Ce greu e să fii comună tânără în România!

Localitatea Bătrâni, căci despre ea este vorba, a mai fost cândva comună. Apoi a fost arondată de Starchiojd, localitatea vecină. Acum este una dintre cele mai sărace şi fără prea multe perspective comune din ţară.

Tinerii au plecat la Ploieşti sau în Spania, la cules căpşune. Animale nu mai creşte mai nimeni, nu există dispensar, nici grădiniţă, ansamblul cultural de odinioară s-a desfiinţat. Poduri şi podeţe, căci localitatea se întinde de-o parte şi de alta a unui râu, nu sunt; adesea vine ursul la poarta localnicilor. Despre agroturism, deşi zona e frumoasă, din cauza sărăciei nici nu poate fi vorba.

Cea mai nouă, din punct de vedere administrativ, comună din Prahova nu are, ca toate celelalte localităţi de gen, o firmă la intrarea în primărie. Doar pe un perete, cu litere mari, de tipar, ca să se vadă din drum, stă scris: Primărie. Intru şi caut biroul primarului. Nu există, dacă e să mă iau după înscrisurile de pe uşă, aşa ceva. Acesta îşi împarte spaţiul cu secretarul primăriei.

Localitatea are două sate, Bătrâni şi Poiana Mare care, împreună, au 2.845 de suflete. Despre Bătrâni există o legendă, cum că s-au aşezat prin locurile astea doi oameni în vârstă, cu cei trei copii ai lor. Ei, părinţii, au rămas aici, iar copiii au înfiinţat Chiojdul, Starchiojdul şi Valea Anei.

Există o biserică veche în sat. Inscripţiile erau în nu ştiu ce limbă, că localnicii nu ştiau să citească ce scrie acolo. A existat şi un muzeu al lucrurilor vechi. S-a pierdut şi acesta. Au venit şi cei de la Muzeul Satului, au luat o casă şi au dus-o acolo. În rest, lucruri vechi, iar noi – aproape nimic.

Cum era normal, ne întâlnim şi cu primarul Gheorghe Necula. Ne strângem mâinile şi i le remarc pe ale lui, muncite, de om care ştie ce înseamnă duritatea cazmalei şi dansul coasei prin întinderile de fâneţe. „Doamne, n-am ştiut că este aşa de greu – ne mărturiseşte acesta. Am fost şi tare oropsiţi noi, aici, la Bătrâni.

A venit gârla mare de ne-a înnebunit. Satul se întinde de-a lungul Râului Bătrâneanca şi eu, ca să ajung acasă, trec de două ori prin apă. Să fac drumul acesta, mi-am zis, ca să ne fie mai uşor şi nouă, celor din zona de sus. De asta am acceptat să ajung primar. Pe fond funciar nu am făcut nimic. Avem doar câteva titluri de proprietate date. Terenurile noastre sunt la Smârdan, în judeţul Buzău. Acolo s-au dat titluri, că e câmp mult. N-am reuşit să facem nimic, să angajăm funcţionari publici care să se ocupe de asta.

Grădiniţă nu avem în comună. N-avem nici dispensar şi mi-am propus să facem neapărat unul. Am făcut un studiu de fezabilitate pentru asfaltare, dar mai aşteptăm. Ce să zic, nici animale nu se mai cresc pe aici, cum se creşteau. Să mai fie cam 150 de vaci la momentul acesta. Ne pierdem, încet, încet...“

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu