Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Localităţi care mor

Ideea aberantă a lui Nicolae Ceauşescu de a desfiinţa sute de sate şi de a muta trăitorii de acolo în locuri străine, înghesuiţi în blocuri, prin Legea sistematizării rurale, a stârnit atunci în întreaga Europă o indignare generală. Mass-media din marile capitale, ca şi asociaţii internaţionale înfiinţate ad-hoc cereau sistarea acestei acţiuni considerate, pe bună dreptate, aberantă. Din fericire, iniţiativa „marelui cârmaci“ nu s-a mai finalizat, dar, iată că, în mai puţin de trei decenii, fără nicio „indicaţie de sus“, multe dintre satele româneşti dispar, încetul cu încetul. Din foarte multele exemple, ne-am oprit astăzi la satul Tarniţa, din comuna ieşeană Dagâţa.

Jumătate din case, părăsite

Mergem spre Tarniţa pe un drum pe care primăria a început să pună piatră, dar cum nu mai sunt bani, lucrarea a fost sistată, iar şoferul, un cunoscător al locurilor, ne încurajează: „Avem noroc că nu a plouat, că altfel nu mai ieşeam de aici.“ În dreapta, o costişă pe care, în urmă cu douăzeci de ani, se afla o livadă de 80 ha pe rod. Acum, o pârloagă a nimănui pe care pasc câteva capre. Satul - pustiu, puţinii oameni în putere sunt la cositul şi adunatul fânului. În dreapta şi în stânga drumului, multe case părăsite (foto). „Casele sunt ca şi oamenii, ne spune moş Vasile Irimia, odată ce stăpânii nu mai sunt, dispar şi ele.“

Soarta unei „mame-eroine“

Ajungem la gospodăria familiei Lupu. Gospodina casei, Rodica, cunoscută în întreaga comună ca mamă a 16 copii, se află la războiul de ţesut (foto). „Lucrez un lăicer, ne spune stăpâna casei, pentru ca atunci când vin copiii acasă să le pot da câte ceva.“ Aflăm că toţi cei 16 copii - 8 fete şi 8 băieţi – se află la lucru în străinătate. Ultimul, de 18 ani, a plecat acum câteva săptămâni după fraţii săi. „Şi n-a vrut nimeni să rămână în sat?“ „Ba da, vine răspunsul, dar ce să faci aici? Cei care lucrau la Roman au devenit şomeri, iar cei care ar fi vrut să lucreze pământul ar fi păţit ca noi.“ „Creştem animale – porci şi viţei – dar n-avem cui le vinde, samsarii care vin rar prin sat ne dau preţuri de nimic. Nimeni nu întreabă nici de grâu, nici de porumb.“

Fără medic, fără şcoală

Aşezată într-un loc de mare frumuseţe, Tarniţa dispare cu fiecare zi. Moş Irimia îşi aduce aminte cu nostalgie de vremurile nu prea îndepărtate, când satul era plin de viaţă. „Nu mai sunt copiii care umpleau uliţele în drum spre şcoală, spune bătrânul, iar tinerii s-au dus în patru zări, lăsând satul pustiu.“

Puţinii locuitori, mai toţi în vârstă, se roagă lui Dumnezeu, cum glumea un sătean, să nu-i pălească vreo boală. Medicii, doi la număr, au cabinetul la Dagâţa, adică la 11 km. „Nici salvarea nu ajunge aici când vine vreo ploaie, continuă săteanul. Bolnavul trebuie dus cu căruţa 6 km până la satul vecin, Mănăstirea. Oricum, în sat nu am văzut până acum vreun medic şi nu pare că vom avea vreodată ocazia.“ O situaţie deosebită o are şcoala primară de aici, unde, din cauza numărului mic de copii, se învaţă în clase simultane. Ce se va întâmpla odată cu începerea anului şcolar când, în conformitate cu legislaţia în vigoare, şcoala se va comasa cu cea din satul vecin, iar copiii din clasele I-IV şi grădiniţă vor trebui să meargă prin pădure kilometri?

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 14, 16-31 IULIE 2010

Vizualizari: 617



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI