Imprimati articolul

Ce mâncăm şi ce-mbrăcăm

De câte ori „calc“ printr-o expoziţie cu produse specifice satului românesc – ocazii ce-ţi oferă posibilitatea legăturii cu istoria neamului din care faci parte – îmi vin în minte o sumedenie de lucruri legate de tradiţia şi obiceiurile acestui spaţiu, de oamenii acestor locuri şi de portul lor tradiţional fără seamăn. Port alterat de ceva vreme de modernismul exagerat uneori, importat de oriunde, desprins total sau parţial de natură şi natural.

Este, trebuie să spun, un subiect ce mă frământă de mulţi ani, motivat de cel puţin două lucruri: sănătatea oferită de o hrană şi o haină sănătoase şi frumuseţea izvorâtă parcă din raiul în care fiecare dintre noi ne avem obârşia. Privesc cu aceste prilejuri la oamenii aceia, expozanţi, producători ai unor obiecte de îmbrăcăminte, artă şi alte accesorii specifice activităţilor în spaţiul rural, ce încearcă să convingă prin ofertă şi calitate asupra necesităţii revenirii la... natural. Şi n-o fac doar de dragul câştigului bănesc care mai întotdeauna se află sub nivelul valorii reale a ceea ce oferă, ci mai degrabă din dragoste şi respect pentru ceea ce este tradiţional şi sănătos: producţia naturală de lână, piei, in, cânepă şi alte asemenea, spre binele tuturor.

O pledoarie în favoarea avantajelor generate de reorientarea spre natural şi mai cu seamă spre ceea ce se naşte şi se creează în spaţiul românesc ar fi poate inutilă de vreme ce se ştie de acum câtă nevoie avem să ne repunem în mişcare valorile şi resursele naturale, de multe ori şi de multă vreme neglijate. Dar mai întâi trebuie formată o cultură a consumatorului, oferindu-i acestuia informaţiile necesare privind necesitatea, importanţa şi avantajele folosirii produselor naturale de origine vegetală şi animală. Mare păcat să ai la îndemână atâtea produse naturale ieftine, sănătoase, nepoluante şi să îmbraci atâtea... artificialităţi scumpe, nesănătoase şi poluante pe deasupra. Despre hrană, ce să mai spun? Suntem ceea ce mâncăm. După cum deja se vede. Pe stradă, la lucru sau, mai grav, prin spitale.

Revenind la portul tradiţional, nu pot să nu remarc faptul că este promovat doar la anumite târguri, serbări câmpeneşti, spectacole şi... reuniuni cu iz electoral. Până la urmă, e bine şi aşa. E bine că politicienii, chiar şi ei, n-au uitat de obârşie mai cu seamă acum, în vremurile în care suntem practic invadaţi, agresaţi chiar de producătorii şi furnizorii de „chinezisme“, cele mai multe din fire şi fibre sintetice, pentru care se cheltuieşte multă energie pentru a fi produse. Deşi pe alte meleaguri a te îmbrăca sănătos constituie o prioritate, chiar o modă, pe noi, românii, nu ne preocupă îndeajuns ca, pe lângă cele mai sănătoase alimente şi cosmetice, să ne alegem şi haine „sănătoase“, cum spuneam, produse din lână, piele, mătase, in, cânepă, bumbac.

E condamnabil că, în ultimii 20 de ani, s-a permis distrugerea industriei prelucrătoare de produse naturale (lână, in, cânepă) şi a celei producătoare de textile. Existenţa lor ar fi putut contribui la relansarea agriculturii. Nu-i puţin lucru să-ţi poţi valorifica la întregul potenţial materia primă de care dispui. Şi încă din belşug. Dar, ca să fim noi înşine sănătoşi ar trebui mereu să ne întrebăm ce mâncăm şi  ce-mbrăcăm. Chiar şi când ecologiştii ne îndeamnă la... ecologizare. Blană ecologică nu înseamnă nicicum... blană naturală. Este doar o observaţie. Una dintr-o mie.

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 15, 1-15 AUGUST 2010

֩ Comentarii