Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Ce mai faceţi, domnule...Bujor MĂNESCU?

S-a născut la Moreni, în 17 septembrie 1931. A absolvit Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel“ din Ploieşti în anul 1949, fiind atras de ştiinţele agrobiologice.

Profesional vorbind, Bujor Mănescu este un produs al şcolii sovietice de agricultură, aceasta fiind la vremea respectivă una dintre cele mai bune din lume.

În perioada 1949-1954 a studiat la Institutul Agricol al Cubanului, din Krasnodai, Federaţia Rusă. La terminarea studiilor universitare, în 1954, este angajat la Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR) pe post de cercetător asistent. În 1955 revine în Uniunea Sovietică la Academia Agricolă „K.A Timirizev“ din Moscova pentru a-şi pregăti teza de doctorat.

O şansă aparte

Debutul în activitatea de cercetare şi-l face în 1958, ca şef al Laboratorului de Culturi Forţate, nou înfiinţat în cadrul Institutului de Cercetări Horticole din Bucureşti. În 1961 preia conducerea Secţiei de Cercetări Legumicole din acelaşi institut. Ascensiunea sa ştiinţifică este fulminantă, el reuşind ca la vârsta de 40 de ani să obţină titlul de doctor docent în ştiinţe, acordat de către Institutul Agronomic din Bucureşti.

Dascăl cu vocaţie, din 1959 se integrează şi în învăţământul agronomic şi economic superior, la început (1959) în funcţia de conferenţiar, iar din anul 1965 devine profesor universitar titular prin concurs la Academia de Studii Economice şi Institutul Agronomic din Bucureşti. În memoria tuturor studenţilor săi, Bujor Mănescu a rămas un om de o valoare ştiinţifică şi integritate morală de excepţie. A iniţiat şi condus cercetări originale în domeniul energeticii serelor de legume, al ecologiei horticole şi economiei horticole.

A publicat în ţară şi străinătate peste 250 de lucrări, tratate, monografii, manuale, comunicări ştiinţifice şi articole.

În 1971 a fost ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, în 1997 „Om al anului“ de către American Biographical Institut (ABI), iar în anul 1993 Membru de Onoare al Societăţii Române a Horticultorilor.

Activitate continuă

În 2001 a ieşit la pensie, după 47 de ani de activitate didactică şi ştiinţifică.

– După o asemenea activitate, cred că nu prea vă împăcaţi cu statutul de pensionar.

– Mă întrebam ce voi face de unul singur, fără mediul meu studenţesc, plin de viaţă, activ, uneori romantic. Cu cine voi mai discuta îndelungat pe teme profesionale? Îmi va lipsi dialogul atât de necesar cu cei din jur? Nu s-a întâmplat aşa. Am încă preocupări multiple la catedră, dar şi acasă, pe stradă, în cartierul nostru Cotroceni, în mica grădină din spatele imobilului unde locuiesc în Bucureşti sau în grădina mare de la Afumaţi. Este foarte important după ce eşti pensionar să simţi că sunt aproape de tine soţia, colegii, prietenii şi vecinii, care te sprijină moral şi te fac să nu te simţi singur. Şi nu trebuie să te izolezi de ei.

La ASE sunt consultant ca urmare a deciziei Senatului Universitar şi colaborez la activitatea didactică şi ştiinţifică a Catedrei de economia producţiei agroalimentare şi a mediului. Am elaborat împreună cu colega mea conf. dr. Marcela Ştefan manualul de Sisteme horticole comparate apărut în 2003 şi 2005 şi lucrarea ştiinţifică Ingineria ecosistemelor agricole în 2005.

În satul Vânători, de lângă Afumaţi, am transformat grădina, cu ajutorul soţiei mele prof. univ. dr. Creola Mănescu, într-o mică fermă horticolă, primitoare pentru toţi sătenii. Urmează să termin o lucrare de cca 500 de pagini privind Economia ecologică.

Teodor MARIAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2009

Vizualizari: 1791



֩ Comentarii

 
֠ 1.     SEZONOV DAN -- (16-October-2010 )
Sunt mandru ca am fost studentul distinsului pedagog si Profesor Universitar Manescu Bujor. Am avut ce invata din experienta sa de viata si il admir pentru vigoarea de care da inca exemplu pentru altii. Pentru mine, personal, Familia Manescu este un exemplu de oameni de mare valoare, fiind cadre didactice de talie univarsitara. Multa sanatate Domnului Profesor!

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI