Imprimati articolul

EDITORIAL - Irigaţiile, un vis frumos?

Mă întreb cum ar fi să mă trezesc într-o zi auzind pe toate canalele de ştiri că România este pe primul loc în Europa la producţii agricole obţinute, că are cea mai mare suprafaţă arabilă amenajată hidroameliorativ şi că a devenit de ceva vreme cea mai căutată destinaţie a investitorilor străini în domeniul agricol.

Ce ziceţi, ar fi posibil un asemenea scenariu? Ar fi, cu siguranţă, dacă am avea guvernanţi responsabili, cu experienţă şi viziune, care să ştie cum să prioritizeze lucrurile nu doar pe hârtie, ci şi prin proiecte implementate în teritoriu.

Mai toţi românii, dar mai cu seamă cei care urmăreau imprimarea unui anumit traseu economiei naţionale, au condamnat regimul comunist pentru relele pe care le-a făcut, dar niciunul dintre cei care a luat frâiele ţării în mână n-a ştiut sau mai degrabă n-a vrut să valorifice proiectele valoroase elaborate la vremea respectivă pe care nu trebuia decât să le eficientizeze şi să le upgradeze tehnologic.

S-au preferat „tunurile“ financiare, s-a demolat şi s-a vândut, lăsând de izbelişte o economie care asigura locuri de muncă şi venituri cel puţin pentru autofinanţare. Din bruma de bani ce s-a mai scurs printre degetele „afaceriştilor de clasă nobilă“ – cum spunea cineva – într-un sac aproape gol, s-a aruncat cu „subvenţii“ doar în scop electoral în speranţa asigurării de locuri cât mai calde pe scena politică şi cu asta „tunarii“ şi-au considerat misiunea îndeplinită.

Dar vremea a trecut şi ţara parcă nu-şi găseşte calea. Luptele politice, goana după putere fac să se uite de nevoile celor cărora li s-au... cerşit voturile la alegeri.

Revenind la priorităţi, un guvern responsabil pentru administrarea ţării ar trebui, spun specialiştii neancoraţi politic, să înceapă cu infrastructura şi irigaţiile. Infrastructura – pentru a se facilita accesul în zonele de interes economic şi turistic, suficient de multe pentru a aduce plus-valoare comunităţilor, irigaţiile – pentru a exploata la maximum potenţialul agricol de care ţara dispune din belşug. Să nu mai vorbim de angrenarea economiei în ansamblu, pe orizontală şi verticală.

Mă simt obligat să reamintesc – pentru a nu ştiu câta oară – că apa este principalul factor limitativ al producţiei agricole, iar în condiţiile în care anii secetoşi se succed la intervale din ce în ce mai scurte, asigurarea acesteia pentru culturile agricole este din ce în ce mai acută.

România, din fericire, dispune de numeroase bazine hidrografice şi, ca urmare, de imense cantităţi de apă care, bine şi raţional valorificate, prin sisteme de aducţiune poate nu întotdeauna simple, ar putea rezolva problema fluctuaţiei nivelurilor de producţie, cu consecinţe benefice asupra... siguranţei naţionale până la urmă. Nu-i puţin lucru să asiguri hrana necesară propriului popor, ba chiar să poţi şi controla pieţe cu produse agroalimentare.

Pe de altă parte, asigurarea apei pe terenurile agricole, alături de perdelele forestiere de protecţie şi alte lucrări hidroameliorative, ar putea contribui substanţial la îmbunătăţirea mediului, la limitarea fenomenului de deşertificare etc. Sunt oare greu de înţeles toate acestea sau nu există voinţă politică, după cum se tot aude când ceva nu se poate pune în practică?!

Să sperăm totuşi că raţiunea va învinge şi... irigaţiile – ca să mă refer doar la acestea – nu vor rămâne doar un vis.

Ion Banu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 14, 16-31 IULIE 2012

֩ Comentarii