Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Gaz metan pentru alte sate prahovene

Recent s-a făcut predarea amplasamentului pentru lucrarea „Înfiinţare reţea distribuţie de gaze naturale în comunele Şirna, Tinosu, Poienarii Burchii şi Gorgota“, obiectiv la care participă şi deţinătorii de reţele în domeniu din zonă, precum şi primăriile localităţilor implicate în acest proiect. Lucrările au fost demarate pe 20 decembrie 2011 pe tronsonul Şirna – Poienarii Burchii, iar într-o etapă ulterioară pe tronsonul Poienarii Burchii – Gorgota.

Lungimea totală a reţelei de distribuţie din cele patru comune, va fi de 31.255 metri liniari, iar debitul de gaze va fi de 10.000 metri cubi, la o presiune de 2 bari. Costul estimativ al lucrării va fi de  1.950.000 lei. De această investiţie vor beneficia aproximativ 25. 000 de locuitori ai judeţului Prahova,  precum şi o serie de obiective sociale (8 şcoli, 4 grădiniţe, 4 primării, 4 cămine culturale, 10 biserici şi o mănăstire, 4 dispensare şi aproximativ 30 de societăţi comerciale). Această lucrare face parte  din proiectul ,,Dezvoltare reţea gaze naturale în zona de sud a judeţului Prahova“, susţinut de Consiliul Judeţean Prahova.

(C.B.)
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 1, 1-15 IANUARIE 2012

Vizualizari: 567


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI