Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Mărăcineni – grădina de legume a buzoienilor

Aflată pe malul stâng al râului Buzău, la poalele dealurilor subcarpatice şi la o depărtare de numai 2 km spre nord de oraşul reşedinţă de judeţ, comuna Mărăcineni are avantajul poziţiei geografice, la intersecţia a două drumuri importante: DN 2 si DJ 203 K, favorizând-o în dezvoltarea sa economică şi socială.

Printr-un înscris al domnitorului Mihai Viteazu, din 3 noiembrie 1597, se întăreşte proprietatea lui Fătu din Mărăcineni-Buzău, constând din 3 pogoane „nedajnice“ cumpărate de la popa Vlad „Călugăru“ cu 2.000 de aspri.

Satul aparţinător Potoceni are o atestare şi mai veche, fiindu-i consemnată existenţa încă de la 1523.

Deşi este o comună mică (2.948 ha) ca suprafaţă, numărul locuitorilor (6.847) este mare. Au şansa unui pământ fertil, binecuvântat de Dumnezeu, de aceea aici s-a produs şi se produce cea mai mare cantitate de legume de pe piaţa Buzăului.

Până în 1948 toate grădinile de peste râul Buzău le-au aparţinut. Aşa cum preciza primarul Ion Catinca, din cele aproape 3.000 ha de suprafaţă arabilă, numai vreo 500 constituie teren neagricol. Legumicultorii din Mărăcineni s-au unit nu demult într-o asociaţie proprie condusă de profesorul Ion Drăghici. Şi tot ei au constituit Asociaţia Udătorilor de Apă prin Irigaţii, care are în vedere irigarea a 400 ha de teren din râul Buzău.

Localnicii sunt renumiţi şi în creşterea animalelor, având în prezent pe lângă gospodării 670 de bovine, 2.200 de oi şi capre, peste 1.300 de porci, 15.000 de păsări şi 400 familii de albine.

Primarul Catinca, aflat la al treilea mandat, doreşte din tot sufletul să promoveze Mărăcineniul nu numai pentru celebrul pod de legătură dintre Muntenia şi Moldova, la refacerea căruia a contribuit cu sfatul şi insistenţa sa preşedintele ţării, ci mai ales pentru utilităţile pe care le oferă. „Suntem la răscruce de drumuri şi beneficiem de resurse naturale şi terenuri fertile. În plus avem reţele electrice, telefonie mobilă şi Internet.

Locuitorii beneficiază de peste 7 km de reţele pentru alimentare cu apă. În curând vom achiziţiona şi o staţie de gaze. La intrarea în satul Mărăcineni, dar şi în comună s-au dezvoltat obiective agroturistice.Amănunte despre viaţa culturală aveam să aflu de la tânărul director Ion Macoveanu, care este şi animator pentru 24 de comune buzoiene cu un potenţial turistic important în cadrul programului LEADAR al MAPDR. Domnia sa a înfiinţat la sediul din Potoceni al căminului cultural Asociaţia „Speranţe pentru viaţă“.

Aceasta promovează programe şi proiecte în domeniul protecţiei mediului şi educaţiei tinerilor în acest scop nobil. Iar pentru a scoate în relief mai bine valenţe locale, directorul Căminului Cultural din Mărăcineni a editat o lucrare de referinţă: „Munţii Buzăului – tradiţii şi turism cultural“. Aşa că pe aici trece drumul către frumuseţile judeţului, nu doar din punct de vedere rutier, ci şi informaţional. O adevărată poartă a turismului buzoian.

Miron ŞTEFĂNESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2007

Vizualizari: 939



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI