Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Veniţi la Clubul Valtra!

Reprezentanţa cunoscutei firme constructoare de tractoare Valtra a organizat recent, la Călăraşi, Iaşi şi Cluj, întâlniri cu actualii şi potenţialii beneficiari ai produselor sale cunoscute în întreaga Europă.

La Călăraşi, reuniunea s-a desfăşurat la Podu Patru, în organizarea societăţii Convex deler, reprezentant al companiei Valtra pentru judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Constanţa.

La Iaşi şi Cluj acţiunea s-a desfăşurat în incinta Universităţilor de Agronomie şi Medicină Veterinară din cele două centre universitare. De altfel, Valtra are parteneriate cu aceste instituţii.
Au participat administratori de societăţi comerciale cu profil agricol şi specialişti din judeţele limitrofe, cadre didactice universitare, reprezentanţi ai unor direcţii agricole şi – ceea ce în opinia organizatorilor a fost deosebit de important – un mare număr de studenţi, viitorii specialişti de la universităţile gazdă.

Tractoare adaptate nevoilor clienţilor

Domnul ec. Narcis Someşfălean (foto), importatorul pentru România a brand-ului Valtra, a prezentat asistenţei noutăţile de ultimă oră ale companiei pe care o reprezintă. Între acestea, de un interes deosebit s-au bucurat tractoarele din seria N, lansate pe piaţă în 2006, şi cele din seria T, model 2007, mai potrivite condiţiilor specifice acestei părţi de ţară.

De asemenea, s-a subliniat faptul că tractoarele Valtra se produc la comanda clienţilor şi sunt adaptate „cu stricteţe“ nevoilor acestora pentru lucrul în câmp, zootehnie, dar şi în sfera serviciilor edilitar-gospodăreşti.

Ecologia, nu doar un deziderat

S-a remarcat un fapt: compania Valtra deţine cele trei certificate absolut necesare de calitate de mediu şi certificatul de calitate nordică, acesta din urmă indispensabil în Peninsula Scandinavică.

Tractoarele Valtra Euro II funcţionează în proporţie de 100% cu biodiesel. De aceea, începând din 2007, acest combustibil se va importa din ţările unde produsul amintit îndeplineşte condiţiile cerute de Uniunea Europeană. Membrii Clubului Valtra vor beneficia de acest carburant la preţul sau chiar sub preţul de la pompă.

Şi timpul liber este important

În colaborare cu ASIROM, firma Valtra oferă, de asemenea, membrilor clubului un pachet de servicii de asigurare cu prevederi care, a spus domnul Narcis Someşfălean, nu se mai întâlnesc la o altă firmă. Şi încă o prevedere care ţine de... timpul liber. Clienţii Valtra vor beneficia începând din acest an de tarife avantajoase la concediile în grup, atât în ţară cât şi în străinătate.

„Intenţia noastră este ca cei care ne sunt clienţi să nu beneficieze numai de un produs, ci şi de un ansamblu de servicii care să le permită un maximum de confort în efectuarea lucrărilor. De aceea, începând din acest an, beneficiarii noştri vor face parte din „Clubul clienţilor Valtra“, un grup căruia noi să le oferim servicii exclusive. Între acestea, distribuţia carburantului diesel şi biodiesel direct la sediul fermei, într-un recipient special, omologat conform normelor europene, pe care îl oferă firma.“
ec. Narcis Someşfălean

Valtra în acţiune

Partea a doua a întâlnirilor a fost dedicată demonstraţiilor practice. Cei prezenţi au avut posibilitatea să vadă „la lucru“ tractoarele Valtra, care au tractat în teren semănătoarea Gaspardo pentru însămânţarea soiei, cerealelor, rapiţei şi plantelor furajere direct în mirişte, ceea ce înseamnă reducerea substanţială a cheltuielilor la unitatea de suprafaţă. A fost prezentat, de asemenea, un scarificator care reface structura terenurilor compacte la diverse adâncimi de lucru şi care îndeplineşte şi funcţia cultivatorului sau grapei cu discuri, special adaptată pentru prelucrarea terenului cu resturi vegetale, încorporare optimă, afânarea şi nivelarea acestuia.

S-a discutat aşezat, gospodăreşte şi concluzia a fost: „Avem nevoie de astfel de utilaje şi de aceea fondurile postaderare vor fi în bună măsură îndreptate spre proiecte care vizează achiziţia unor astfel de maşini, deosebit de fiabile, care permit aplicarea unor tehnologii performante, cu cheltuieli reduse la unitatea de suprafaţă.“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2007

Vizualizari: 2345



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI