Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Materialul săditor viticol, la limită

Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, în parteneriat cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură, a organizat recent, la Bucureşti, dezbaterea naţională cu tema „Redresarea, menţinerea şi dezvoltarea sectorului de producere a materialului săditor viticol“.

În cadrul seminarului, la care au luat parte specialişti în domeniu din toată ţara, dar fără a umple Aula ASAS, au fost prezentate patru teme. Noi însă am reţinut scopul acestei întâlniri, acela de a face demersuri pentru câteva modificări legislative, plecând de la ceea ce mai are astăzi cercetarea şi ce mai are România în domeniul materialului săditor viticol.

Cercetarea n-a scăpat încă de supliciul tranziţiei agrare

Cercetarea românească, se ştie, a trecut şi încă mai trece prin momente aproape imposibile pentru o ţară care, teoretic, pretinde că este interesată de acest sector - poate singurul - care ar fi capabil să asigure progresul în orice domeniu. Încă nu s-a epuizat râvna retrocedărilor (au fost retrocedate suprafeţe de şcoli de viţă, colecţii ampelografice, plantaţii de portaltoi, deşi existau peste tot alte soluţii pentru a respecta dreptul consfinţit la proprietate fără a distruge patrimoniul ştiinţific) şi nici nu a sporit în vreun fel finanţarea către cercetarea din viticultură.

Să admitem că mai degrabă termenul potrivit ar fi de... subfinanţare. Oricare ar fi exprimarea, chit că Legea nr. 72/2011 a reglementat nişte aspecte organizatorice sau de patrimoniu inclusiv cu referire la unităţile de cercetare-dezvoltare-inovare din viticultură, supliciul nu s-a terminat încă pentru institutele şi staţiunile de profil din România. Atâta vreme cât fiscul scoate la vânzare clădiri din institute...

Ce nevoi are viticultura

Revenind la una dintre temele expuse (Situaţia actuală a sectorului de producere a materialului săditor viticol - autori: dr. ing. Marian Ion, dr. ing. Adrian Şerdinescu, ing.Cristian Burlacu), discuţia pleacă de la următoarea premisă: în anul 2014 România ar trebui să ajungă la un patrimoniu viticol naţional de 220.000 ha, iar în 2025 - la 240.000 ha. În acelaşi interval, rata anuală de înlocuire a plantaţiilor este planificată la minimum 5% din totalul suprafeţei (9.500 ha/an) şi, poate cea mai mare provocare, până în 2014 trebuie defrişate şi înlocuite 30.000 ha plantate cu hibrid direct producător din prima generaţie interzisă în UE. Cel mai sigur, pentru plantaţiile noi vor fi folosite fondurile europene de restructurare/reconversie prin care sunt alocate 42,1 milioane de euro/ an. În aceste condiţii, România ar avea nevoie, pentru următoarea perioadă, de cel puţin 50 milioane de viţe altoite anual.

Unde se află astăzi sectorul pepinieristic românesc?

Probabil că nici n-aţi dori să ştiţi! În 1990 România avea, în institute şi staţiuni, 1.600 ha şcoală de viţe, cu o producţie anuală pentru necesităţile interne de 51,4 milioane bucăţi. Astăzi, mai avem doar 43 ha de şcoală de viţă, cu o producţie totală de 5,6 milioane de viţe altoite. Practic, am putea asigura doar 10% din nevoia anuală de butaşi. De altfel, se cunoaşte că reconversia din ultimii ani a folosit în proporţie covârşitoare material săditor din străinătate!

În 132 de unităţi din opt judeţe se mai produce material săditor viticol: Alba (18 unităţi), Arad (13), Argeş (2), Buzău (29), Constanţa (8), Galaţi (19), Prahova (11) şi Timiş (13). S-a pus problema – şi se pune şi astăzi – a modului în care unii dintre producătorii particulari se îngrijesc de puritatea soiului şi în ce manieră fac selecţia la recoltarea altoilor. Portaltoii se procură în general din staţiuni. De aceea, ca unităţi reprezentative, atente la detaliile de mai sus, cercetătorii au citat staţiunile de cercetare Blaj, Miniş, Pietroasele, Murfatlar, Bujoru, ICDVV Valea Călugărească, INC-DBH Ştefăneşti, SC Jidvei, SC Serve Ceptura. Dar cel mai important lucru ar fi reluarea cercetărilor privind selecţia clonală la viţa-de-vie (există dispute privind perioada de timp folosită pentru obţinerea clonelor) şi realizarea, în cadrul unităţilor de cercetare, a plantaţiilor-mamă „bază“ şi „certificat“ pentru producerea materialului săditor liber de viroze.
România viticolă, în Europa

Un alt subiect - „Evaluarea resursei de germoplasmă autohtonă în scopul extinderii în cultură a soiurilor valoroase“ (autori: dr. biolog Florentina Carmen Popescu, prof. dr. Liviu Dejeu, dr. ing. Emilia Vişoiu, dr. ing. Camelia Popa) - a relevat faptul că România nu şi-a făcut pe deplin treaba în conservarea fondului de germoplasmă viticolă. În 2002, în Europa s-a constituit un grup de lucru, cu obiectivul clar de a realiza o bază continentală de date pentru viţa-de-vie. În perioada 2003-2011  s-au desfăşurat, în acest scop, 12 proiecte de cercetare privind resursele genetice ale genului Vitis, România înscriindu-se abia de la anul într-un alt proiect, COST Action FA 1003, de inventariere, conservare şi managementul resurselor de germoplasmă viticolă din ţările europene. Cercetarea noastră şi-a propus să vină cu următoarele date: întocmirea unei liste a clonelor româneşti recomandate pentru înmulţire; identificarea varietăţilor locale şi a celor cu risc de dispariţie; efectuarea analizelor moleculare cu 9 markeri SSR în 2 laboratoare diferite din Europa; analiza completă (descriptori UPOV şi analiză moleculară) pentru un număr de 50 genotipuri.

Atenţie mare la colecţiile de germoplasmă!

În prezent, Colecţia de germoplasmă de la INCDBH Ştefăneşti, cu material iniţial de înmulţire G0, conţine 251 de genotipuri. În Catalogul European al varietăţilor de viţă-de-vie resursele genetice viticole din ţara noastră cuprind informaţii vechi referitoare la 157 de soiuri din cele 1.793 înscrise, din 10 colecţii de germoplasmă. Toate aceste informaţii trebuie însă reactualizate şi aceasta este provocarea de căpătâi a cercetătorilor, cu condiţia să fie sprijiniţi direct de MADR, printr-o politică financiară coerentă. Dar cea mai mare grijă trebuie dusă în zona resursei de germoplasmă, care trebuie refăcută, mai ales că, în ultima vreme, au fost afectate colecţiile ampelografice, ceea ce înseamnă că zeci şi zeci de ani de cercetare au fost aruncaţi pe apa sâmbetei.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 1, 1-15 IANUARIE 2012

Vizualizari: 1447


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI