Imprimati articolul

Grupurile de producători - mai mult pe hârtie decât... pe câmpie

Constituirea grupurilor de producători agricoli a fost dintotdeauna un subiect controversat, la fel ca şi punerea în practică a acestui program. În plus, reticenţa românilor pentru formele asociative a făcut ca realizarea lui să aibă loc mai degrabă pe hârtie decât în practică.

Cum înţeleg asocierea oficialii şi cum o văd fermierii?

Ministrul Agriculturii Stelian Fuia se plângea recent într-o conferință la Craiova că în România există aproape un milion de fermieri care dețin suprafețe foarte mici de teren agricol, mare parte dintre ei chiar sub 2 hectare. Iar în asemenea condiții vorbim mai mult de o agricultură de subzistență decât de o activitate performantă. „Pentru a eficientiza acest mod de producţie este nevoie de asociere. Nu putem să producem economic fără a-i asocia pe micii fermieri din două puncte de vedere: atât în ceea ce priveşte aprovizionarea, cât şi desfacerea. Dacă se întâmplă să şi exploateze împreună terenul, cu atât mai bine“, a declarat Stelian Fuia.

Rămâne de văzut însă cum va reuși Ministerul Agriculturii să-i atragă pe fermieri spre formele asociative, mai ales că programul instituției de sprijinire a înființării grupurilor de producători – inițiat în urmă cu câțiva ani – se derulează cu greutate. Teoretic, agricultorii ar trebui să fie atrași de formele asociative pentru că pot să se poziționeze mai bine pe piață și să obțină prețuri mai bune, mai ales că dispar intermediarii, dar și pentru că se reduc costurile de transport. Pe de altă parte, membrii unui grup își pierd independența și trebuie să pună totul la comun, ceea ce nu prea îi încântă pe mulți, nu mai vorbim de toate „actele“ care trebuie ținute la zi. O dovadă că programul este greu de pus în practică este grupul de producători „Paradisul Legumelor“ din bazinul Curtici-Macea (judeţul Arad). Altădată un model de succes, grupul din Arad se luptă acum pentru supraviețuire, după ce anul trecut a fost foarte aproape de faliment.

De unde vine reticenţa?

Costică Măcelaru, un fermier din judeţul Brăila, spune că programul instituit de Ministerul Agriculturii nu este viabil în primul rând din cauza reticenţei fermierilor de „a pune totul la grămadă“ sau de a realiza împreună activități precum aprovizionarea sau depozitarea. Pe de altă parte, lipsa stimulentelor financiare sau fiscale constituie un alt motiv care împiedică comasarea suprafețelor agricole, mare parte din acestea continuând să rămână și în prezent fărâmițate. Există totuși și o măsură bună, recunoaște Măcelaru, faptul că grupurile de producători au prioritate la accesarea de fonduri europene pentru construirea de depozite.

Acesta spune că pe lista avantajelor membrilor unui astfel de grup se numără și faptul că primesc un bonus de 5% în anul viitor pentru marfa vândută prin intermediul grupului, cu condiția ca aceasta să reprezinte peste 70% din producția membrilor. La nivelul județului Brăila nu se poate spune că există un interes prea mare din partea fermierilor pentru constituirea grupurilor de producători. Costică Măcelaru, care este și președinte al Asociației Producătorilor Agricoli din județul Brăila, afirmă că în această zonă s-au constituit doar câteva astfel de grupuri, prin­cipala cauză fiind faptul că agricultorii preferă să lucreze individual.

Legislaţia şi scăpările ei

Nici din partea producătorilor de mere din zona Voinești nu pare să existe un interes prea mare pentru constituirea grupurilor de producători. Florin Istrate, președintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli „Valea Florilor“ și vicepreședinte Agrostar, susține că legislația actuală – și el a participat la comisiile de lucru – nu este deloc favorabilă pentru producători, care nu doresc să facă parte din astfel de grupuri. Iar principalul motiv pentru care aceștia se feresc este faptul că dacă devin membrii unui grup sunt impozitați de două ori, adică și pe firma proprie și pe grup. Tocmai de aceea Ministerul Agriculturii ar trebui să pună la punct toate actele normative privind grupurile pentru a pune în mișcare acest mecanism. Altfel, tot programul este sortit eșecului. Acum, de exemplu, în România funcționează doar câteva grupuri de producători, „deși scriptic există mult mai multe, chiar zeci“, susține Istrate.

Pomicultorul spune că, în ceea ce-l privește, el a constituit o coope­rativă pe Legea nr. 566, după care vrea să treacă și la faza următoare, grupul de producători. Speră să și reușească să realizeze acest proiect. „Cooperativa vrem să fie un fel de proiect-pilot, un model de succes, să vadă și alții că se poate face ceva în România. Dacă noi care lucrăm în domeniu nu facem ceva, atunci cine?“, afirmă Istrate.

Acces greu la finanţare chiar şi după asociere

Marinela Van de Waart, reprezentanta societăţii Horti Group Sadova, este și ea nemulțumită de modul în care se desfășoară programele Ministerului Agriculturii în ceea ce privește grupurile de producători. Iar proble­mele sunt de tot felul. Astfel, de exemplu, a afirmat Van de Waart, „noi care am constituit grupul, când am vrut să luăm o hotărâre în numele membrilor, am fost refuzați pentru că nu suntem persoane autorizate“. Aceasta spune că ministerul ar trebui să găsească o procedură prin care să aducă la cunoștința funcționarilor că există aceste grupuri de producători, pentru că „nu suntem recunoscuți de toată lumea“.

Un alt motiv de nemulțumire pentru Van de Waart este și accesul dificil la sursele de finanțare cu bani europeni. De exemplu, a pierdut un punctaj de 10 puncte pe Măsura 121 – Modernizarea exploatațiilor agricole la un proiect depus, pentru că „dintr-o eroare“ grupurile n-au fost incluse în ghid. Acesta este și motivul pentru care și alți membri ai grupului de producători din care face parte au renunțat să mai încerce să acceseze această măsură.

Van de Waart este nemulțumită și de faptul că băncile nu vor să ia în seamă garanția pe proiectul respectiv, în condițiile în care pentru realizarea investițiilor este nevoie de foarte mulți bani. În România, grupurile de producători din legumicultură funcționează în general pe baza membrilor fondatori, susține Van de Waart. Iar chiar dacă în general aceștia ar trebui să se ocupe cu comercializarea producției, în realitate sunt nevoiți să devină și producători, pentru că agricultorii români nu prea își respectă contractele. Același lucru se întâmplă și în cazul Marinelei Van de Waart, care cultivă și ea legume de ani buni. 

Ioana GUŢE
REVISTA LUMEA SATULUI NR.  9, 1-15 MAI 2012

֩ Comentarii