Implicarea şi dăruirea, două calităţi necesare unui agronom

Societetea Agricolă Ceres–Miroşi funcţionează din 1991 pe Legea nr. 36, adică e un fel de cooperativă care reuneşte 1.070 de asociaţi, fiecare contribuind cu o suprafaţă ce cuprinde în medie 1,70 ha. Mulţi însă au sub un hectar, lucru care te determină inevitabil să te întrebi ce s-ar fi făcut un sat întreg de oameni aflaţi la limita subzistenţei, dacă această societate nu s-ar fi înfiinţat.

În fiecare an aici are loc o adunare generală, iar la doi ani se alege un consiliu de administraţie pe care de 17 ani îl conduce inginerul Ion Mihai. S-a împământenit aici obiceiul ca toţi cei 23 de angajaţi să raporteze lunar ceea ce întreprind consiliului de administraţie, din care fac parte oameni simpli, fără pregătire de specialitate.

Ion Mihai este renumit pentru seriozitatea sa, dar şi pentru dăruirea şi implicarea fără de care nu ar fi realizat mare lucru. A lăsat CAP-ul din Miroşi, unde era inginer, pentru a-şi împlini un vis, acela de a lucra în cercetare. Nu i-a fost deloc uşor, pentru că trebuiau să-l urmeze o soţie şi doi copii, dar acum nu are niciun regret din acea perioadă atât de prielnică pentru dezvoltarea sa profesională, în care a cunoscut atâţia oameni de valoare. Pentru că, trebuie spus, a avut şansa unică de a fi cooptat în echipa marelui profesor Vrânceanu, creatorul primului hibrid de floarea-soarelui.

Până la Revoluţie a ajuns cercetător ştiinţific gradul III, dar din acel moment, simţind că vin vremuri delicate pentru cercetare, şi-a ales un alt drum. A revenit la Miroşi în ’92, când Societatea Agricolă Ceres-Miroşi era constituită deja de către două doamne cu care face şi astăzi echipă bună. Pentru că venea din cercetare, oamenii care aveau un mare respect pentru această profesie l-au primit cu încredere, alegându-l preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Această încredere l-a ambiţionat mult, fapt pentru care a pornit la drum cu un singur gând, acela de a face performanţă, realizare pe care nu o putea împlini fără o dotare corespunzătoare cu utilaje agricole, mai ales că relaţia cu fostele Agromecuri devenise destul de neclară.

Aşa se face că, până în ’95, în trei ani s-au dotat cu tot ce era necesar pentru exploatarea a 1.170 de hectare, care cu timpul au ajuns la aproape 1.900 ha, preluate de la foste societăţi care din diferite motive nu se puteau descurca singure. „Am cumpărat numai utilaje româneşti, dar cu gândul să lucrăm nemţeşte!“ îşi aminteşte inginerul de vremea în care nu-şi puteau permite maşinile de ultimă generaţie.

Întrucât cele 15 tractoare româneşti nu făceau faţă unei asemenea suprafeţe, în 2006 s-au gândit că a venit totuşi momentul să treacă la performanţa la care visau de fapt atunci când au pornit la drum. Au reînnoit parcul de maşini agricole cu tractoare Claas, o combină Fendt şi cu gama de utilaje aferente.

Acum, cu doar 4 mecanizatori reuşesc să efectueze la timp lucrările pe întreaga suprafaţă. „În momentul de faţă pot spune că noi, ca societate, chiar nu am fi putut rezista dacă nu făceam această modernizare!“ – afirmă Ion Mihai. Strădania e de apreciat, cu atât mai mult cu cât toate aceste investiţii au fost făcute cu eforturi proprii, prin credite. Singurul regret al inginerului este că nu a pornit mai din timp cu utilajele performante!

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu