Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Însemnări de la Târgul Naţional pentru Agricultură „Agralimex“

O manifestare economică de referinţă

Anul acesta, Târgul Naţional pentru Agricultură „Agralimex“ a ajuns la cea de-a XIX-a ediţie. Pentru judeţ reprezintă cel mai important eveniment al anului. „În fiecare an, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Teleorman, în colaborare cu Primăria Alexandria şi, din acest an, cu DADR Teleorman, organizează acest târg.

Direcţia pentru Agricultură a sprijinit evenimentul, mai ales în ceea ce priveşte atragerea agenţilor economici care activează în agricultura României. Fapt este că, an de an, târgul s-a dezvoltat, atât ca număr de expozanţi, cât şi şi ca suprafaţă ocupată. În ciuda crizei economice, în 2009 chiar a depăşit cu zece numărul de expozanţi, care a ajuns acum la 50.

Craiova schimbă avioanele pe tractoare

Aflată în dificultate economică soră cu criza, Craiova pierde unele uzine de referinţă, dar devine lider naţional în fabricarea tractoarelor. Un nou tractor românesc universal cu dublă tracţiune va intra pe piaţă în această toamnă. Este la fel de performant ca şi cele fabricate în ţările Uniunii Europene. Este proiectat şi asamblat la MAT Craiova, o firmă de care precis vom avea de scris multe lucruri bune.

Acest produs deosebit l-am văzut la Târgul Naţional pentru Agricultură „Agralimex“, desfăşurat recent în Parcul „Pădurea Vedea“ din Alexandria, judeţul Teleorman. Târgul este considerat unul dintre cele mai importante din sudul ţării şi al patrulea ca mărime, la nivel naţional, fiind vizitat de peste 20.000 de oameni.

Printre expozanţi am remarcat nume mari, cum ar fi MYO-O, Michelin, IPSO, Nexxon, MAP, Tadis Agro, Novus. Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Teleorman a avut un stand propriu, axat pe consultanţă. Interesant este că a participat şi Dacia, cu modelul Sandero. Nu este o prezenţă chiar atipică, dacă avem în vedere că Dacia a fost cel mai credincios aliat al agricultorilor din ultimii 30 de ani.

Cum s-a născut MAT 8100 Plus

Noul tractor românesc MAT 8100 Plus a fost conceput de proiectanţii de la MAT Craiova. „În urmă cu aproximativ un an şi jumătate, am demarat un proiect îndrăzneţ, care astăzi s-a materializat într-un tractor de aproape 80 CP, ideal pentru fermele mici şi mijlocii din România. La 1 septembrie a ieşit pe piaţă, la preţul de aproximativ 25.000 de euro plus TVA. Noi l-am gândit, în principal, pentru programul Rabla.

Faţă de produsele similare de pe piaţă, MAT 8100 Plus este mai ieftin cu 10-15%, dar calitativ se compară 100% cu cele din import“, a declarat Ovidiu Coman, director de vânzări la MAT Craiova, pentru Lumea satului. Motorul este german, iar puntea şi transmisia sunt produse la Carraro, în Italia. În România sunt fabricate câteva componente de design şi o parte din instalaţia hidraulică, însumând cam 25% din tractor.

General Leasing, ca unic distribuitor

Dintre produsele pe care le comercializează General Leasing, se remarcă tractoarele McCormick. La origine sunt englezeşti, dar acum sunt produse în Italia.

„Noi suntem distribuitor unic al acestei mărci, pe care o promovăm de ani buni. Iar clienţii noştri au fost mulţumiţi întotdeauna. Avem tractoare de la 40 la 230 CP. O altă marcă pe care o promovăm este Kverneland, care dispune de orice produs necesar agricultorilor, de la prelucrarea terenului, la semănat şi recoltat“, ne-a spus George Păun, director de vânzări la General Leasing.

BISO România, partenerul care se impune

Când am ajuns la standul Romcontract (BISO România), filiala românească a cunoscutului producător austriac BISO, tocmai se semna un contract, în valoare de câteva zeci de mii de euro. Ca o facilitate, clientul poate plăti în rate.

„Produsele noastre se adresează fermelor medii şi mari, adică de la 150-200 ha la zeci de mii de hectare, cum este TCE 3 Brazi din Insula Mare a Brăilei. Promovăm în principal gama noastră completă de maşini şi utilaje, cum ar fi pluguri sau discuri, echipamente complete de semănat sau de recoltat. Mai avem şi remorci, de la 18 la 35 de metri cubi. De asemenea, avem o bună colaborare şi cu alţi producători austrieci“, ne-a declarat Răzvan Petcu, director de vânzări la Romcontract.

Din Est şi din Balcani

La standul companiei Estagroteh am fost impresionaţi de produsele performante, fabricate în fostul Est şi în Balcani. Firma vine în ajutorul micilor şi marilor producători agricoli cu o gamă variată de unelte şi maşini agricole. Calitatea şi productivitatea produselor sunt dovedite de numeroasele premii şi diplome obţinute de-a lungul timpului la expoziţiile din ţară şi străinătate.

„Maşinile şi utilajele pe care le comercializăm sunt fabricate, în mare măsură, în Polonia. Este vorba de tractoare, remorci şi maşini de fertilizat sau de erbicidat. Dar avem şi produse turceşti, bulgăreşti, precum şi combine din Rusia“, a afirmat Denis Berzan, director de marketing la Estagroteh. Combinele universale de recoltat cereale prezintă avantajul puterii mari şi consumului mic de combustibil. Randa­mentul minim este de 11 t de boabe pe oră.

MAT 8100 Plus, câteva date tehnice
Motor: Deutz diesel cu injecţie directă;
Putere nominală: 78,9 CP;
Consum la sarcină totală: 155,8-176 g/CPh;
Tracţiune: integrală;
Masa totală în stare de exploatare: 3.885 kg.

„MAT Craiova mai are pe linia de fabricaţie un scarificator produs 100% după concepţie şi cu com­po­nente autohtone. El va ieşi pe piaţă în aproxi­mativ o lună de zile. Constructorii de aici pregătesc însă o surpriză mare şi plăcută pentru agricultori. La IndAgra, în această toamnă, vom prezenta un alt tractor românesc, cu peste 200 CP.“

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR.18, 16-30 SEPTEMBRIE 2009

Vizualizari: 3268



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI