Imprimati articolul

Horticultura, probleme multe, soluţii puţine

În timp ce viticultura s-a mai redresat în ultimul timp, asta şi datorită susţinerii venite prin Programul de Reconversie, problemele din pomicultură şi legumicultură se acutizează pe zi ce trece. Îndemnat de această stare a lucrurilor ce impune luarea unor măsuri urgente, la mijlocul lunii ianuarie ministrul agriculturii s-a întâlnit cu reprezentanţii sectorului legume-fructe, membri ai celor două organizaţii importante de profil: Interprofesionala Legume Fructe condusă de Aurel Tănase şi Asociaţia Naţională Profesională Legume Fructe, care în prezent îl are ca vicepreşedinte pe Mircea Croitoru. Ministrul a vrut să vadă ce se poate face pentru ca aceste două sectoare să intre într-o zonă de performanţă şi mai ales de conlucrare. El le-a atras atenţia producătorilor asupra faptului că, dacă în aceşti trei ani de PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală) rămaşi nu reuşesc să se organizeze şi să valorifice aceste scheme de sprijin care le sunt adresate, vom rămâne pentru totdeauna importatori de legume şi fructe.

Întrebări fără răspuns

Acestea au fost enumerate de însuşi ministrul Valeriu Tabără, care a dovedit că este la curent cu problemele întâmpinate, dar a vrut să afle de la reprezentanţii celor două organizaţii cum văd ei soluţionarea acestora, în condiţiile în care lor le revine rolul cel mai important, acela de a se organiza, astfel încât măsurile luate să poată fi aplicate cât mai eficient.

Esenţială, după părerea ministrului, este reţeaua de depozite şi de pieţe de gros fără de care nu se poate merge mai departe. Întrebarea la care nu a găsit însă răspunsul este: ce tip de depozite trebuie să fie asimilate?

Ce şanse mai au producătorii, în condiţiile în care comerţul cu legume în drum nu mai poate funcţiona, iar sistemul actual de pieţe nu le este favorabil este o altă necunoscută care pe scurt poartă numele de valorificare. „Trebuie purtate discuţii cu primăriile pentru că nu se poate să elimine toţi producătorii din pieţe şi să lase numai bişniţarii”, a declarat ministrul.

O altă nemulţumire a sa ţine de Programul „Fructe în şcoli” care, din spusele ministrului, a fost făcut pentru sistemul românesc nu ca să aducem fructe din import, aşa cum se întâmplă de altfel încă de la începutul derulării acestuia.

În prezent sunt alocate surse financiare substanţiale pentru susţinerea grupurilor de producători. Care sunt cauzele pentru care cele înfiinţate, puţine la număr, funcţionează greoi sau deloc?

Blocajul grupurilor de producători

Acesta a fost de altfel şi motivul pentru care Mircea Croitoru, preşedintele Grupului de Producători „Legume Fructe Matca”, a solicitat întâlnirea cu ministrul agriculturii. El a semnalat problemele întâmpinate de către grupurile de producători existente în România reclamând existenţa unora dintre acestea care sunt simple „purtătoare de ştampilă“ şi a căror politică nu este dusă, aşa cum ar fi normal, în sprijinul dezvoltării fermelor de semisubzistenţă. Din spusele liderului, în cele mai multe din cazuri producătorii se înscriu în grup pentru că au nevoie de o adeverinţă fără de care nu pot accesa programele de finanţare. Însă, după ce o obţin, consideră că nu mai au nicio obligaţie. „Mai grav este nu faptul că nu-şi plătesc cotizaţia, ci acela că nu mai putem respecta contractele de livrare întrucât nu reuşim să adunăm marfa”, afirmă Mircea Croitoru.

Vădit deranjat de această mentalitate pur românească a producătorilor, ministrul a dat câteva exemple de bună organizare din ţară şi mai ales din străinătate şi le-a promis că le va organiza o întâlnire cu o cooperativă din sudul Bavariei care livrează legume la toate restaurantele din Germania. El i-a atenţionat pe producători că, dacă vor merge în continuare pe principiul că împreună nu se poate, vor rămâne, cum s-ar spune, …de căruţă. „Vă rog să vă asociaţi pentru că numai aşa vom putea rezolva problemele. Faceţi-vă depozite pentru că sunt bani. Altfel, în zadar ne luptăm cu supermarket-urile,” au fost cuvintele ministrului.

Marele of, irigaţiile

În vreme ce ministrul vede în organizare principala disfuncţionalitate, producătorii consideră că, oricât s-ar asocia, irigaţiile rămân marea problemă, fără de care nu se poate face legumicultură. Ei spun că, în urma sistării subvenţiilor pentru energia electrică, costul cu irigarea unui hectar de legume ajunge între 400 şi 700 de lei în funcţie de treapta de irigare. Acesta este însă cazul cel mai fericit, în care apa ajunge la utilizator.

Problema irigaţiilor loveşte şi în procesatorii de legume care, din acest motiv, sunt puşi în situaţia de a-şi aduce materia primă din Ungaria, Turcia, Moldova. Este cazul celor de la Contec Tecuci, care declară că, deşi au investit în ultimii ani 80 milioane de euro în fabrică, din lipsa materiei prime nu mai au capacitatea de a produce pentru acoperirea investiţiilor. Anul trecut, de exemplu, au încheiat contract pentru 7.000 tone de legume, dar au achiziţionat numai 1.000 de tone. Lipsa de fonduri pentru reabilitarea sistemului de aducţiune îi împiedică pe producătorii din bazinul legumicol Tecuci să practice o legumicultură modernă, în condiţii de rentabilitate şi demnă de secolul în care trăim.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2011

֩ Comentarii