care nu mai are speranţă este un om terminat; nu e nevoie să moară, pentru că el este un mort viu. Cel care nu mai are speranţa zilei de mâine nu mai are idealuri, vise. Este un om mort care trece ca o umbră prin această viaţă.

Noi trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri să-şi păstreze visele, pentru că atunci vor fi nişte învingători. Numai aşa îşi croiesc un drum spre ţelul lor. Iar religia chiar asta face. În afară de asta, profesorul de religie este şi psiholog. Este cel în faţa căruia fiecare dintre noi poate spune cu adevărat ce simte şi ce gândeşte.

Un psiholog în şcoală are în atenţie 400 de copii; la început au avut câte 800, dar, deşi numărul lor s-a redus, tot sunt mulţi, şi tocmai în liceu unde avem de-a face cu adolescenţi care au cele mai multe probleme, tocmai acolo să renunţăm la profesorul de religie, care poate să fie un sprijin pentru psiholog, devine un sprijin pentru diriginte, este părintele de la şcoală al copilului?! Deci eu susţin şi voi susţine în continuare ca religia să rămână în trunchiul comun.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu