Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Cu amărăciune, despre legume şi flori

Suntem în plină vară, când, se spune, omul nu mai are umbră. Anotimpurile din urmă s-au jucat într-un fel de-a baba oarba cu noi, au fost altfel faţă de ceea ce ştiam, ceea ce pentru agricultori înseamnă probleme în plus. Dacă mă refer la horticultori acestea sunt şi mai complicate pentru că această uzină sub cerul liber poate să aducă mari satisfacţii dar, la fel, după munca de atâtea luni poţi să te trezeşti fără nimic. Şi totuşi sunt oameni care stăruie în această profesie şi care se pot chiar mândri cu realizări menite să ne facă viaţa mai bună. Un asemenea om este Victor Lăcătuş, director ştiinţific la Institutul de Cercetări pentru Legumicultură şi Floricultură de la Vidra.

O alternanţă deloc benefică

G.V.: Domnule director, sunteţi un horticultor cu vechi state de producţie. Din punctul dumneavoastră de vedere, ce a însemnat pentru legumicultori, dar şi pentru cultivatorii de flori primăvara şi mai cu seamă acest început de vară?

V.L.: Am avut un început foarte greu pentru legumicultori, dat fiind faptul că ne-am confruntat cu temperaturi foarte scăzute noaptea şi ridicate ziua. Am avut ploi, umiditate relativă ridicată, după care iar au venit zile cu temperaturi ridicate. Această alternanţă nu este deloc benefică culturilor horticole şi mai ales celor legumicole. De aceea cred că o rezolvare a problemelor legumiculturii româneşti care se află în mare impas o constituie extinderea legumelor în spaţii protejate. Trebuie să spun că solariile reprezintă cea mai bună asigurare pentru legumicultura României. Din păcate, la acest capitol nu se fac eforturile cuvenite, iar agricultura, în loc să determine ameliorarea situaţiei financiare pe care o resimţim cu toţii, simte criza mai mult ca orice alt sector.

Realizări în condiţii austere

G.V.: În pofida greutăţilor, rezultatele dumneavoastră merg, ca să spun aşa, în pas cu timpul. Sunteţi autorul, alături de alţi colegi, a primei vinete albe, de exemplu.

V.L.: Nu aş putea să spun că este chiar un element de noutate pe plan horticol, dar pentru România este destul de important, pentru că până acum nu a fost realizat niciun astfel de soi. Este primul de vânătă albă obţinut la noi, de colectivul condus de colegul meu Mihai Tudor, care a mai realizat şi primul hibrid de morcov românesc. La ardeiul gras, avem iarăşi un soi deosebit.

Este vorba despre Bârsan, ultimul omologat, pe care eu îl apreciez în primul rând pentru că este foarte productiv şi suficient de timpuriu. Şi la tomate mai avem o noutate, este vorba de hibridul Siriana, creat de doctorul Vânătoru de la Staţiunea Buzău, pe care l-am răspândit deja în bazinul Vidra şi de care toată lumea este mulţumită pentru că este relativ timpuriu şi face fructe reuşite. De asemenea, am introdus în solar o populaţie locală găsită de o colegă de-a mea, Viroma, care are iarăşi un fruct extraordinar. Este vorba de tomate cu creştere nedeterminată, fructe mari, de peste 150 g, care au un gust deosebit. Sunt lucruri interesante, mai ales dacă ţinem cont de condiţiile în care au fost obţinute.

Un fond genetic păstrat cu mari sacrificii

G.V.: Cum stăm cu baza genetică?

V.L.: Este greu să faci faţă unor ţări ca Grecia, Turcia, Macedonia în ceea ce priveşte fondul de germoplasmă. Astăzi, dacă vrei să fii competitiv şi să ţii pasul cu realizările pe plan măcar balcanic, trebuie să ai câteva sute de mii de surse de germeni, or noi ne ducem cu câteva sute sau chiar zeci la unele specii. Suntem într-o situaţie deosebit de dificilă. Mai avem în institut câţiva oameni pasionaţi, care au ţinut să-şi menţină cât au putut acest fond genetic, uneori şi fără a fi plătiţi cu lunile. Unii nu au primit pe anul acesta niciun ban şi totuşi încearcă să-l menţină pentru că este comoara acestei ţări. Eu mă întreb până când vom trăi aşa, numai cumpărând din afară? Cheltuim ca ţară în jur de 15 milioane de euro să cumpărăm seminţe de legume când noi, la staţiune, am cerut o sumă derizorie comparativ cu aceasta ca să dezvoltăm în continuare programul de hibrizi de tomate pentru solarii.

Florile, un sector ofilit

G.V.: Văd pieţele pline de flori şi mă gândesc că cele mai multe dintre ele provin din Olanda. Ce se întâmplă cu floricultura românească?

V.L.: Şi acest sector a trecut printr-o perioadă foarte grea. Eu aş încerca să cred, şi am argumente pentru asta, că există şi aici o revenire. Au apărut ici-colo, sigur prea puţin faţă de potenţialul pe care-l avem, producători de flori la ghivece, dar şi de flori tăiate în solarii, unde suprafeţele au crescut. Din păcate, constat că mulţi producători le aduc deja în fază de plantulă din Olanda şi aici le cresc la un nivel comercial şi vând ghivecele. Tot este un pas şi cred că următorul va fi făcut în anii care vin atunci când aceşti producători îşi vor da seama că pot să-şi înmulţească singuri materialul săditor.

În general însă, sectorul floricol a decăzut mult, mi-e greu să spun ce nu am făcut nici noi, pentru că nu am fot sprijiniţi. Acesta este adevărul. Pentru anul 2010 am fost anunţaţi în timp ce lucram la un proiect că ni s-a tăiat suma complet, drept care colegii de la floricultură au fost efectiv scoşi de pe statele de plată. În prezent, ei se susţin cu ajutorul materialului genetic vândut… Vând bulbi de lalele, butaşi de trandafir renumiţi pentru rezistenţa lor de cel puţin 6-8 ani. Am ajuns să vindem chiar material de bază ca să mai scoatem un ban să mai putem plăti aceşti oameni, ceea ce nu e deloc plăcut.

Gheorghe Verman
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 14, 16-31 IULIE 2010

Vizualizari: 840



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Alexandru Fira -- (16-July-2010 )
Cam in aceeasi situatie ne aflam si noi, dar in conditii mult mai rele, la SCDP Cluj.

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI