Imprimati articolul

EDITORIAL - Românie, a cui mai eşti?!

Când, pe la începutul anilor ’90, un analist politic aprecia că vor trebui să treacă mai bine de 20 de ani până vom învăţa şi se va institui adevărata democraţie în România, mai tot neamul îl dezavua. Au trecut ani, iată, vreo 20 şi ceva şi, vrem-nu vrem, trebuie să-i dăm dreptate.

Ţara nu este aşa cum şi-au dorit-o românii după evenimentele din ’89; adică una cu o economie sănătoasă, un nivel de trai decent pentru membrii ei şi cu suficientă libertate de mişcare, de exprimare şi informare. Dacă de mişcat ne putem mişca, de celelalte avem încă a ne plânge.

Economia nu mai „duduie“ ca pe vremuri, spun unii, nostalgici sau nu.
Industria a ajuns maldăre de fiare vechi ori pe mâna „investitorilor“ de oriunde.
Agricultura „gâfâie“ la rându-i, negăsindu-şi resursele necesare relansării.

Ambele şi, mai cu seamă, cea de-a doua, duc lipsa unor programe, direcţii de dezvoltare menite a satisface nevoile naţiunii şi nu ale celor care cer comanda la ei.
De 20 de ani, ţara este devalizată, furată, vândută, doar pentru că ceea ce a fost creat a aparţinut „celor de dinainte“, de parcă n-am fi fost tot noi aceia. O stare de lucruri ce a generat un nivel de trai sub nivelul decenţei, migrarea forţei de muncă pentru care s-au cheltuit miliarde, apoi şomaj - alte costuri ineficiente - în fine, sărăcie.

Politicienii, guvernanţii nu ştiu, nu pot sau nu vor să aşeze lucrurile pe adevăratul lor făgaş. Se uită că pentru neştiinţă, neputinţă ori rea-credinţă există antidot. Trebuie doar administrat. Dar şi pentru asta e nevoie de... voinţă.

Ţara, ştim, este deja prinsă în „ghearele“ celor care... ordonează economia mondială. „Trebuie de-acum să ridicăm două degete şi când e nevoie să ne cerem afară“, spunea recent cineva pe un post de televiziune. Dar şi aşa, guvernanţii, cât mai au de administrat ca timp şi patrimoniu, ar trebui să iasă din spatele măştilor de unde clamează despre regulamentele europene şi neputinţa de a ieşi din canoanele lor şi să creeze premisele adaptării acestora la nevoile ţării.

Până la urmă, românii n-au nevoie decât de linişte pentru a crea şi reguli pentru o economie „curată“. Ei îşi cunosc cel mai bine nevoile şi, fără îndoială, ştiu şi cum să-şi găsească drumul spre a şi le satisface. Trebuie doar create şanse egale, cel puţin la fel de egale ca pentru toţi europenii alături de care am acceptat să aderăm. Şi mai trebuie ca ţara să-şi recapete drepturile asupra întregului său patrimoniu, indiferent cine-l exploatează. Doar aşa, poate, peste încă ceva ani, vom putea vorbi despre o democraţie reală, o economie bine consolidată, un popor sănătos, civilizat şi stabil demografic. Altfel va continua să ne chinuiască întrebarea „Românie, a cui mai eşti?“.

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.5, 1-15 MARTIE 2011

֩ Comentarii