Imprimati articolul

O altă faţă a satului

O zi mohorâtă la marginea satului ieşean Voineşti. E joi şi, conform tradiţiei, la târgul săptă­mânal de aici vin oameni din jumătate de judeţ „Altădată, îmi spune o gospo­dină gureşă venită să vândă câteva găini, erau şi orăşeni, acum, de când cu criza, vindem şi cumpărăm între noi.“

Iarmaroc în variantă modernă

Oamenii se mişcă anevoie prin noroiul, cum se spune, până la glezne, zăbovind în faţa numeroaselor maşini care le oferă lighene de plastic, cizme de cauciuc – iată, atât de necesare –, conserve, vată de zahăr, vin „de la producător“, tablă, zahăr, paste făinoase, hamuri „nemţeşti“ şi cam tot ce-şi poate dori cineva, cum spunea un moş şugubăţ „la faţa locului“. Într-un colţ ferit, doi cetăţeni mai oacheşi întind, pe o masă pliantă, o „alba-neagra“. Nu lipsesc carpetele „Răpirea din serai“ şi „Vânătoarea de tigri“. Nu se vând acestea, dar nici celelalte produse.

 „Am venit degeaba, oftează un locuitor din Mădârjac, care oferă grâu, porumb, ceapă, dar şi ciuperci pleurotus. Le produc în gospodărie, sunt ieftine, sunt sănătoase, dar se vede că oamenii nu le cunosc.“
Într-un colţ, doi oameni în vârstă, soţ şi soţie din Lungani (foto), au venit să vândă 20 de ouă. „Altădată veneam cu „frupt“ de la vacă, cu legume, îmi spune femeia, acum suntem bătrâni, nu mai putem, iar pensia nu ne ajunge nici de unele“.

În zona unde se vând animale – un mare număr de căruţe şi maşini cu portba­gajul plin cu godaci, e mare aglomeraţie. Doritorii se uită, „probăluiesc“ câte un purcel de 30 – 40 kg, dar mai nimeni nu cumpără. „10 lei kilogra­mul de purcel în viu e scump?“ întreb pe Luca Huceanu, un sătean din Româneşti. „Nici vorbă, vine răspunsul, dar vezi mata, purcelul trebuie hrănit cu boabe, iar ca să le ai, trebuie să plăteşti patru milioane de arat şi cam tot atâta de semănat şi pentru sămânţă.“ „Şi de unde banii ăştia? Dar n-aţi primit subvenţie?“ „Nici vorbă, n-am primit nici banii pentru căldură şi, iată, trece iarna.“

O fundaţie germană şi un veterinar român pe cinste

Mă apropii de o maşină în jurul căreia e o adevărată înghesuială. Aflu că proprietarii de cai primesc aici, gratuit, substanţe pentru deparazitarea internă a animalelor. Cel care distribuie aceste medica­mente este doctorul vete­rinar Petre Ursachi (foto), salariat al unei fundaţii din Germania, care se îngrijeşte de sănătatea animalelor din Voineşti şi din localităţile învecinate.

De doi ani, îmi spune domnia sa, Fundaţia «Equiwent» din Germania – al cărei preşedinte este... un potcovar – îmi trimite medicamente, în special pentru cai, pe care le distribui gratuit sătenilor şi trebuie să vă spun că sănătatea animalelor s-a îmbunătăţit considerabil. Fundaţia trăieşte din sponsorizări şi ne ajută şi pe noi. Pe măsură ce găsesc mijloace îşi intensifică ajutorul. Recent, am primit câteva căpestre, vom primi şi potcoave şi, pentru că în Germania am învăţat să şi potcovesc, voi face eu acest lucru, cu atât mai mult cu cât astfel de meseriaşi sunt tot mai puţini.“

Aflu de la cei din jur că domnul doctor Petre Ursachi răspunde şi la alte solicitări, efectuând controlul de gestaţie la vaci, deparazitări la porci şi altele pentru care, dacă s-ar apela la specialiştii din comună, ar trebui să plătească bani buni.

Am lăsat în urmă iarmarocul de la Voineşti, un loc unde vezi mai bine ca oriunde imaginea satului românesc de astăzi.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2010

֩ Comentarii