Imprimati articolul

În bătaia crivăţului electoral

Foarte adesea îmi vine în minte, mai cu seamă în zilele din urmă, celebra povestire a lui Rebreanu, „Proştii“.

Mă şi întrebam, de altfel, deunăzi, de ce?
Şi răspunsul nu mi-a fost prea greu de imaginat.

Avem, se vede treaba, noi românii, un anume fel de a ne trata semenii încât ai zice că în fapt aici, la noi, s-a născut nu mai puţin celebra spusă cum că omul – omului îi este vrăjmaş. Ca un lup adică.

De aici şi starea de fapte a României democratice, potrivit căreia avutul nu crede flămândului.

Plângem pe umerii alegătorilor mai abitir decât la căpătâiul celor dispăruţi, deşi, în fapt, iarăşi şi iarăşi cei cocoţaţi în jilţurile puterii, de orice mărime ar fi ele, ne cred proşti.
Cum vă zic. Proşti!

Fiindcă ia luaţi seama Domniile voastre la meandrele acestei toamne!
Bate crivăţ electoral şi, cum e cu frigul fricii, îţi cam intră în oase.
Parlamentarii noştri, unşii mulţimilor de o bună bucată de vreme, sunt bolnavi de lingoare.

Nostalgia somnului dulce, al traiului pe vătrai petrecut în fotoliul de mare dregător le alungă somnul şi hodina.
Şi dacă? – îşi zic dumnealor.
Dacă minunile ţin mai mult de trei zile, şi aleşii vor fi altcumva unşi?
În ce mă priveşte, n-am însă niciun dubiu.

Priviţi propunerile de candidaţi şi vă veţi face cruce.
Aceleaşi nume amăgitoare, vedete ale micului ecran la orice oră din zi şi din noapte, aceiaşi somnambuli politruci care ridică mâna după care nu recunosc adevărul, aceiaşi bolnavi incurabili după puterea amăgitoare, dar al naibii de profitabilă într-o ţară în care cui ce-i pasă?

Cetăţeanul turmentat, la noi ameţit de potop de promisiuni deşarte, omul de pe stradă se va mai întreba odată şi încă odată: „Eu, eu cu cine votez?“
Uninominalele par mai degrabă praf în ochii mulţimilor.
E ca în gluma cu „Adame, alegeţi o nevastă!“

Şi discernământul este cu neputinţă de vreme ce alesul e şi netot, şi hâd.
Proştii însă, ca proştii.

Glumesc, fac haz de necaz că, iarăşi vorbă cu miez – „pleacă ai noştri, vin ai noştri!“
Am luat la refec, cum zicea biata buna mea, am socotit mai gospodăreşte cât dram de adevăr se ascunde în sforăielile promiţătoare ale celor ce jinduiesc, s-o recunoaştem, doar la un os de ros.

Ce n-a făcut România în secole, imberbii candidaţi promit să împlinească în următorii patru ani!

O viaţă ca-n sânul lui Avram!
Nu vă e teamă, Domnilor?
Să fi trecut în uitare poetul de la Hordou?
El scria parcă: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt“.
Asta pe vremea când, prea înţelepciunea Dumneavoastră, nu-l alungaserăţi din cărţile de citire!

Istoria însă, istoria se repetă.
Şi nu doar uneori!
V-o spune unul din neamul proştilor.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2008

֩ Comentarii