Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Vînători, o comună într-o continuă dinamică

Am ajuns aici mânată de o mare curiozitate, şi nu puţine au fost emoţiile care m-au însoţit, căci cea care slujeşte această comună este privită de mulţi drept „prinţesa războinică“, sub armura căreia rar întrevezi vreo urmă de slăbiciune. Cu alura sa dură, doamna primar a lăsat să-i scape însă, chiar de la prima discuţie, o ironică încurajare: „Nu-ţi fie teamă, avem ce vorbi!“. Aşa am descoperit în spatele măştii de femeie aprigă, rămasă fără sprijin mult prea devreme, un om ca toţi oamenii, înzestrat însă cu un mare har, atât de util în îndeplinirea funcţiei sale. Primăriţa comunei Vînători posedă acea îmbinare între spiritul dârz, de conducător, şi acel mod de a se implica afectiv, caracteristic unei femei, mai întâi de toate mamă de carieră.

„Fă-te frate cu dracu', până treci puntea“ pare a fi deviza după care se ghidează în viaţă. Alimentarea cu apă s-a numit „puntea“ pe care a trebuit să o traverseze ea. Cel puţin aşa îşi justifică doamna primar Murgu Sicuţa decizia de a se alătura în timpul primului mandat unei alte formaţiuni politice, alta decât cea care a consacrat-o, dar care drept răsplată îi oferea resursele necesare pentru a face, pentru comuna ei, diferenţa dintre sălbăticie şi civilizaţie.

Un stigmat purtător de neplăceri…

Agronom de profesie, a venit în Vînători în 1989 ca inginer-şef la ferma CAP-ului, apoi în cea mai mare societate care a luat naştere după desfiinţarea acestuia. Din 2004 a considerat că trebuie să intervină puţin şi în administraţia comunei, condusă încă din '90 de profesori şi politicieni care „fie nu reuşeau, fie nu înţelegeau, fie ...nu voiau să rezolve lucrurile”, după cum spune ea.

Locuitorii au încurajat-o să intre la primărie şi mai ales soţul, tot agronom, specialist de mare calibru, cum îl descriu cei care l-au cunoscut şi pe care doamna primar îl oma­giază pe tot parcursul discuţiei. A avut nevoie şi de un partid care să o susţină, dar implicarea politicului în problemele comunităţii este un fapt pe care ea nu-l poate înţelege şi despre care aminteşte mereu, cu amărăciune. „Dar una este viaţa politică privită din afară şi altfel stau lucrurile când îţi desfăşori activitatea direct în cadrul ei…“ A renunţat la încercările de a beneficia de finanţare prin fondurile europene, considerând că ele sunt accesate tot pe criterii politice. „În plus, când te bucuri de statutul de comună înstărită şi cu un mare potenţial economic, atunci sprijinul este şi mai mic“, mai spune primăriţa, care din acest motiv a hotărât să se gospodărească singură, după propriile puteri. 

Asul din mânecă, învecinarea cu oraşul

La baza acestei prosperităţi, care i-a atras şi multe neajunsuri, stă în primul rând faptul că Vînători este o comună situată în imediata apro­piere a oraşului Galaţi. Pe raza acesteia îşi desfăşoară activitatea o serie de unităţi economice mari: fabrici de mobilă, uşi, hârtie, distribuitori de utilaje agricole, depozite, chiar şi un vestit retailer, dar şi mici producători individuali. Acestea contribuie substanţial la dezvoltarea comunei atât prin locurile de muncă pe care le oferă localnicilor, cât şi prin taxele şi impozitele care atârnă greu în bugetul primăriei. În ultimii ani, ca în orice comună limitrofă oraşului, vilele gen conac au înflorit precum ciupercile după ploaie deşi terenul, la mare căutare prin 2004-2006, nu era deloc ieftin. Cei mai îndrăzneţi au construit şi câteva cartiere de case pentru vân­zare. Mulţi tineri s-au realizat în afară, în Spania în mod special, şi au investit aici în case sau chiar în afaceri.

