Imprimati articolul

EDITORIAL - Dictatura bunului simţ

E o certitudine că în România turismul rural şi agroturismul au un potenţial uriaş despre care nu vorbeşte prea multă lume. De o vreme încoace, preferăm în schimb discuţiile pătimaşe şi de cele mai multe ori sterile despre necesitatea sau originalitatea brandului turistic. Folclorul, meşteşugurile şi bucătăria tradiţională românească reprezintă o cultură vie pe care neglijăm să o punem în valoare, dar care l-ar atrage pe orice turist dornic de a schimba aglomeraţia şi rutina din marile oraşe cu liniştea şi farmecul unui loc retras din lumea satului.

Ce ar trebui să facem fiecare dintre noi şi în special guvernanţii pentru a atrage mai mulţi turişti în spaţiul rural? E o întrebare care frământă, bănuiesc, pe mulţi dintre cei care şi-ar dori să-şi facă mai bine cunoscute ofertele specifice zonelor în care se află şi la care cred că primul răspuns ar fi să ne schimbăm mentalitatea. Să renunţăm la prezentările stereotipe şi să fim mai naturali în modul cum îl privim pe turistul care ar putea fi interesat de un loc anume.

Ne place să credem că suntem un popor ospitalier, dar se pare că există de ceva vreme o alterare a acestui caracter. Cum ne-am putea numi astfel câtă vreme unui turist îi trebuie, de pildă, prea multe abilităţi ca să nimerească într-un loc anume? Şi asta pentru că lipsesc indicatoarele şi centrele de informare turistică. Apoi, nu trebuie neglijat nici faptul că, de multe ori, calitatea serviciilor oferite lasă de dorit, singura dorinţă a celor mai mulţi fiind câştigul imediat, fără a se gândi că pe termen lung se poate pierde. Şi nu doar la nivel de individ.

Iar dacă trebuie să mă refer la grija pentru mediu şi curăţenie, la drumuri, alei şi cărări marcate, apoi cred că am găsit punctele cele mai vulnerabile care i-ar putea alunga chiar şi pe cei mai curajoşi turişti veniţi pentru prima oară în România. E greu să te simţi relaxat şi să te odihneşti când în jurul tău vezi mormane de gunoaie, cadavre de animale, case neîngrijite şi oameni ignoranţi. Este, din păcate, imaginea pe care o întâlneşti în multe sate româneşti şi e greu de înţeles cum de-am ajuns astfel. Fără îndoială, cei mai vinovaţi sunt edilii locurilor.

Dacă bunii şi străbunii noştri s-ar întoarce acum de unde au plecat spre veşnicie, cu siguranţă ar muri iarăşi. Şi încă mai repede când ar vedea cât de mult s-a schimbat atitudinea oamenilor faţă de obiceiuri, tradiţii şi mediul înconjurător. Până la urmă, faţă de ei înşişi, de straiele pe care le îmbracă, de... bătătura din faţa casei, de munca dătătoare de viaţă lungă, în fine, de tot ce leagă neamul de istorie. Încerc să cred că se impune o... dictatură a bunului simţ care să condamne orice abatere de la normalitate. Ar fi, de ce nu, cel mai nimerit brand turistic pentru satul românesc, chiar cu riscul de a nu fi original. Cine să fie „dictatorul“, vă las pe dumneavoastră să alegeţi.

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 16, 16-31 AUGUST 2010

֩ Comentarii