La Palas Constanţa, acolo unde genetica luptă împotriva ignoranţei

Institutul de la Palas rămâne în istoria zootehniei moderne a României ca fiind cea mai performantă instituţie ştiinţifică în materie de progres genetic în creşterea ovinelor. Aici s-a creat celebra rasă de ovine Palas, care la vremea respectivă reprezenta o realizare ştiinţifică de excepţie în creşterea animalelor, nu numai în Europa ci şi în lume. Despre autorii acestei performanţe se vorbeşte astăzi doar în şoaptă nu numai în casta neoreformatorilor, ci şi în apropierea instituţiei. Nu că actualii managerii ai institutului nu ar recunoaşte aceste merite trecute, ci pentru simplul fapt că ei sunt astăzi într-o dezorientare ştiinţifică gestionată de către cei care, în mod voit sau nu, au interesul să ne situeze la periferia actului ştiinţific european şi mondial în materie de genetică zootehnică. Mărturisim că interviul pe care îl supunem atenţiei este unul provocat de redactorii revistei „Lumea Satului“, nu unul care ar fi venit din interiorul institutului de la Palas.

O primă mărturie zguduitoare

„În ciuda faptului că, de-a lungul timpului, cercetarea zootehnică românească a fost principalul factor de progres genetic şi tehnologic pentru animalele de fermă, indiferent de sistemul de proprietate şi de exploatare, la această dată, se află la un pas de colaps.“
Aşa a rezumat directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas-Constanţa, domnul Radu Răducu, starea activităţii de cercetare în zootehnia românească. Prin interviul pe care l-a acordat revistei noastre domnul director nu face altceva decât să evidenţieze problemele grave cu care se confruntă acest domeniu şi să tragă un semnal de alarmă, în speranţa că cei responsabili de soarta cercetării în România vor înţelege necesitatea luării unor măsuri corespunzătoare.

– Domnule director, care este starea actuală a institutului pe care îl conduceţi?

– Noi am reuşit prin muncă şi realizări să rezistăm până în prezent. Cu toate acestea, încercăm să ne facem cunoscută prezenţa în rândul crescătorilor de ovine şi caprine, care până la urmă sunt principalii beneficiari ai activităţii noastre. Convingerea mea este că suntem mai necesari ca niciodată pentru creşterea cantităţii şi calităţii producţiilor la ovine şi caprine. Dispunem de cel mai valoros şi mai diversificat patrimoniu genetic controlat din ţară şi, în unele cazuri, din lume. Avem un colectiv de cercetători de mare competenţă profesională, cu experienţă în domeniu şi activitate ştiinţifică de necontestat. Ştiinţific, am fi în normalitate

– Vă rugăm să prezentaţi succint realizările institutului în ceea ce priveşte crearea de rase sau linii de oi de mare valoare genetică.

– Activitatea noastră este diversificată, cuprinzând domeniile genetică şi ameliorare, biotehnologii de reproducere, tehnologii de creştere şi exploatare în funcţie de direcţia de exploatare, dimensiunea exploataţiei, rasa şi zone pedoclimatice.

Printre realizările recente se numără:
- rasa de Lapte-Palas – omologată în anul 2010;
- rasa de Carne-Palas – în curs de omologare pentru anul 2010;
- rasa Prolifică-Palas – în curs de omologare pentru anul 2010;
- precursorii a trei rase noi de ovine specializate pentru carne – la ICDCOC Palas-Constanţa şi la staţiunile coordonate;
- precursorii a 4 rase noi de ovine specializate pentru lapte – la ICDCOC Palas-Constanţa şi la staţiunile din coordonare;
- precursorii a 2 rase de caprine specializate pentru lapte;
- precursorul unei rase de caprine specializată pentru carne;
- rasa Karakul de Botoşani – cu 4 noi linii de culoare.

În faţa acestor realizări de excepţie, reporterul nu poate înţelege afirmaţia directorului general potrivit căreia institutul ar fi în faţa colapsului. Şi, totuşi, un adevăr există.
Instituţional vorbind, suntem într-o situaţie extrem de dificilă, generată de o serie de factori independenţi de voinţa şi posibilităţile noastre. Din nefericire, finanţarea activităţii ICDCOC Palas-Constanţa nu este asigurată din bugetul statului, principala sursă de finanţare, cca 80% din venituri, constituind-o proiectele de cercetare adjudecate la competiţiile naţionale. Dar şi aceste proiecte au o serie de constrângeri defavorizante. Rasa de oi pentru lapte: care este şansa, care sunt factorii restrictivi?

– Revenind la cea mai recentă realizare ştiinţifică, de cât timp lucraţi la crearea noii linii pentru lapte?

– Crearea Rasei de Lapte-Palas a început în anul 1975. Fondul genetic al acesteia este 56% rasa Friză, 10% rasa Awassi şi 34% rasa Merinos de Palas.
S-au realizat mai multe generaţii de metişi, care s-au înmulţit între ei până în anul 1988, de când au evoluat izolat reproductiv. Omologarea acesteia s-a produs în anul 2010. Deci este o muncă de 35 ani.

Performanţele productive ale acestei rase în condiţii de exploatare de fermă, sunt:
- producţia totală de lapte pe lactaţie – 214,57 litri;
- producţia de lapte marfă (muls) – 111,09 litri.
Dacă se compară această producţie cu rasa maternă – Merinosul de Palas, care are o producţie totală de 119 litri, iar producţia de lapte marfă de 33,19 litri, se constată diferenţe foarte mari între cele două rase. Durata lactaţiei este de 264,42 zile la rasa de Lapte-Palas, faţă de 195 zile la rasa Merinos de Palas. De asemenea, prolificitatea rasei de Lapte-Palas este de 132% faţă de 105% la Rasa Merinos de Palas. Eficienţa economică este net superioară datorată, în special, producţiei mai mari de lapte dar şi prolificităţii sporite. Calculând la preţurile actuale, veniturile realizate pe cap de oaie din rasa de Lapte-Palas sunt: 57,6% provenite din lapte, 27,4% din valorificarea mieilor şi 15% din valorificarea lânii.

Procesul de diseminare a actului ştiinţific

–- Ce şanse există ca ea să ajungă în marea producţie şi în cât timp?

– Rasa de Lapte-Palas este în marea producţie din anul 1988, încă din momentul în care s-a început izolarea reproductivă. În această perioadă a început livrarea către crescători a masculilor din Linia de Lapte-Palas, exemplare care au fost utilizate pentru obţinerea de metişi pentru lapte.

Rezultatele obţinute şi certificate atât de către crescători, cât şi de organismele abilitate din zonele respective arată o creştere cu 60-70% a producţiei de lapte la oile metise, acestea atingând producţii de peste 160-180 litri pe lactaţie, din care lapte marfă de 90-100 litri. În unele situaţii, acolo unde s-au asigurat condiţii de furajare şi exploatare foarte bune, producţiile obţinute au depăşit producţiile de la ICDCOC Palas-Constanţa.
În loc de concluzii

– Care sunt raţiunile conceperii unei strategii care îmbină performanţele raselor pentru lapte cu performanţele raselor pentru carne?

– Trăim într-o economie de piaţă şi, ca urmare, rentabilitatea unei activităţi trebuie să primeze. Având în vedere că în ţara noastră nu se respectă o zonare a raselor sau un program de ameliorare, fiecare crescător face ce crede de cuviinţă. S-a ajuns în situaţia în care, în afara celor 4 rase mari consacrate Ţurcana, Ţigaie, Merinos şi Karakul, să existe tot felul de metişi care aduc un venit modest crescătorilor. De aceea, direcţionarea creşterii ovinelor pentru producţia de carne şi de lapte, produse de care piaţa europeană are mare nevoie, constituie pentru crescătorii români o mare oportunitate de a valorifica această nişă. Orientarea noastră pentru crearea de rase româneşti performante pentru carne şi lapte vine în întâmpinarea dorinţei crescătorilor. Dacă nu vom fi sprijiniţi, mă îndoiesc serios de transformarea activităţii de creştere şi exploatare a ovinelor dintr-o îndeletnicire, cum este la ora actuală, într-o profesie la nivel de crescători şi o adevărată industrie la nivel naţional. Cercetarea ştiinţifică agricolă ar trebui reconsiderată şi tratată la fel ca în celelalte ţări cu o economie de piaţă adevărată.

Laura DOBRE ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 16, 16-31 AUGUST 2010