Şi totuşi, agricultura…

În avalanşa de orăşeni dornici să dea oricât pentru un trai tihnit, dar nu prea departe de civilizaţie, comuna a mai rămas cu surprinzător de mult teren agricol, zona fiind una cu tradiţie în cultura legumelor - predominant ceapă şi rădăcinoase -, precum şi a cartofului. Acestea se cultivă pe 1.000 din cele 4.000 ha de teren agricol al comunei, restul pământului fiind exploatat de trei societăţi mai importante, axate pe cultura mare, dar şi de câţiva mici producători care lucrează pământul în familie. Mulţi dintre ei şi-au luat utilaje de ultimă generaţie şi au investit în modernizare accesând SAPARD-ul şi mai nou PNDR-ul.
„Vînătorenii”, cum le spune doamna primar, au fost dintotdeauna gospodari şi au avut de muncă, suprafaţa comunei fiind presărată cu avicole, abatoare, numeroase ferme vegetale, 400 ha de vie, din care se mai lucrează poate 100 ha, şi chiar o livadă de 120 ha, care însă a fost rasă efectiv de „noul sistem”. Mulţi dintre locuitori se ocupau cu creşterea animalelor, dar au renunţat odată cu împărţirea terenurilor şi dispariţia unui islaz comunal, cum era odată.

Promisiuni respectate

„Când oamenii îşi pun baza în tine este foarte important să le promiţi atât cât ştii că poţi face”, afirmă primăriţa. Aşa încât de la bun început a ţinut să rezolve problema alimentării cu apă, care, după părerea sa, trebuia făcută încă din ‘90. Asta-i durea cel mai mult pe oameni, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de o importantă zonă agricolă, fertilizarea intensivă a dus în timp la levigarea nitriţilor şi nitraţilor în adânc, făcând improprie consumului apa din fântâni. Astăzi în două din cele trei sate lucrările de alimentare s-au încheiat, iar pentru cel de-al treilea sat documentaţia de întocmire a proiectului pentru apă şi canalizare este în lucru. În acelaşi interval, comuna a fost racordată şi la reţeaua de gaze, lucrare care s-a încheiat în 2007. Fondul funciar a fost o altă prioritate, aici fiind nevoie urgentă să se facă ordine, după cum spune doamna primar. Acum, problemele ce ţineau de dreptul de proprietate asupra terenului sunt rezolvate: toată lumea ştie unde are pământul, astfel încât să-l poată lucra, da în arendă sau înstrăina.

Prioritate: problemele sociale

După ce a rezolvat problemele esenţiale ale comunei, primăriţa şi-a îndreptat atenţia către aspectele sociale care îi privesc pe cei 5.000 de locuitori. A vrut ca fiecare dintre cele trei sate - Vînători, Odaia Manolache şi Costi - să aibă propriile şcoli şi grădiniţe. Ele existau de altfel, dar erau destul de părăginite. Aşa încât în primul mandat s-a ocupat de renovarea lor, dotându-le totodată la standarde demne de secolul în care trăim. Pentru copiii ai căror părinţi au probleme financiare şi-a propus să ridice un cămin, unde aceştia să poată primi zilnic măcar o masă caldă. Anul acesta a demarat şi construcţia unui cămin cultural în satul Odaia Manolache din fonduri proprii, deşi undeva într-un sertar de la Ministerul Culturii zace de mult timp un proiect în acest sens, declarat eligibil. Primăriţa vrea să încheie până în vară şi amenajarea unui nou teren de sport, întrucât echipa de fotbal Avântul Vânători a intrat în divizia C.

Dacă mai are o nemulţumire, aceea ar fi că nu a reuşit să le facă rost de o bucăţică de pământ tine­rilor căsătoriţi care vor să rămână în satele lor. Asta pentru că nimeni nu a luat în calcul acest lucru atunci când s-a făcut împărţirea pământului, mult teren fiind înstrăinat iresponsabil după anii ‘90.  În rest, deşi traiul ei nu este deloc unul liniştit, se declară încântată de comuna sa pe care singură o caracterizează drept una aflată într-o dinamică continuă. Vecinătatea cu oraşul face ca localnicii comunei să aibă un standard de viaţă ridicat, pe care fac tot posibilul să şi-l păstreze, iar acolo unde poate doamna primar încearcă să le întindă o mână de ajutor. „Este o activitate care îmi face plăcere, lucrul cu oamenii mi-a fost sortit”, se mai aude de sub masca cu chip de războinic a doamnei primar.

Pagini realizate de Valentina ŞOIMU
LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2011

Vizualizari: 756



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI