Piaţa vinului în Federaţia Rusă > REVISTA LUMEA SATULUI

Rusia este una dintre ţările cu un indice de consum de alcool pe cap de locuitor între cei mai ridicaţi din lume. Băutura spirtuoasă cea mai frecvent consumată este vodka, chiar dacă popularitatea altor băuturi spirtuoase, cum ar fi whisky-ul, romul sau coniacul, creşte rapid.

În ceea ce priveşte vinul, consumul său anual oscilează între 5-7 litri pe cap de locuitor. El este redus în comparaţie cu majoritatea ţărilor europene, unde consumul anual de vin depăşeste 40 litri, dar îşi menţine de mai mulţi ani tendinţa crescătoare. Şi totuşi, Rusia se află între primele 10 ţări consumatoare de vin din lume.

Luând în considerare numai aceste cifre, la care se adaugă faptul că băutul în societate este o parte a culturii ruseşti, putem estima că piaţa vinului în Rusia are mari posibilităţi de creştere, ceea ce o face extrem de apetisantă pentru exportatorii din întreaga lume.

Principalele regiuni producătoare de vin sunt Stavropol şi Krasnodar, situate în sudul ţării, între Marea Caspică şi Marea Neagră. Producţia rusă de vin nu este capabilă să satisfacă nevoia existentă, atât din cauza insuficienţei ofertei cât şi a calităţii reduse a vinurilor ruseşti. De aceea, majoritatea vinului consumat în Rusia este importat (aproximativ 55-60% din oferta totală).

Principalii parteneri comerciali ai Federaţiei Ruse în 2007 au fost ţările din Uniunea Europeană, care au deţinut 53,2% din totalul comerţului exterior al Rusiei. În 2007, importurile de vin (lotul 2004, care include vin neîmbuteliat şi îmbuteliat) au crescut la 564 milioane €, afişând o creştere de 31,2% (în 2006 au fost 427 de milioane). Franţa, cu 21,7% şi Spania, cu 17,2% sunt cei mai importanţi furnizori de vin ai Federaţiei Ruse.

După tipul de vin, există două grupe distincte de ţări exportatoare: ţări ca Franţa, Italia sau Chile care exportă vin îmbuteliat, şi ţări ca România, Bulgaria sau Argentina, care sunt furnizori de vinuri de masă şi neîmbuteliat.

În 2007, importurile de vin îmbuteliat au crescut cu 28% în raport cu problematicul an 2006 (introducerea sistemului vamal EGAIS, prohibirea vinurilor din Georgia şi Moldova), ceea ce pare puţin, dacă se ţine cont că în 2007 importurile au fost paralizate timp de mai multe luni. Analiştii prognozează că importurile de vin îmbuteliat îşi vor menţine tendinţa crescătoare şi în 2009, dar de o formă mult mai moderată decât în 2007 şi 2008.

Cele mai importante consecinţele ale restructurării sectorului vinicol în 2006 au fost:

1. Dispariţia Georgiei şi a Moldovei ca mari furnizori de vin în Rusia ca urmare a embargoului impus la 27 martie 2006. Viitorul vinurilor moldoveneşti în Rusia este puţin promiţător. În perioada în care aceşti doi furnizori au fost absenţi de pe piaţa rusă, locul lor a fost ocupat de Spania, Argentina, Chile, Africa de Sud sau de statul California, care au pătruns pe piaţa rusă cu surplusurile lor de vinuri. Milioanele de decalitri de vin vrac sunt îmbuteliate sub denumiri ruseşti în Novorosiisk şi Vîborg, în apropiere de Sankt-Petersburg.

2. Reducerea numărului importatorilor. Dacă la începutul lui 2006 în Rusia existau aproximativ 150 de firme cu licenţă de importat alcool, în prezent numai în jur de 100 de organizaţii dispun de ea şi sunt conectate la sistemul EGAIS (Edinaya Gosudarstvennaya Avtomatisirovannaya Informatsionnaya Sistema). O licenţă unică costă până la 100.000 ruble, iar o licenţă generală - 1,5 milioane ruble.

3. Reducerea numărului de sorturi comercializate. Ca urmare a complicaţiilor sistemului EGAIS, importatorii au trebuit să limiteze numărul de sorturi cu care lucrează.

Distribuţia vinului în Federaţia Rusă se caracterizează printr-un lanţ relativ scurt, în care funcţiile de import şi distribuţie se suprapun. În unele cazuri, importatorii dispun chiar de magazine proprii, deci controlează tot lanţul distribuţiei, de la import şi până la vânzarea cu amănuntul. Mărimea enormă a ţării a determinat apariţia a două tipuri de reţele de distribuţie: una la nivel naţional, formată din marii importatori şi distribuitori din Moscova şi Sankt Petersburg, care comercializează produsul în principalele oraşe, şi o alta la nivel regional, formată din distribuitori mai mici, dar bine stabiliţi în teritoriu şi care capilarizează reţelele marilor importatori în regiunile ruse.

La fel cum se întâmplă cu majoritatea bunurilor importate, introducerea vinurilor de origine străină în Rusia este supusă unei serii de formalităţi vamale şi necesităţii prezentării de diferite certificate care constituie autentice bariere tehnico-comerciale. Aceste bariere nu trebuie să afecteze exportatorul român, acesta trebuie însă să fie întotdeauna scrupulos şi foarte grijuliu cu documentele mărfii expediate deoarece orice eroare sau inexactitate se poate transforma într-o problemă la vămuirea mărfii. Importurile de vin sunt subiectul unei taxe de import de 20%, la care se adaugă o acciză pe vin de doar 0,80 $/litru şi TVA-ul de 18%.

Vinul românesc ocupă o poziţionare bună în Rusia. Datorită faptului că în perioada comunistă piaţa de export a vinurilor româneşti a fost concentrată pe URSS, vinul nostru este deja cunoscut şi este asociat în general unui produs de calitate superioară.

Segmentul vinurilor de masă în Rusia va continua să prezinte oportunităţi interesante pentru firmele din ţara noastră, deoarece vinurile româneşti, datorită calităţii lor remarcabile şi a unor preţuri juste, sunt singurele din Europa care pot concura în ziua de astăzi pe piaţa rusă cu vinurile bulgăreşti sau spaniole. În viitorul apropiat, Federaţia Rusă va constitui a doua principală piaţă de export pentru vinurile româneşti după SUA.

Principalii competitori ai vinului românesc de calitate sunt Franţa, Italia, Spania şi Lumea Nouă (SUA, Chile, Africa de Sud, Australia). În ceea ce priveşte vinurile franceze, tradiţia - mărci concrete de vinuri franceze apar în romanele lui Tolstoi şi Dostoievski- şi imaginea de glamour, lux şi rafinament pe care care ruşii o asociază Franţei le face să ocupe segmentul Premium.

Preţurile vinurilor franceze sunt în general mai ridicate decât ale celor italieneşti, spaniole sau româneşti, iar poziţionarea lor ca produs de calitate este mult mai solidă. Cazul Italiei este de asemenea interesant, deoarece aportul major pe care îl aduce gastronomia sa (30% din restaurantele moscovite sunt cu specific italian) le permite italienilor să îşi poziţioneze foarte bine vinurile proprii în meniurile restaurantelor şi, indirect, în distribuţia de detail.

România dispune de două avantaje competitive: este situată la o distanţă mai mică de Rusia faţă de majoritatea celorlalţi furnizori şi are cheltuieli mai mici pentru producerea vinurilor de calitate. În plus, consumatorii ruşi s-au obişnuit cu vinurile noastre mai uşoare, cu o aciditate normală, proaspete la gust şi cu o aromă fină.

Spania, de exemplu, produce vinuri tari, cu aciditate scăzută şi astringente, mai puţin apreciate de consumatorii ruşi.

Strategia de marketing a producătorilor români în contextul concurenţial actual va trebui să fie orientată către distribuţie şi pe concentrări, fuziuni şi achiziţii prin care să îşi asigure o prezenţă activă pe piaţa rusă, o gestiune mai eficientă a pieţei, investiţii mai mari în imaginea de marcă precum şi o mai bună gestiune a portofoliului de produs-piaţă. Prin aceste orientări strategice, producătorii români vor reuşi să devină mai prompţi şi mai flexibili în privinţa adaptării ofertei la cerere, să îşi dezvolte sisteme verticale de marketing absolut necesare pentru creşterea competitivităţii, să elaboreze strategii ofensive, bazate pe imaginea de marcă şi pe avantajele DOC.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu