Imprimati articolul

Mila în cizme de cauciuc

Doamne, cât or fi păcătuit bieţii ţărani, de laşi natura să se dezlănţuie cu atât cruzime asupra lor? Vara trecută, arşiţa cumplită le-a pârjolit câmpurile, pentru ca acum puhoaiele de apă să le arunce în neant puţina agoniseală a vieţii.

Să fie oare vorba de pedeapsa cerească asupra distrugerilor pricinuite ordinii naturale clădite cu atâta osteneală de înaintaşii lor? Pare a fi singura explicaţie plauzibilă, dar nu ei, ţăranii, sunt primii vinovaţi de pângăririle decorului natural.

Acea ordine de care aminteam s-a făcut de-a lungul veacurilor, iar la realizarea ei au luat parte minţile luminate ale acestui neam. Ele sunt cele care au proiectat şi au pus piatra de temelie unor lucrări hidrotehnice şi hidroameliorative fără egal în Europa ultimilor 50 de ani.

Prin aceste lucrări au fost zăgăzuite puhoaiele ce ameninţau ţara de dincolo de graniţa nordică. Au fost îndiguite, atât cât s-a putut, râurile rebele ale Transilvaniei, în timp ce pe întinsul câmpiilor s-a construit unul dintre cele mai mari complexe hidroameliorative al lumii.

Cu ce folos?
Dacă stăm şi judecăm lucrurile prin prisma calamităţilor ultimilor 10-15 ani, atunci totul pare a fi pierdut. Din 3,3 milioane de hectare, dacă se mai irigă 20%. Despre desecări şi combaterea eroziunii, aproape că nu se mai poate vorbi.

Nenorocirile cele mai mari vin însă pe cursurile văilor. În special a celor din Moldova, unde apele învolburate ale Prutului şi Siretului, în special, mătură tot ce găsesc în cale: vieţi omeneşti, sate întregi, culturi şi animale.

Singurul semn de împotrivire în faţa stihiilor pare a fi banala cizmă de cauciuc. Mai ales atunci când ea este încălţată de dregătorii şi politicienii în căutarea unei imagini electorale în campanie electorală.

Dovadă este ceea ce s-a întâmplat la ultimele inundaţii din Moldova şi Maramureş. Rând pe rând, preşedintele ţării, pe de o parte, şi premierul, pe de altă parte, împreună cu alaiurile ce-i însoţeau, au apelat la banalele cizme sau la clasica caschetă. Pentru ce? Să privească neputincioşi la dezlănţuirea apelor şi să dea sfaturi. Cel mai uzitat a fost apelul la solidaritate.

Cinstit vorbind, nici nu aveau altceva să facă, în afară de a-i îmbărbăta pe cei oropsiţi. Pentru că ceea ce trebuia şi putea fi făcut ţine de punerea în execuţie a unui sistem hidrotehnic care presupune eforturi financiare pe care, chipurile, nu le avem. Pentru că banii pentru dezvoltarea economică a naţiunii se duc în altă parte: pentru simpozioane, summit-uri, întruniri mondene etc.

Nu este acum momentul unor judecăţi care să scoată în arenă vinovaţii adevăraţi. Avem totuşi unele nedumeriri. Prima ar fi aceea: dacă nu cumva banii daţi pentru ajutorarea sinistraţilor şi refacerea drumurilor erau mai folositori pentru a preveni nenorocirile de acum? Mai nou, auzim de ajutoare din străinătate, inclusiv din Ungaria, ţară atacată şi ea de stihiile naturii. La rândul lor, bisericile adună şi ele colete. Probabil vor veni şi ajutoare europene.

Pentru o ţară atât de bogată, precum România, această milă internaţională este o adevărată umilinţă.

Iosif POP
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 16, 16-31 AUGUST 2008

֩ Comentarii