Imprimati articolul

Fondurile cinegetice, la un pas de distrugere

Administratorul fondului cinegetic naţional este Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) care, în urmă cu doi ani, când ministru era László Borbély, a stabilit unele reglementări considerate incorecte. Astfel se ajunge la concurenţă neloială între asociaţii, vânătoare excesivă, practic la degradarea şi chiar distrugerea unora dintre fondurile cinegetice locale, susţin specialiştii în acest domeniu.

Unul dintre contestatarii legislaţiei actuale este Valeriu Bolgiu, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Prahova (AJVPSP), ales, la începutul acestui an, şef al delegaţiei României la Consiliul Internaţional de Vânătoare, cu sediul la Budapesta (Ungaria). Acest Consiliu are menirea de conservare a biodiversităţii, a tot ceea ce înseamnă fauna sălbatică, la nivel mondial.

Pierderi prin licitaţie

Anul trecut, fondurile de vânătoare au fost scoase la licitaţie şi date în gestiune contra cost, în funcţie de valoarea exemplarelor prezente pe acele suprafeţe. Din cele 25 existente în judeţ, AJVPSP a preluat 19, în conformitate cu ultimele reglementări în domeniu. Practic, fondul cinegetic este considerat bun public de interes naţional, deci aparţine statului.

„În urma unor demersuri de anul trecut, continuate şi în 2012, statul a reatribuit în gestiune, pentru o perioadă de zece ani, această bogăţie naturală. Din păcate, din cauza unor reglementări incorecte, unele dintre aceste fonduri s-au pierdut, pentru că au ajuns la alţi gestionari. Unii dintre aceştia, neavând experienţă în administrare şi gestionare, au exploatat mai multe exemplare, de cinci-şase ori mai mult decât ar fi fost normal.

Din acest motiv, în următorii ani se va ajunge la rărirea excesivă sau chiar la dispariţia unor specii de vânat, precum căprior, iepure, potârniche şi fazan. Mai mult, apare o concurenţă neloială între noi şi acele asociaţii, pentru că suntem controlaţi în permanenţă, pe când la unele dintre acele asociaţii problemele grave sunt trecute cu vederea“ – a afirmat Bolgiu.
Domnia sa ne-a relatat că a semnalat acest lucru la MMP. Ca urmare, numai anul trecut a avut 14 controale, în trei luni de zile, pentru că a avut curajul să-şi spună punctul său de vedere.

Din cauza acestor situaţii s-a ajuns la judecătorii, pe rolul cărora, la nivel naţional, se află aproape 160 de dosare penale. Procesele au fost deschise de foştii administratori, în urma redistribuirii incorecte a fondurilor cinegetice, împotriva MMP şi a unor actuali gestionari care au făcut uz de acte false, pentru justificarea gestionării acelor fonduri.

În opinia sa, nu primează suma pe care o achită un gestionar, ci calitatea lui de bun administrator al vânatului.

„Nu contest dreptul altor asociaţii de a exploata terenul de vânătoare, dar acest lucru trebuie făcut corect. Noi, ca vechi gestionari, folosim fonduri numai de la membrii noştri vânători, prin cotizaţia lor anuală. Cu banii lor am plătit toate îmbunătăţirile, pentru a aduce populaţiile de vânat la un anumit nivel. Apoi ne-am trezit la un moment dat că, printr-o decizie arbitrară, unele terenuri de vânătoare au fost date altor asociaţii, pierzând astfel sume importante de bani“ – ni s-a plâns Bolgiu.

Vânătoarea costă

Bolgiu a spus că, din cotizaţia plătită de vânători la asociaţie, aproximativ 64% merge la stat, sub formă de taxe, impozite, tarife şi altele. În Prahova cotizaţia medie este în jurul a 1.000 de lei. Din cei 360 de lei care rămân, se plătesc salarii mici, scrisori de garanţie bancară şi hrana vânatului.

Ni s-a menţionat că, anul trecut, când s-a hotărât redistribuirea fondurilor de vânătoare, MMP a obligat toate asociaţiile de vânătoare să întocmească scrisori de garanţie bancară pentru fiecare fond cinegetic, pentru care se plătesc trimestrial câte 100 de euro. Practic, sunt un fel de comisioane pe care le încasează, nejustificat, băncile.

„În ciuda solicitărilor noastre, Ministerul Mediului a refuzat să ne spună clar de ce sunt necesare aceste scrisori de garanţie bancară. Ni s-a spus numai că, dacă nu plătim tarifele într-un an, scrisoarea bancară ar putea acoperi acea sumă. În această situaţie, normal ar fi fost să plătim 400 de euro/an pentru întreaga asociaţie, nu pentru fiecare fond de vânătoare, adică 7.600 de euro/an, cum este cazul nostru. Aceşti bani noi nu-i obţinem din afaceri cu vânat, pentru că suntem o asociaţie nonprofit, ci numai din cotizaţii“ – a declarat directorul AJVPS.

Conform celor relatate, pentru membri acţiunile de vânătoare sunt organizate gratuit. Excepţie fac solicitările individuale la mistreţ, cerb şi căprior, pentru care se plăteşte un tarif în funcţie de valoarea trofeului. Dacă un vânător român nu este membru al asociaţiei, acesta va plăti un tarif egal cu cel perceput pentru străini, adică mult mai mare. De exemplu, pentru o şedinţă de două zile la sitar, cu împuşcarea a două exemplare, tariful pentru străini este de 250 de euro, adică mai mult decât cotizaţia pentru un an de zile.

Ce se poate împuşca?

„Populaţiile de mistreţ domină fondurile de vânătoare prahovene. Sunt urmate, aproape în egală măsură, de fazan. Mai există iepure, căprior şi altele. Din păcate, cerbul are efective reduse, poate şi din cauza exploatărilor forestiere multiple. Din cauza acestora, locurile de boncănit, locurile tradiţionale în care existau cerbii s-au împuţinat în judeţul nostru, nu pentru că ar fi fost vânaţi, ci pentru că au plecat spre alte zone“, ne-a declarat Bolgiu.

Dintre speciile cele mai rare, care se găseau cândva pe aceste meleaguri, interlocutorul nostru a menţionat râsul, tot din cauza reducerii habitatelor naturale, dar şi a împuţinării hranei, a vânatului mic.

Populaţiile nu sunt în scădere, ci rămân constante, pentru că râsul este considerat o specie protejată, conform Convenţiei de la Berna (Elveţia). Din acest motiv, împuşcarea se face cu foarte multe restricţii.

Mistreţii distrug culturile

Interlocutorul nostru a afirmat că, în străinătate, terenurile nelucrate de fermieri, aflate la limita pădurii sau de-a lungul apelor, sunt cultivate cu plante pentru animalele sălbatice. Cum la noi nu se practică acest lucru, ne confruntăm cu atacul mistreţilor asupra culturilor agricole, în special de porumb şi cartof.

„Noi avem obligaţia să extragem cotele de recoltă stabilite de Ministerul Mediului, care de regulă sunt mai mici decât ar fi necesar, pentru că nu se face o evaluare corectă. Totodată, trebuie să asigurăm hrana complementară, astfel încât animalele să rămână în habitatul lor şi să nu atace culturile agricole. De asemenea, participăm la acţiuni comune cu proprietarii, pentru îndepărtarea mistreţilor din acele zone cultivate“, a adăugat Bolgiu.

Pe de altă parte, proprietarii loturilor agricole au şi ei obligaţii. De exemplu, trebuie să facă dovada că terenurilor lor au fost declarate şi înregistrate şi că au luat măsurile necesare de pază a culturilor. Dacă aceste condiţii au fost îndeplinite şi totuşi s-au produs pagube, atunci proprietarii sunt despăgubiţi.

I. Banu, T. Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2012

֩ Comentarii