Imprimati articolul

Ghereşti – Comuna andivelor şi a meşteşugarilor iscusiţi

Am ajuns în comuna Gherăeşti din judeţul Neamţ pentru o documentare privind andivele, ştiind că este singura zonă din România unde acestea se mai cultivă în momentul de faţă. M-au marcat de la bun început ordinea, drumurile bune, asfaltate, pe care forfoteau încontinuu femei… pe bicicletă. Armonia care plutea în jur era parcă nefirească pentru un început de iarnă, care de obicei scaldă satele într-un fel de amorţeală... contaminantă. Am aflat din vorbă-n vorbă că Gherăeştiul e o comună activă, cu mulţi antreprenori, cu oameni gospodari şi descurcăreţi, cu un număr mic de asistaţi social şi cu un primar apreciat. El a venit la primărie convins de oameni, dar şi de dorinţa lui de a lăsa ceva în urmă.

Un specific agricol aparte

Situată la 16 km de oraşul Roman, comuna este formată din satele Gherăeşti, Gherăeştii Noi şi Teţcani. Are o populaţie de 6.590 de locuitori, grupaţi în 2.700 de gospodării. În marea lor majoritate, oamenii se îndeletnicesc cu munca în agricultură. Lucrează fie individual, fie în cadrul asociaţiilor cele 2.100 ha teren arabil pe care le deţine comuna, puţine dintre acestea rămânând nelucrate. Şase ferme mai mari cultivă aici între 100 şi 500 ha de pământ. Majoritatea sunt profilate pe cultura mare, (cereale păioase, cartof, porumb), dar şi pe creşterea animalelor. La nivelul comunei există în jur de 300 de bovine, 2.100 de ovine şi 1.500 porcine. Produsele care le prisosesc se vând fie în târgul comunal, fie în pieţele din Roman. Cultivatorii de andive care au creat cândva renumele acestei comune pot fi număraţi acum pe degete. Tehnologia e grea, iar pentru valorificare vin în miezul iernii tocmai în pieţele din Bucureşti. Nu doar andivele sunt o cultură mai aparte a comunei, ci şi sorgul, din care cei mai mulţi confecţionează mături pentru a le vinde atât în Piatra-Neamţ, cât şi în Suceava.

În acelaşi timp, vorbim însă de o comună industrializată, cu peste 100 de agenţi economici. Multe dintre societăţi au ca activitate construcţiile şi comerţul. Sunt şi câteva unităţi profilate pe lemn, pe prestări servicii de tâmplărie. În comună sunt mulţi oameni pricepuţi, care practică vechi meserii, tradiţionale, cum sunt dulgheria, cojocăria, croitoria, cărămidăria, fierăria.

Circa 1.500 de muncitori ai comunei sunt plecaţi în străinătate, în ţări ca Spania, Italia, Irlanda. Mulţi dintre săteni lucrau înainte în Roman, dar după restrângerea activităţii marilor întreprinderi de aici au mai rămas aproximativ 500 de angajaţi din comună. Pe raza comunei se află două şcoli unde învaţă 110 elevi. Cele patru grădiniţe adăpostesc cca 200 de copii din cele trei sate. Comuna are şi o bibliotecă cu circa 700 de utilizatori activi. Un singur dispensar deserveşte toate cele trei sate, iar de bolnavi se ocupă trei medici de familie care acordă local toate serviciile medicale, exceptând cazurile speciale. Cât priveşte dispensarul veterinar, acesta s-a privatizat şi are un singur medic şi un asistent.

Specialişti în construcţii

- Domnule primar, care este specificul economic şi ce unităţi reprezentative aveţi în comună?

- Aş începe cu o balastieră, care comercializează nisip, piatră şi balast şi care are în jur de 100 de angajaţi. Ea deţine şi o staţie de betoane care produce atât pentru locuitorii comunei, cât şi pentru localităţile din judeţele învecinate.

La Gherăeşti îşi desfăşoară activitatea şi Fanna Veneto, un cunoscut producător de mori de mică capacitate. O altă unitate mai mare, care are în jur de 30 de angajaţi, este de prestări servicii în construcţii, cu tot ce înseamnă zidărie, tâmplărie, termopane. De altfel, comuna Gherăeşti este renumită pentru numărul mare de meseriaşi, în special constructori. Aceasta pentru că cei rămaşi fără loc de muncă în străinătate şi-au deschis aici propriile afaceri cu rudele, cu prietenii. S-au asociat câte cinci meseriaşi şi acum lucrează pe cont propriu.

- Cum vă descurcaţi din punct de vedere financiar şi ce proiecte derulaţi în prezent?

- Starea economică a comunei este în general bună. Anul trecut, veniturile proprii alături de fondurile guvernamentale au însumat în jur de 55 mld lei. Nu sunt bani mulţi, dar cu ajutorul proiectelor cu finanţare europeană ne descurcăm. Din venituri proprii am realizat o sală de festivităţi modernă, cu 300 de locuri, în valoare de 10 miliarde lei vechi, pe care am dat-o în folosinţă anul trecut. Am realizat această investiţie pentru că la sfârşitul lui 2008 comuna a înregistrat 14,5 mld lei realizaţi din impozite şi din economiile pe care le-am făcut.

În 2009 am accesat Măsura 322 şi am câştigat un proiect în valoare de 2,5 mil. de euro pentru apă, canalizare, reabilitarea căminului cultural şi un after-school. Acestea din urmă sunt aproape finalizate, iar acum, pe perioada de iarnă, se mai lucrează la interioare şi la instalaţiile sanitare. Foarte important pentru noi este că aceste lucrări sunt efectuate de o echipă de oameni din sat, bineînţeles angajaţi ai unei firme care a câştigat lucrările în urma unei licitaţii, pentru că sunt la mijloc fonduri europene.

Lucrările la apă şi canal sunt şi ele începute, proiectul fiind în derulare până în august 2011. A fost greu, birocraţia e atât de stufoasă, iar cu Ordonanţa 44 privind achiziţiile e anevoios. Dar acum, când treaba merge, am şi uitat de greutăţi.  În decembrie 2010 primăria a depus dosarul pentru a obţine finanţare pe Măsura 125 privind drumurile de exploataţie agricolă. Este vorba despre 6 km de drumuri asfaltate în câmp, care deservesc o suprafaţă limitrofă de 600 ha. Investiţia este utilă pentru agricultura comunei, dar calea de acces va fi dispusă în aşa fel încât să poată fi utilizată şi de maşinile care vor să evite E 85, un drum foarte aglomerat.

Două confesiuni care convieţuiesc în armonie

Din punct de vedere confesional, satul Gherăeşti este locuit atât de ortodocşi, cât şi de romano-catolici. Deşi primii menţionaţi încă de la începuturile aşezării erau ortodocşii, astăzi populaţia catolică a devenit majoritară. În satul Teţcani, de exemplu, doar două familii mai sunt ortodoxe. Apartenenţa confesională nu i-a îndepărtat pe oameni unii de alţii, ba dimpotrivă, ei convieţuiesc şi muncesc în bună înţelegere, sub semnul credinţei în Dumnezeu, al respectului şi al prieteniei.

În ceea ce priveşte activităţile culturale, primarul tânjeşte după obiceiurile şi tradiţiile noastre de odinioară. De aceea încearcă să convingă câteva familii tinere să reînfiinţeze o formaţie de dansuri populare, pe modelul celor care din diferite motive au dispărut. Un singur obicei dăinuie încă în timp: an de an, de Crăciun şi de Anul Nou grupuri de tineri din sat se adună la cămin să colinde oficialităţile, dar şi consătenii, păstrând astfel vie o mică părticică din spiritul tradiţional românesc.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 2, 16-31 IANUARIE 2011

֩ Comentarii