Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

La mintea...

În urmă cu vreo câţiva ani, cam tot pe vremea asta, s-a întâmplat – fericită întâmplare! – să mă aflu pe undeva prin Deltă, la o fermă piscicolă. Ai cărei oameni – prieteni de-o viaţă, de altfel – numai de vizite n-aveau chef. Şi nici timp. Şi aceasta deoarece în ultimele zile şi două nopţi se rupseseră, parcă, băierile cerului şi se adunaseră toate furtunile pământului în acel loc, hotărâte să-l răscolească şi să-l inunde.

După liniştirea cât de cât a stihiilor, se crease pericolul ca apa să treacă peste zăgazuri, iar peştele din baltă să facă paşi, adică să fie aruncat pe mal. Amatorii de procopseală pe munca şi banii altora se şi înfiinţaseră, har Domnului, destui.

În faţa acestei situaţii, care în limbaj economic ar fi însemnat falimentul, ing. Cornel Ivanov, şeful crescătoriei – specialist de marcă în piscicultură şi cu ani buni de experienţă în domeniu – a alcătuit o echipă de bărbaţi vânjoşi, alături de care, cu eforturi supraomeneşti, înfruntând şi ploaia care iarăşi se dezlănţuise, şi vântul, şi frigul – apărut din te miri ce Siberii – au reuşit, după ore şi ore de muncă intensă, să consolideze malul şi să recupereze o parte însemnată din peştele cu dor de ducă.

O luptă obişnuită în ţinutul dintre Dunăre şi mare, vor spune cei ce cunosc zona. Posibil, voi răspunde. În mod singur însă o luptă pentru supravieţuire, pentru ca natura să nu-ţi răpească, pe nepusă masă, agoniseala pe care te străduieşti s-o aduni cu atâta trudă. După cum o luptă se duce şi în aceste zile, ca în multe altele, pentru ca tâlharii cunoscuţi sub numele de braconieri să nu te jefuiască şi să-ţi irosească investiţiile.

Care tâlhari, cu scule din ce în ce mai sofisticate şi de cele mai multe ori ilegale, cu mijloace de transport rapide şi silenţioase, nu se mulţumesc să pescuiască, precum sărmanii Deltei, pentru un borş şi-o saramură.

Nu, aceştia vor să dea tunuri de miliarde. Strânşi în haite, vicleni şi adeseori violenţi, ei au drept ţintă sturionii – cega, morunul, nisetrul – ale căror icre, negre ori roşii, valorează cât greutatea lor în aur.

Ce contează dară că prin pescuitul, fără socoteală, al acestor specii, în perioada de prohibiţie, deci de reproducere a lor, dar nu numai, se împuţinează dramatic un fond piscicol şi aşa sărăcit din diverse pricini, ce importanţă are că astfel iau pâinea de la gura familiilor de lipoveni, care, dacă n-are balta peşte, rămân fără obiectul muncii?

Contează doară să te îmbogăţeşti cât ai bate din palme fără scrupule şi prin orice mijloace.

În rest, Dumnezeu cu mila! Or, în această situaţie, combaterea dăunătorilor cu două picioare devine obligatorie şi e bine că în ultima vreme se întreprind raiduri de mare amploare în vederea stopării activităţii infracţionale a braconierilor. Tărăşenia ar fi însă ca nu cumva să se întâmple cum, din păcate, se petrec lucrurile mai peste tot în această ţară.

Cu alte cuvinte, în plasa oamenilor legii rămâne doar plevuşca, iar rechinii să-şi vadă în continuare, nestingheriţi, de afacerile lor de pescuitori în ape tulburi. Că, de, banul e ochiul dracului, iar icrele negre ori roşii sunt mult apreciate de feţele simandicoase. Pen’ că, se ştie, e doar la mintea cocoşului, obrazul subţire şi din braconaj se ţine…

Gogu Pintenogu’
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2008

Vizualizari: 757



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI