Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Timac Agro România, o simbioză între ştiinţă şi practică

Nu demult, Firma Timac Agro România, reprezentantă a grupului Roullier din Franţa, specializat în producerea de îngrăşăminte, a sărbătorit trei ani de activitate pe piaţa românească. Cu această ocazie, firma a realizat un bilanţ al activităţii şi a premiat, pe zone, distribuitorii cu cele mai mari realizări. Momentul a reprezentat un prilej pentru a defini noua strategie de dezvoltare, în condiţiile în care cererea de îngrăşăminte s-a redus substanţial.

Îngrăşăminte cu „încărcătură ştiinţifică“

Am întâlnit de multe ori în exprimarea reprezentanţilor firmei Timac această expresie şi pot spune că, participând la întâlnirile lor, ajungi să te convingi că utilizarea ei nu este exagerată. De fiecare dată asişti la o impresionantă lecţie de chimie ce are ca scop explicarea pe înţelesul tuturor a fenomenului de nutriţie a plantelor. După părerea specialiştilor de aici, optimizarea fertilizării nu se face prin aplicarea lor în cantităţi mai mici sau mai mari, ci în mod mai eficient, pentru că o unitate ineficientă devine una foarte scumpă.

Acest lucru se poate realiza prin cunoaşterea solului şi a culturilor, precum şi prin înţelegerea mecanismelor de absorbţie a elementelor nutritive. La baza creşterii eficacităţii elementelor trebuie să stea valorificarea bogăţiei solului şi limitarea pierderilor. „Noi suntem în primul rând agronomi şi apoi fabricanţi. Încercăm să înţelegem o problemă şi să îi găsim soluţia. De aceea produsele Timac Agro nu sunt obţinute la scară industrială“, afirmă directorul firmei, Adrian Drăgan.

Începând de anul acesta, firma doreşte realizarea unor proiecte de cercetare în România, domeniu în care a investit mult de-a lungul anilor. De altfel, pentru a identifica cele mai bune soluţii nutriţionale firma beneficiază de munca a trei laboratoare de cercetare din Franţa şi Spania.

Modelul Roullier

Timac Agro lucrează pe modelul construit în cei 50 de ani de existenţă ai firmei mamă, Roullier. Îngrăşămintele nu sunt livrate direct, ci numai prin distribuitori, în număr de 95 la noi în ţară.  În cei trei ani de existenţă, pe lângă distribuitori, firma a recrutat şi 45 de ingineri agronomi care propun fermierilor un plan de nutriţie adaptat fiecărei zone. „Acest model de business a dat şi continuă să dea roade datorită sinergiei dintre cele două componente: forţa de vânzare a distribuitorilor şi fundamentul ştiinţific ce stă la baza produselor“, ne mai spune directorul firmei. 

Recomandările specialiştilor

Ca urmare a cererii scăzute de îngrăşăminte, la sfârşitul anului uzinele din Europa au încetinit sau chiar au sistat producţia, astfel că primăvara aceasta, se pare, va reprezenta o provocare pentru fermieri. Mulţi dintre ei vor constata că grâul a crescut puţin şi se vor precipita să achiziţioneze îngrăşăminte.

„Chiar dacă perspectivele par a fi sumbre, strategia grupului continuă, cu oameni şi cu produse noi ale cercetării. Având în vedere că piaţa este în continuă mişcare, în căutarea unui echilibru, oportunităţile pot apărea oricând“, mai spune directorul general al Timac Agro România. Tot dumnealui recomandă fermierilor ca, atunci când va veni vremea calculelor pentru necesarul de azot, să nu exagereze cu acest element, în speranţa că vor recupera pierderile cauzate de nefertilizarea cu fosfor din toamnă! Deşi tendinţa este în scădere, nu există certitudinea faptului că preţurile la produsele pe bază de azot vor scădea sub cotaţiile actuale. Aşadar, nu puneţi producţiile în pericol, fertilizaţi!

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2009

Vizualizari: 2519



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI