Imprimati articolul

Creşterea cailor, un viitor incert

Nimic mai frumos, scria Dimitrie Cantemir, reluând un vechi proverb oriental, decât un tânăr persan pe un cal moldovenesc. Mi-am adus aminte de spusele domnitorului moldav la Depozitul de armăsari din Dumbrava, judeţul Neamţ, unde o mână de oameni îngrijesc cu pasiune aceste superbe animale.

Înfiinţată la începutul secolului trecut, unitatea mai dispune acum de 81 de armăsari, dintre care 75 pentru montă, şi care sunt deplasaţi, începând de la 15 martie până la 15 septembrie, în comunele care îi solicită din întreaga Moldovă. „Misiunea noastră este ca, prin rasele de care dispunem – pur sânge englez, arab, ghidran, semigreu românesc şi lipiţan, ne spune Ioan Borş – şeful depozitului, să îmbunătăţim calitatea cailor, cum se spune, marea creştere.“

Condiţiile în care se lucrează sunt dificile. Retrocedarea pământului a făcut ca unitatea să rămână cu doar 187 de capete, număr care a scăzut continuu, şi cu 97 ha de teren, cu totul insuficient pentru asigurarea hranei animalelor. În 2003, în prag de dispariţie, unitatea a fost preluată de Direcţia Silvică Neamţ.

„A fost, în primul rând, salvarea cailor, îşi aminteşte ing. Borş. S-au investit bani, realizându-se un teren pentru dresaj, tribună pentru spectatori, iar caii stau acum în boxe şi nu la stănoagă, într-un cuvânt, sunt condiţii mai bune decât în urmă cu 9-10 ani. Sigur mai sunt încă destule greutăţi. Ministerul Agriculturii alocă pentru întreţinerea fiecărui cal 15,8 lei pe zi, în care se includ hrana, salarii, medicamente etc., or ar fi nevoie de dublarea sumei.“ De asemenea, terenul de care dispune unitatea este cu totul insuficient şi de aceea s-au arendat unele suprafeţe, dar undeva la zeci de kilometri distanţă în judeţul Suceava.

O soluţie, turismul hipic

Pentru a completa ceea ce oferă statul, începând de anul trecut la Dumbrava s-a înfiinţat o bază hipică. Într-un cadru natural feeric, amatorii de hipism pot adăsta aici unde, sub supravegherea instructorilor, pot lua lecţii de călărie, iar cei avansaţi pot face plimbări călare în împrejurimi sau deplasări cu trăsurile. S-au asigurat condiţii deosebite de cazare în apartamente sau garsoniere la un preţ modic şi toate acestea pentru iubitorii acestor frumoase animale, indiferent de vârstă, pentru că, pentru cei mici, unitatea dispune şi de ponei.

Viitorul, o incertitudine

– În condiţiile mecanizării şi monitorizării, care este viitorul creşterii cabalinelor?

– În primul rând, vine răspunsul, cu toate că vedem încă atelaje pe toate drumurile ţării, tot mai puţini oameni cresc cai şi asta în primul rând din cauza faptului că cei mai tineri din locuitorii satelor au plecat spre alte zări. Viitorul calului este incert în România şi din cauza faptului că, în timp ce noi am crescut trăgători, în Occident accentul s-a pus pe creşterea calului pentru sport.

Rasele de care dispunem – şi, în primul rând, pur sângele englez şi calul de sport românesc – pot concura cu exemplarele din afară, dar în ce condiţii când, de pildă, o singură firmă din Germania produce cinci mii de cai pentru sport din care alege cele mai reuşite exemplare, în timp ce în România apar anual doar circa 50 de mânji?

E adevărat că, în ultimii ani, au apărut investitori particulari dar, subliniază interlocutorul meu, şi în acest domeniu intervenţia statului ar fi salutară. Am reuşi să participăm la marile competiţii internaţionale şi astfel să ne impunem pe măsura tradiţiei pe care o avem şi, de ce nu, să salvăm aceste animale care, aşa cum spunea un vestit zootehnician, fac, într-un fel, parte din fiinţa noastră.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 12, 15-30 IUNIE 2012

֩ Comentarii