Eroziunea, boala gravă a pământului!

• Până în 1990, au fost amenajate antierozional 2,2 milioane de hectare.
• În ultimii 18 ani, această uriaşă investiţie s-a volatilizat.
• Anual se pierd circa 150 milioane de tone de sol de cea mai bună calitate.

„Pământul ne ţine pe toţi şi, iată, nu avem nicio grijă de el“ – mi-am adus aminte de aceste vorbe ale unui ţăran în vârstă, în drum spre comuna vasluiană Perieni, unde fiinţează de 54 de ani Centrul de Cercetare Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului, unitate unică în ţară şi în Europa.

„Vorbele interlocutorului dumneavoastră – ne spune domnul dr. ing. Dumitru Nistor, directorul centrului – reflectă îngrijorarea tuturor acelora care trăiesc din agricultură şi care constată că, an de an, ca urmare a unor factori, între care pe primul loc se află eroziunea, producţiile sunt tot mai mici.“

D.N.: În ceea ce ne priveşte, ne-am menţinut statutul şi preocupările în esenţa lor. Ne-am păstrat patrimoniul ştiinţific şi - aş spune - cel funciar. Lucrăm în arendă, după tehnologiile noastre, 819 ha, cu rezultatele pe care le ştiţi.

Din păcate, din 52 de cadre cu studii superioare care lucrau în cercetare în 1990, mai sunt acum doar nouă, iar din 389 de salariaţi mai avem 93. Eroziunea – 6 milioane hectare

Rep.: Mai ales că starea fondului funciar în România este – aţi spus-o de atâtea ori şi cu alte prilejuri – „înspăimântătoare“.

D.N.: Ceea ce se întâmplă cu pământul ţării este într-adevăr îngrozitor: eroziunea solului se manifestă pe circa 43% din suprafaţa agricolă a ţării sau, mai exact, pe aproape 6 milioane de hectare.

Dacă până în 1990 pierdeam anual peste 120 de milioane de tone de sol de cea mai bună calitate acum, din cauza distrugerii lucrărilor de combatere a eroziunii, pierdem cu 30-40% mai mult.

Consecinţe directe
Mai mult, fenomenul de eroziune a solului accentuează seceta, o amplifică. De pe terenurile arabile în pantă, unde nu există lucrări antierozionale, la fiecare ploaie se scurg 30-40% din precipitaţiile şi aşa puţine care cad pe teritoriul ţării noastre.

O parte din solul antrenat ajunge în luncile râurilor, le colmatează şi urmează inundaţiile sau pun în pericol acumulările de suprafaţă. Or, se ştie, Moldova colinară se bazează pe acest tip de acumulări care acum sunt colmatate în proporţie de 30-40%.

D.N.: Este, din păcate, o realitate, iar fenomenul în sine, extinderea lui, depind de felul în care lucrăm terenurile în pantă. Deşertificare există în România, deşi unora nu le convine s-o recunoască.

D.N.: Există pârghii, în primul rând politice; cei care conduc treburile ţării trebuie să aibă această voinţă. Apoi există pârghiile economice, cele care duc la comasarea terenurilor.
Soluţii există. Rămâne ca ele să fie aplicate.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu