Imprimati articolul

ANEMIA INFECŢIOASĂ ECVINĂ (AIE)

AIE este o boală infecţioasă, obişnuit cronică, specifică solipedelor, produsă de un virus cu tropism pentru celulele sistemului hematoformator. Virusul AIE este un lentivirus ca şi virusul imunodeficienţei umane (HIV). Boala este răspândită pe tot Globul, în procente diferite, dependent de numărul insectelor hematofage care sunt vectorii bolii. În zonele endemice, mai des unde există ape stătătoare sau mlaştini, prevalenţa bolii poate să ajungă chiar până la 100% din efectiv. Astfel, boala este numită şi febra de mlaştină.

Sursa de infecţie

La virusul AIE sunt receptive toate ecvinele, indiferent de rasă, vârstă, sex (cai, măgari, catâri). Sursa principală de infecţie o reprezintă animalele bolnave fără semne clinice de boală.  Introducerea şi ţinerea mai mult timp a unui animal bolnav într-un efectiv sănătos duce la transmiterea virusului altor animale. Aceasta se face în primul rând prin intermediul insectelor hematofage (ţânţari, muşte de grajd, muşte tabanide) care imprimă bolii un caracter sezonier în sezoanele calde şi umede, când insectele au o activitate maximă. 

Deoarece s-a izolat virusul din larvele în migraţie ale strongililor (paraziţi interni ai cailor), nu este exclusă transmiterea virusului AIE prin aceste larve. Instrumentele chirurgicale, acele de seringă, sondele nasoesofagiene contaminate pot transmite boala. Iepele pot transmite boala manjilor prin placentă; ca urmare fie se produce un avort, fie mânzul moare la câtva timp postpartum. Virusul AIE nu este exclus să se transmită şi prin colostru, lapte, salivă, urină, material seminal sau preparate biologice de origine ecvină contaminate cu virus.

Tablou clinic

Perioada de incubaţie a bolii este de 7-21 zile. În cazul infecţiei primare, caii prezintă febră mare (41-42°C) intermitentă, anemie (din cauza distrugerii hematiilor din sânge), slăbiciune, edemul abdomenului inferior şi picioarelor. Mucoasele sunt congestionate şi edemaţiate, cu hemoragii punctiforme, mai ales pe mucoasa conjunctivală şi sublinguală.
În caz de efort, chiar uşor, frecvenţa cardiacă creşte foarte mult, iar majoritatea cailor pot muri în 10-14 zile.

În forma acută a bolii, animalele prezintă febră ridicată permanentă sau cu remisiuni, anemie, edeme declive reci în diferite regiuni ale corpului, tulburări cardiovasculare (puls accelerat, aritmic, şoc cardiac puternic). Un simptom caracteristic este tahicardia de efort şi puls evident la nivelul jugularei. Către sfârşitul bolii, animalele slăbesc foarte mult, prezintă ataxie, cad în decubit şi mor. Forma cronică este cea mai des întâlnită în condiţii de teren. Tulburările generale sunt şterse, observându-se numai slăbiciune şi anemie progresivă. Această formă poate evolua ani de zile. De subliniat că un cal fără niciun semn de boală poate fi depistat ca fiind pozitiv.

Diagnosticul

Diagnosticul în AIE se pune pe date epizootologice (care vizează existenţa bolii în zonă), pe date clinice şi morfopatologice. Diagnosticul se confirmă prin teste de laborator (ANEMIAECVI TEST) care pun în evidenţă existenţa anticorpilor antivirus AIE.
Tratamentul specific în AIE este inexistent.

Profilaxie şi combatere

Baza profilaxiei o constituie măsurile generale prin care se urmăreşte protejarea cailor de infecţia cu virusul AIE: supunerea anuală a cailor la teste serologice pentru anemie pentru a se cunoaşte statusul imunologic al acestora, distrugerea muştelor şi ţânţarilor din grajd şi din jurul acestuia cu ROMPARASECT, ROMPARASECT FORTE şi SCABIZOL, curăţarea şi dezinfectarea grajdului cu soluţie de DECONTAMINOL şi CATIOROM, precum şi deparazitarea internă a cailor cu ECVIROM şi ECVIROM I.  Localităţile în care s-au înregistrat cazuri de AIE se declară contaminate şi se supun măsurilor de carantină şi combatere. La virusul AIE sunt receptive toate ecvinele, indiferent de rasă, vârstă, sex (cai, măgari, catâri). Sursa principală de infecţie o reprezintă animalele bolnave fără semne clinice de boală.

Dr. Viorica Chiurciu, doctor în ştiinţe medicale
SC ROMVAC COMPANY SA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 5, 1-15 MARTIE 2010

֩ Comentarii