Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

La Humuleşti – Neamţ, păsările de rasă, de la pasiune la afacere

O curte acoperită cu o uriaşă pergolă de viţă-de-vie şi o alee mărginită de voliere din care se aude zgomotul făcut de numeroase păsări. Suntem în Humuleştii Neamţului, nu departe de Muzeul Creangă, în gospodăria celui pe care oamenii locului îl numesc „Păsărarul“. Îl cheamă Florin Anegroaie, este absolvent al Liceului agricol din Târgu-Neamţ şi a lucrat o vreme la stat – dar „nu degeaba“.

Când a rămas fără slujbă, ca atâţia alţii, s-a gândit să transforme pasiunea pe care o avea pentru creşterea păsărilor într-o afacere. „Întotdeauna mi-au plăcut păsările – mărturiseşte tânărul gospodar. Le-am crescut şi îngrijit cu dragoste şi, iată, ele mă răsplătesc.“

A început modest – era nevoie de bani –, cu prepeliţe japoneze. S-a documentat – „mi-a fost de mare ajutor televizorul“. A urmat apoi cursuri organizate de Direcţia Agricolă, „astfel mi-am putut certifica, să-i spunem aşa, ferma“. A investit în construcţiile necesare, în achiziţia de păsări de la crescători din întreaga ţară şi, mai ales, a muncit fără preget.

Acum Florin Anegroaie are în gospodărie 27 de specii: fazani, prepeliţe, găini de rasă, păuni, porumbei, dintre care cei negri jucători sunt foarte rari. La acestea se adaugă o modernă staţie de incubaţie şi instalaţia necesară pentru prepararea hranei.

Primele câştiguri au venit de la prepeliţe. Oamenii au aflat de virtuţile terapeutice ale ouălor micuţelor păsări, „astfel încât acum n-am atâtea ouă câte cereri sunt“. Fazanii pe care îi creşte – pentru carne sau pentru ornament – se bucură de mare căutare. Carnea este cerută de pensiunile din zonă, iar fazanii imperiali crescuţi aici împodobesc curţile multor vile nu numai din judeţul Neamţ. Livrează, de asemenea, ouă de fazan pentru incubaţie.

„Tot ce câştig, îmi spune tânărul fermier, investesc pentru că sunt şi alte cheltuieli: vaccinuri, medicamente, un medic veterinar, dacă este cazul, şi altele. Am noroc că îmi pot asigura hrana pentru păsări de pe pământul pe care îl am. Cu una, cu alta, am investit până acum vreo trei miliarde de lei vechi şi sigur nu mă opresc aici.“

Turism… ornitologic

În spatele casei, în livadă, şi-a propus să amenajeze un loc de campare. „Cei care vor veni au la dispoziţie locuri de parcare, apă curentă şi toate cele necesare ca să petreacă momente plăcute în compania păsărilor şi mă gândesc la copii, dar nu numai la ei. Ceea ce trebuie să mai adaug aici este o pupăză, glumeşte tânărul fermier, pentru că, nu-i aşa, suntem nu departe de casa lui Nică.

Teiul cu pricina îl am.“

De asemenea, vrea să cumpere ponei cu care să plimbe copiii în parcul oraşului şi dacă va primi sprijin din partea primăriei şi a altor crescători să amenajeze o expoziţie de păsări, „care, cu siguranţă, se va bucura de un mare succes.“

Toate păsările cresc aici „aproape în sălbăticie“ – îmi arată o volieră în care sunt pui de găină din rase exotice. „Înainte de a-i aduce aici am semănat grâu şi lucernă, iar spaţiul pe care îl au la dispoziţie îl depăşeşte cu mult pe cel cerut de normele europene privind creşterea găinilor pentru ouă ecologice. Aceasta înseamnă că nu peste multă vreme voi putea pune la dispoziţia doritorilor şi ouă de consum eco.“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 16-17, 16 AUGUST – 15 SEPTEMBRIE 2012

Vizualizari: 906


֩ Comentarii

 
֠ 1.     sami p -- (31-August-2012 )
spunea tanarul fermier ca a investit pana acun 3 mil de lei vechi , dar de profit nu vb la o asa mare investitie?

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI