Cum folosim „păşunea de iarnă“

Una dintre caracteristicile stabulaţiei de iarnă este furajarea animalelor cu nutreţuri conservate: fânuri, grosiere şi suculente. Ultima categorie cuprinde, pe lângă rădăcinoasele furajere, dovlecii şi furajul murat, unde se includ toate felurile de nutreţuri însilozate.

Atunci când ne referim la furajul murat avem în vedere în principal furajul însilozat de porumb şi cel de lucernă, care poate fi administrat perioade lungi şi în cantităţi mari în hrana ovinelor şi taurinelor de lapte şi carne.

Deoarece stimulează producţia şi determină obţinerea unui lapte bogat în caroten, ca şi în cazul hrănirii la păşune, furajul murat intră în mod obişnuit în hrana vacilor de lapte, fiind numit şi „păşunea de iarnă“. Folosirea acestuia în alimentaţia animalelor ridică însă unele probleme – atât cu aspect tehnic, cât şi practic, de respectarea cărora depinde eficienţa utilizării lui.

Introducerea şi furajarea animalelor poate fi făcută după 4-5 săptămâni de la însilozare, în cazul gramineelor bogate în zahăr fermentescibil, şi după 7-8 săptămâni în cazul leguminoaselor, nu înainte de a fi preluate probe pentru examenul de laborator, în scopul determinării principiilor nutritivi şi eventual toxici. Pentru aprecierea calitativă a furajului, examenul de laborator trebuie completat cu examenul organoleptic. În alimentaţia animalelor va fi folosit numai furaj murat de bună calitate, al cărui aspect trebuie să prezinte structura evidentă a plantelor din care este alcătuit, cu gust dulce-acrişor şi miros plăcut de pâine dospită.

Gustul şi mirosul acru, înţepător se datorează cantităţii mari de acid acetic, iar cel greu, respingător, de peşte stricat, unui exces de acid butiric. Furajul la care au apărut deficienţe nu va fi folosit în hrana animalelor. De aceea, la controlul de laborator periodic se va solicita determinarea acidităţii totale şi, diferenţiat, pentru acizi prezenţi în furaj. Aciditatea totală a furajului bine murat trebuie să fie între 1,5-2,5%, din care acidul lactic să reprezinte 70-75%, cel acetic să nu depăşească 0,5%, iar cel butiric să fie sub 0,1%. Cu aceeaşi ocazie se stabilesc şi pierderile de substanţe nutritive în timpul perioadei de depozitare.

Cantităţile zilnice de furaj murat recomandate în hrana vacilor de lapte sunt de 25-30 kg/cap pentru cele în lactaţie şi de 10-12 kg/cap pentru cele în gestaţie avansată; acestea din urmă, cu 2-3 săptămâni înainte de fătare, se vor suprima din raţie, fiind înlocuite cu un supliment de concentrate.

În hrana junincilor se folosesc 8-12 kg/cap, a taurinelor la îngrăşat 20-30 kg/cap, a taurilor 10-15 kg/cap, a tineretului bovin de peste 18 luni 10-20 kg/cap şi 3-10 kg/cap pentru tineretul de 6-18 luni. În alimentaţia viţeilor se introduce treptat, de la vârsta de o lună, începând cu 0,1 kg/cap, astfel ca la înţărcare să se ajungă la un consum zilnic de 3-4 kg/cap.

Ovinele consumă şi valorifică bine nutreţul murat, fiind recomandate 2-3 kg/cap pentru oile adulte, 3-4 kg/cap pentru berbeci, 4-6 kg/cap pentru ovinele supuse îngrăşării şi 0,4-0,6 kg/cap pentru tineret. Oilor în gestaţie avansată li se pot administra 0,5 kg/cap, având grijă să fie scos din raţie cu o săptămână înaintea fătării. Datorită capacităţii reduse a stomacului şi chimismului diferit faţă de cel al rumegătoarelor, furajul murat nu se va administra în hrana cailor.

Deoarece furajul murat de porumb este sărac în proteină, completarea necesarului proteic se va face cu ajutorul fânului de leguminoase sau al furajului murat de lucernă. Pentru temperarea acidităţii, în raţia vacilor de lapte se vor include 10-15 kg de sfeclă furajeră, a cărei reacţie alcalină anihilează în mare măsură aciditatea, calculându-se, din totalul cantităţii zilnice de suculente, 3 părţi furaj murat şi 2 părţi sfeclă.

Raţiile pe bază de porumb murat sunt deficitare în calciu şi potasiu, necesitând o suplimentare obligatorie cu aceste elemente la nivelul cerinţelor, prin folosirea a 50-100 g/cap zi de praf de cretă şi oase pentru taurinele adulte.

Furajul murat de lucernă este mult superior celui de porumb, atât din punct de vedere nutritiv, cât şi al influenţei asupra producţiei şi procentului de grăsime din lapte, deoarece este bogat în proteină, hidrocarbonate, săruri minerale, vitamine şi caroten. Animalele îl consumă cu plăcere, iar creşterea producţiei de lapte se face observată după 24-48 de ore de la introducerea în furaje.

Ţinând seama de faptul că rumegătoarelor le este caracteristică digestia intermitentă – pe durata unei zile perioadele de digestie de hrană alternând cu odihna de noapte, când rumegarea este stimulată de prezenţa celulozei sub formă uscată –, se impune administrarea furajului murat, a suculentelor în general, dimineaţa sau la amiază, seara administrându-se furaje uscate. Pentru ca laptele să nu împrumute mirosul nutreţului murat, în fermele de vaci administrarea acestuia se va face întotdeauna după muls.

Deşi, din punct de vedere nutritiv, prezintă avantaje, stimulând producţia de lapte şi îngrăşarea, furajul murat nu poate alcătui singur raţia de hrană, iar introducerea în alimentaţia animalelor trebuie făcută treptat, în decursul a 10-15 zile. La fel se va proceda şi în cazul trecerii la furajarea cu un nou fel de nutreţ murat.

Mulţi autori atrag atenţia asupra tulburărilor de sănătate şi reproducţie care apar în urma folosirii furajului murat în alimentaţia animalelor. Acest lucru este cauzat de cantitatea mare de nitriţi ce se găsesc în furajul murat de calitate mediocră, care distrug carotenul din furaje şi din tubul digestiv sau împiedică transformarea lui în vitamina A. În acelaşi timp, alimentaţia unilaterală sau preponderenţa furajului murat necorespunzător constituie cauza tulburărilor metabolice, cu repercusiuni negative asupra gestaţiei şi nou-născutului.

Din cele arătate nu trebuie să rămânem la ideea că nutreţul murat nu poate fi folosit în hrana animalelor, cu atât mai mult cu cât în unităţile cu efective mari el reprezintă furajul de bază în perioada de stabulaţie. Trebuie luate doar măsurile de precauţie prin care, alături de acest furaj, în alimentaţia animalelor să se asigure cantităţile corespunzătoare de fânuri (în special leguminoase), concentrate şi substanţe minerale tampon, astfel încât să se evite apariţia tulburărilor menţionate.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu