Fără prejudecăţi despre pesticide

Un subiect ce revine constant în ultima vreme în atenţia noastră este cel legat implicaţiile alimentelor pe care le consumăm asupra sănătăţii. Din păcate, pe lângă persoanele competente, asupra acestui fapt îşi dau cu părerea „specialişti“care nu au nici cele mai vagi cunoştinţe în acest sens. Sunt incriminate, printre altele, îngrăşămintele chimice, stimulatorii de creştere şi pesticidele considerate ca foarte periculoase pentru sănătatea oamenilor.

Cultivarea aversiunii populaţiei faţă de acestea nu este însă nici justificată, nici profitabilă. Oamenii trebuie să ştie că prin utilizarea corectă a acestor produse se salvează de la distrugerea de către dăunători şi boli cantităţi imense de produse agricole. Cum altfel s-ar putea obţine recolte satisfăcătoare calitativ, cantitativ şi în condiţii de profitabilitate fără combaterea bolilor şi dăunătorilor la vie, la pomi, la legume? Cum poate fi salvată recolta de grâu în zonele cu atac puternic al ploşniţei-cerealelor? Cum ar putea fi salvate semănăturile de porumb, floarea-soarelui, sfeclă-de-zahăr în cazul unor atacuri puternice de răţişoară?

Există şi accidente, dar…

E drept, există pesticide care prin utilizare incorectă devin toxice şi pot provoca regretabile accidente. Dar poate constitui această realitate un motiv pentru a renunţa la ele? Poate cineva propune închiderea farmaciilor pentru că un nefericit, într-un moment de deznădejde, a luat un pumn de medicamente şi a murit? Desigur că niciun om raţional nu va pune problema în acest fel. Problema este ce măsuri luăm pentru ca riscurile unor asemenea accidente să fie reduse la minimum. De altfel, în decursul anilor s-a renunţat la numeroase pesticide cu toxicitate foarte ridicată sau remanenţă îndelungată (Paration, DDT, HCH etc.), precum şi la anumite forme de condiţionare poluante, cum sunt pulberile de prăfuit. S-a perfecţionat aparatura de aplicare, pentru a reduce împrăştierea produselor în mediul înconjurător şi cantităţile folosite.

În plus, înainte de a fi aprobate, pesticidele sunt supuse unor testări riguroase, mai ales din punct de vedere toxicologic. În urma acestora se elaborează instrucţiuni de utilizare, iar dacă sunt respectate, riscurile pentru cei care consumă produse agricole provenite din culturi sau plantaţii tratate se reduc la minimum. Cei mai vehemenţi adversari ai pesticidelor trebuie să ştie că, fără combaterea bolilor şi a dăunătorilor, recoltele pot fi total compromise.

Atenţie la reziduurile toxice!

În ultimă instanţă, pentru consumatori este mai puţin important dacă în ferme s-au aplicat sau nu tratamente chimice, esenţial fiind dacă ceea ce li se pune la dispoziţie conţine sau nu reziduuri toxice. Din punctul de vedere al utilizării pesticidelor, acest lucru se poate obţine prin respectarea cu stricteţe a instrucţiunilor referitoare la fiecare produs în parte, a normelor tehnice stabilite în mod ştiinţific. Starea alimentelor din acest punct de vedere poate fi atestată prin analize chimice.

În consecinţă, apreciem că, la fel ca şi în cazul altor activităţi, şi în protecţia plantelor trebuie aduse în permanenţă îmbunătăţiri. Este de dorit să se renunţe în continuare la produsele cu toxicitate foarte ridicată, să se îmbunătăţească modul de aplicare şi, foarte important, să se asigure îndrumarea tehnică şi controlul de specialitate privind respectarea de către utilizatori a tuturor normelor stabilite.

Dr. Dragomir BALAJ
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2010

copyright lumeasatului.ro