Imprimati articolul

Frumoşii artizani ai Ţării Bârsei

Un bătrân croind o bituşcă, a câta oare într-o jumătate de veac? O femeie între două vârste ţesând un ştergar – al câtelea, oare? – la războiu-i vechi de când lumea. O gură de rai pe plaiuri străjuite de Munţii Bucegi şi Munţii Piatra Craiului, acolo unde autentica tradiţie românească dăinuie încă graţie unor oameni dăruiţi cu o bogăţie sufletească nealterată de vremuri.

Ultimul cojocar

Pe badea Ioan Cocan nu-l ştie doar Fundata, ci o ţară întreagă. La cei 73 de ani ai săi a rămas acelaşi destoinic şi neostoit cojocar, care cu mâinile-i dibace face bituşti, căciuli ori cojoace ciobăneşti de mai bine o jumătate de secol. „Mi-a plăcut meseria asta pe care am învăţat-o de la tata. Am lucrat mereu cu plăcere şi atât cât mă vor mai ţine puterile am să continui să o fac. Sunt însă liniştit că băiatul meu a deprins şi el această meserie. Era mare păcat să se piardă aşa o tradiţie frumoasă pe care strămoşii noştri au transmis-o din generaţie în generaţie“, a mărturisit pentru Lumea Satului bătrânul cu privirea semeaţă, ce aminteşte de aceea a lui badea Cârţan, ciobanul transilvănean ce a parcurs pe jos drumul până la Roma pentru a vedea celebra Columnă a lui Traian. Tot căciuli mai face şi Nicolae Mocanu din Fundăţica. „În cinci, şase ore căciula-i gata, dar, din păcate, doar noi, bătrânii, ce-o mai purtăm. Fac asta în timpul liber. Am şi gospodărie, am oi, am vaci. Baza-i gospodăria. Viaţa e grea aici, mai ales iarna, dar plăcerea de a lucra căciuli mai compensează din asprime“, povesteşte nea Nicu.

La război, pe „acoperişul“ ţării

Gospodăria familiei Băsea, complet izolată pe unul dintre versanţi, nu pare la prima vedere diferită de restul din vale. Ceea ce o particularizează însă este prezenţa într-una dintre odăi a unui război de ţesut, autentică piesă de etnografie lăsată dotă din generaţie în generaţie. „Ţesem ştergare în patru iţe de 30 de ani. Nu mai lucrăm în fiecare zi, că ne mai ocupăm timpul cu animalele. Tradiţia, cât om putea, o păstrăm. Am ţesut şi coverturi, dar cel mai mult ştergare. De la părinţi am învăţat, din moşi-strămoşi“, a declarat Daniela Băsea.

Plapuma versus pulover

Tot la Fundata, alte mâini vrednice duc mai departe, la rându-le, meşteşuguri cu veche tradiţie în zonă, precum confecţionatul plăpumelor ori a puloverelor de lână. Vestită pentru plăpumile pe care le face cu îndemânare, Genoviţa Voicu refuză să abandoneze pasiunea sădită de bătrâna ei încă din vremea adolescenţei, deşi nu-i mai aduce cine ştie ce profit.

„Ieri am împlinit 69 de primăveri. Fac plăpumi de 50 de ani. Avea mama o colegă care-i spunea că, dacă nu învăţ să cos, să-mi dea peste mâini. Am învăţat de frică, dar după aceea a început să-mi placă. Lucrez în fiecare zi după 11.30, când îmi termin cu închegatul laptelui. Luăm lâna de la oi, o spălăm, o albim şi apoi o ducem la darac. Într-o zi fac cam trei sferturi. Mă mândresc că plăpumile mele au căutare pe la Constanţa, la Giurgiu, dar şi în Italia sau Grecia.“

La rândul său, Veronica Pîtea confecţionează pulovere din lână, după ce ani la rând a ţesut artizanat la Cooperativa Arta Populară Braşov. „Prima dată am ţesut artizanat la război. De la o colegă am învăţat să fac pulovere. Luăm lâna de la oi, o spălăm şi o ducem la maşina de tors din Bran. O facem caier, apoi se fac role. Din 700 grame de alb şi 300 de negru iese griul ăsta natural. Pentru un pulover trebuie 800 de grame. În două zile îl termin.“

Doi producători drept ghid

În periplul pe la casele frumoşilor făuritori de tezaure ai Fundatei ne-am aflat în compania a doi cunoscuţi producători de produse tradiţionale din zona Bran: ing. Petru Eugen Gonţea, preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Ecvine Braşov şi Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Bran, precum şi Ioan Florescu, vicepreşedinte al aceloraşi asociaţii. Împreună cu primarul localităţii, Marian Pâtea, cei doi s-au îngrijit ca bătrânii să ne primească în tradiţionalele straie populare. Şi ce serafică privelişte!

Camelia MOISE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2010

֩ Comentarii