Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Cehii din Banatul de Munte

Istoria, vremea şi vremurile au făcut ca pe actualul teritoriu al judeţului Caraş-Severin să trăiască în pace şi bună înţelegere o sumedenie de etnii. Convieţuirea lor se aseamănă cu un buchet de flori pe care de ani buni îl admiră toţi cei care trec prin aceste locuri atât de puţin cunoscute.

Alături de români trăiesc aici în pace şi prietenie germani, maghiari, cehi, croaţi, evrei, sârbi, rromi, ucraineni, italieni, francezi, însă în trecut mai erau şi alte neamuri. Dar tot istoria a făcut ca mulţi dintre ei să plece şi numărul lor să scadă. Cu toate acestea, mica Europă din această parte a României a rămas o oază, din care mulţi filozofi, istorici, sociologi, filologi, etnologi şi alţi oameni de ştiinţă încă mai au multe de învăţat. În cele ce urmează vom scrie despre comunitatea cehă din Banatul de Sud.

Viaţa, dincolo de nostalgii

Liderul acesteia, profesorul de istorie Francisc Draxel, spune că, din numărul mare de români de etnie cehă existent până în decembrie 1989, astăzi mai sunt vreo două-trei mii. Oameni care trăiesc în comunităţi compacte în localităţile Şumiţa, Ravensca, Bigăr, Eibenthal, Gârnic şi Sfânta Elena. Pe lângă satele amintite, importante comunităţi de cehi mai găsim şi în Caransebeş, Reşiţa, Moldova Nouă, Zlatiţa, Liubcova şi Berzasca.
Peste tot, aceşti oameni se străduiesc să-şi păstreze tradiţiile, limba şi portul.

Este averea lor cea mai de preţ, moştenită de la generaţiile trecute, venite pe aceste meleaguri la jumătatea secolului al XIX-lea. „După Revoluţia din decembrie 1989, foarte mulţi cehi au plecat la muncă în Cehia, zice profesorul Draxel, originar din satul Şumiţa. Unii şi-au vândut casele şi toată agoniseala de o viaţă şi s-au stabilit definitiv acolo. Multora le pare rău, însă nu mai au ce să facă. Alţii, care nu şi-au înstrăinat averile, s-au reîntors. Mai sunt şi cei care vin şi pleacă, adică muncesc temporar dincolo. Îşi mai construiesc câte o anexă sau repară şi îţi îmbunătăţesc condiţiile. Poate că dacă aveau locuri de muncă aici, ca până la Revoluţie, dacă drumurile erau mai bune şi nu trăiau atât de izolaţi, numărul nostru de astăzi era mult mai mare.“

Profesorul Draxel n-a plecat. Nu s-a putut rupe de casă şi de părinţi şi l-ar fi rupt dorul de aceste locuri. Şi altora plecaţi dincolo le este dor de ACASĂ. Pentru că aici au rădăcinile, le sunt îngropaţi strămoşii, iar legăturile acestea sunt greu de distrus. Nu există bani şi nici alte valori care să compenseze aceste goluri din sufletele oamenilor aceştia harnici, gospodari, ordonaţi şi de cuvânt.

Desigur că şi cei rămaşi aici au multe dureri. Suferă mult când văd că din zi în zi satele lor sunt tot mai mici, când se mai închide o casă sau când şcolile rămân fără copii. Nici lor nu le este uşor. „Aici suntem pemi, dincolo suntem români“, îmi zicea cu ceva vreme în urmă şi cu tristeţe în glas Iohan Şubert din satul Ravensca. Ce va urma este greu de spus. Satele mici din Banatul de Munte au un viitor incert.

Totul depinde de evoluţia economică a acestei zone, de voinţa oamenilor de a salva ce se mai poate. Important este ca sufletele de aici să nu-şi piardă speranţa iar politicienii, care adună voturi de peste tot, ar trebui să nu uite că marile valori se nasc şi în lumea satului. Adică în lumea de unde poţi învăţa ce trebuie lăsat pentru a fi transmis mai departe.

Florin PETRINI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2009

Vizualizari: 859



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI