Imprimati articolul

Viiturile Dunării capătă conotaţii catastrofale

Adeseori, în ultimul timp valurile Dunării nu sunt atât de melodice precum încântătoarele creaţii ale compozitorilor care le-au slăvit binefacerile. Pe teritoriul românesc ele reprezintă, mai nou, un factor dezastruos. De două ori la rând, în ultimii patru ani, viiturile Dunării pe tronsonul său inferior aveau să producă adevărate calamităţi în unele zone.

Adevărul este că Dunărea şi-a urmat cursul ei firesc înregistrat de-a lungul secolelor, de care noi nu prea mai ţinem seama. Asta şi pentru că la gestionarea sectorului hidrologic din România se află astăzi oameni care pe vremea lui Saligny sau Antipa nu puteau îndeplini nici măcar condiţia unui stagiar. Excepţie de la regulă fac puţinii oameni de ştiinţă autentici care se zbat pentru a readuce deciziile guvernamentale neprofesionale mai aproape de ceea ce ar trebui făcut în  materie de hidrologie.

Autorii rândurilor de faţă nici măcar nu-şi propun să judece opera superficială a celor care au elaborat în pripă noua strategie împotriva inundaţiilor. De aceea ne rezumăm a prezenta un simplu documentar hidrografic care are la bază elemente ştiinţifice incontestabile.

Am asistat în ultimele decenii la o suită de viituri ale Dunării (1970, 1980, 1988, 2000, 2006 şi 2010), fiecare dintre acestea creând probleme sistemului de apărare, însă ultimele două viituri au avut evidente trăsături catastrofale.

S-a întipărit în amintirea locuitorilor din aşezările riverane marelui fluviu temerea de rupere a digurilor, inundarea localităţilor, pagubele omeneşti şi materiale aduse tribut furiei apelor.
În vederea stabilirii celor mai potrivite soluţii de preve­nire şi combatere a situaţiilor catastrofale cauzate de viiturile Dunării, vom analiza, sub aspectul caracteristicilor hidrologice şi efectelor produse asupra digurilor, cele două viituri ale Dunării, din 2006 şi 2010.

Caracterizarea hidrologică a viiturilor Dunării din 2006 şi 2010

• Regimul hidrologic normal al Dunării prezintă o viitură de primăvară în perioada aprilie-mai, fiind corelat cu regimul pluviometric şi topirea zăpe­zilor din primăvară pe întregul bazin hidrografic, dispus pe teritoriul celor 9 ţări parcurse de marele fluviu european.

• Remarcăm că viitura din 2006 s-a produs la o perioadă normală pentru sezonul de primăvară al cursului Dunării. Această valoare a beneficiat de aportul major de apă din ansamblul bazinului hidrografic al fluviului, deosebit de bine asigurat climatic în 2006. Aportul intern de apă din râurile afluente de pe teritoriul ţării noastre a fost mai slab, sursa climatică de alimentare a apelor interioare fiind una moderată.

• Viitura din 2010 a fost mai târzie decât situaţia normală, manifestându-se în perioada mai – iunie - iulie. Ea a fost influenţată mai puţin de aportul apelor din afara ţării (apele intrate în Dunărea românească pe la Baziaş), având la origine aportul apelor interioare.

• Determinări efectuate pe baza observaţiilor de debite intrate în ţară (pe la Baziaş) atestă că, în 2006, la producerea nucleului viiturii, volumul de apă venit din afară şi tranzitat pe Dunărea românească a fost de 51,47 miliarde  mc, la un debit mediu de intrare pe la Baziaş impresionant, de 14.184 mc/s.

• Corelat cu aceste volume de apă intrate, nivelele Dunării la mira Baziaş se situau la cote ridicate, între 7,00-8,08 m, pe o durată mare de timp, de aproape o lună.

• Cu totul altfel a fost situaţia în 2010. În Dunărea românească a intrat pe la Baziaş un volum de apă de 38,12 miliarde mc., cu 26% mai redus faţă de volumul intrat în 2006 şi cu un debit mediu mai redus, de 10.759 mc/s, iar nivelele la nucleul viiturii la mira Baziaş au fost mai reduse faţă de situaţia din 2006 cu aproximativ 1 m, pe o durată scurtă (de cca. o săptămână), de peste 3 ori mai mică faţă de cea din 2006.

• Deci, se desprinde clar ideea că, în anul 2006, apa intrată în ţară a prevalat asupra volumului scurgerilor Dunării, în raport cu aportul apelor interioare, determinând o viitură de mare periculozitate şi cu efecte dezastruoase.

Presiunea asupra digurilor

În privinţa presiunii exercitate de apă asupra digurilor şi pericolelor de inundabilitate, între cele două viituri sunt diferenţe mari.

• pe majoritatea cursului Dunării româneşti, în amonte de Brăila (pe 84% din totalul traseului), nivelele viiturii din 2006 le-au depăşit pe cele ale viiturii din 2010, cu valori crescând progresiv din aval spre amonte, de la 18 cm la Hârşova, la 140-150 cm la Calafat - Gruia.

• doar pe tronsonul Brăila - Tulcea, viitura din 2010 a depăşit viitura din 2006, cu valori în limitele a 2 cm la Tulcea şi 14 cm la Brăila.

Impactul Siretului

Efectul Siretului în crearea remuului la confluenţa şi în presurizarea Dunării la viitura din 2010 pare a fi unul dezastruos.

• În anul 2010 râurile interioare şi mai ales cele afluente în tronsonul inferior al Dunării (Siret - Prut) au barat scurgerea în perioada vârfului de viitură la Dunăre, creând remuul şi ridicând la poziţii deosebite nivelele Dunării în zonele Brăila, Galaţi, Tulcea. Această acumulare imensă de apă a depăşit nivelele istorice, inclusiv pe cele ale viiturii din 2006.

• Fenomenul anual s-a corelat cu bogăţia în precipitaţii produsă în 2010 pe teritoriul României. Precipitaţiile în acest răstimp au depăşit norma lunară de 2-3 ori, tocmai în lunile iunie-iulie, perioada producerii viiturii Dunării.

• De altfel, aceasta situaţie constituie cauza pentru care viitura din 2010 a fost mai periculoasă faţă de 2006 pe tronsonul Brăila - Tulcea.

• Diferenţele mari dintre conformaţia viiturilor Siretului în cele două situaţii 2006 şi 2010, sunt redate în tabelul în care se prezintă coincidenţele viiturilor produse pe Siret şi Dunăre.
În 2006, nivelele Siretului (cote absolute) la mira Lungoci au fost cuprinse în limitele 14,22-15,08 m, cu debite în limitele 528-1013 mc/s, în timp ce în 2010 a înregistrat poziţii ale nivelelor superioare, de 15,88-18,89 m, respectiv cu 2-4 m mai ridicate, datorită debitului foarte mare de scurgere (2227-2495 mc/s), de 2,5-5 ori mai mare decât în 2006. La confluenţa cu Dunărea (mira Şendreni), Siretul prezenta nivele mai mari cu 1,30 m faţă de Brăila şi 2,10 m faţă de Galaţi, creând remuul ce a determinat creşterile excepţionale de nivele la Brăila şi Galaţi.

• Depresurizarea rapidă a Dunării în 2010, în urma scăderii accentuate a nivelului Siretului, este atestată de descreşterea foarte mare a nivelelor Dunării, de 11,7-22,8 cm/zi, faţă de 2006, când aceasta a fost de 3,2-5,6 cm/zi.

Comportamentul digurilor

Acesta exprimat prin fenomenele de hidraulică subterană manifestate la cele două viituri (infiltraţiile apei prin corp şi pe sub dig determinând înmuierea, apariţia supurărilor şi izvoarelor pe taluze şi la baza digurilor, antrenarea materialului pământos din dig, prezenţa grifoanelor în zonele adiacente digurilor), s-a diferenţiat la cele două viituri.

Diferenţierea de comportament s-a corelat cu înălţimea coloanei de apă în faţa digului (mărimea cotei apei) şi durata menţinerii acesteia.

• În acest sens se poate preciza că viitura din 2006, la care nivelele până la Brăila au depăşit pe cele istorice şi pe cele din 2010 cu valori foarte mari, a produs daunele cele mai mari, soldându-se cu inundări prin ruperea digurilor la 8 incinte totalizând 71.749 ha. Ele au fost urmate de inundări controlate (spargerea digurilor) la două incinte, totalizând 15.607 ha. Este de precizat că totalul luncii îndiguite inundate acoperă o suprafaţă de 87.356 ha, respectiv 20% din totalul suprafeţei îndiguite din Lunca Dunării româneşti, de 430.000 ha.

După retragerea apelor, digurile incintelor inundate s-au refăcut, apele rămase s-au evacuat, construcţiile degradate şi distruse s-au remediat şi reconstruit, iar revenirea la exploatarea agricolă integrală a teritoriilor inundate s-a realizat progresiv, în câţiva ani.

• Viitura din 2010 a fost complet diferită faţă de cea din 2006, prezentând caracteristici catastrofale, aşa cum precizam anterior, doar pe tronsonul inferior al Dunării româneşti. Această stare a fost cauzată cu precădere de aportul de apă al râurilor interioare.
De altfel, efectul destructiv al Dunării în 2010 s-a concretizat prin ameninţarea cu depăşirea iminentă a coronamentului digurilor în zona Brăilei şi în aval, inundarea unor zone din localităţile riverane Dunării în aval de Hârşova (Brăila, Galaţi, Tulcea) şi ruperea digului unei singure incinte, Ciobanu - Garliciu (situată pe malul dobrogean în aval de Hârşova), având o suprafaţă de cca 3.000 ha.

• O analiză profesională privind starea şi comportamentul digurilor din sectorul Hârşova - Galaţi atestă o creştere de aproape două ori a zonelor cu infiltraţii puternice prin corpul digului şi pe sub dig, în 2006 faţă de 2010, şi totodată cerinţa de supraînălţări de coronamente pe lungimi mai mari cu aproape 50%. Din cauza duratei mare de staţionare a apei la cote foarte ridicate în faţa digurilor, zonele cu exces de apă în arealele vecine digurilor, precum şi prezenţa grifoanelor au depăşit ca extindere în 2006 pe cele din 2010 de aproape două ori.

Soluţii complexe de control

• Soluţiile nefundamentate de a depresuriza nivelele catastrofale ale Dunării prin spargerea digurilor, aşa cum s-a constatat şi menţionat în studiul regimului hidrologic al Dunării la viitura din 2006, s-au dovedit total neeficiente. Scăderea nivelelor în aval în urma acestor spargeri au fost nesemnificative, de ordinul a 10-20 cm, pe durate de timp scurte, de 1-3 zile.

Considerăm că soluţia de a reecologiza Lunca Dunării prin crearea unui sistem de zone libere de dig (prin trecerea unor incinte îndiguite în regim permanent de inundabilitate) este hazardată din cauza complexităţii modificărilor hidrologice şi nu asigură atenuarea viiturilor, aşa cum s-a dovedit în 2006, şi va determina poluarea zonelor inundate respective şi atingerea reversului opţiunii, degradarea mediului.

• Sistemul de apărare la Dunăre, constituit din diguri proiectate pe baza studiilor privind regimul hidrologic al fluviului din perioadele anterioare, trebuie reconsiderat, ţinând seama de modificările hidrologice esenţiale văzute la ultimele viituri ale Dunării. Reproiectarea trebuie să ia în considerare ridicarea nivelului de calcul al cotei coronamentului digurilor şi, totodată, modificările conformaţiei corpului digului care să ţină seama de coloane de apă mult mai înalte în faţa digurilor şi pe durate mult mai mari decât cele avute în vedere prin proiectările anterioare din perioada 1960-1970.

• Viitura Dunării din 2010 a atestat că viiturile coincidente ale afluenţilor cu viitura fluviului au determinat prin fenomenele de remuul (bararea scurgerii Dunării la confluenţe) creşteri de cote care nu au mai fost întâlnite în observaţiile istorice anterioare. Se induce posibilitatea de a controla viitura fluviului şi prin controlul scurgerilor pe afluenţi, prin crearea de barări şi reţinerea apei la viitură în aceste rezervoare de retenţie.

• Se impune crearea unui sistem integrat de monitorizare a complexului de soluţii privind scurgerile apei pe versanţi, afluenţi şi pe fluviu, diversele ipostaze hidrologice putând fi armonizate prin acţiunile din cadrul sistemului.

Dr. ing. Ioan Vişinescu
Dr. ing. Marcel Bularda
Staţiunea de Cercetare -Dezvoltare Agricolă Brăila
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2010

֩ Comentarii