Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Incursiune în Regatul Cailor

Trebuie să recunosc că titlul de faţă este mai degrabă o invitaţie pe care o adresăm tuturor celor care iubesc animalele şi mai cu seamă caii. La mai puţin de 30 de kilometri de Capitală, departe totuşi de agitaţia acestui furnicar, ni se dezvăluie un univers care, deşi multora dintre noi ne stârneşte interesul şi pasiunea, rămâne totuşi într-un con de umbră. Departe de a fi doar un tărâm spiritual şi mistic, Regatul Cailor este locul în care forţa şi loialitatea acestor animale se îmbină cu înţelepciunea şi admiraţia oamenilor într-un „cocteil“ de spectacole ecvestre.

O bază hipică cu pretenţii occidentale

Înfiinţată acum doi ani, baza hipică Regatul Cailor a devenit în tot acest răstimp o emblemă cu care oamenii din satul Varlaam, Adunaţii Copăceni, se mândresc. La vremea când am trecut de porţile ei, lucrările de extindere şi modernizare nu erau încă finalizate. Asta pentru că, după cum ne-a mărturisit directorul unităţii, Valentin Canea, ambiţia managerilor este să clădească aici una dintre cele mai moderne baze hipice din România, cu standarde de nivel occidental.

Întreaga suprafaţă pe care se întinde baza hipică este de aproximativ şase hectare. Cei care vor avea curiozitatea să facă o incursiune în Regatul Cailor vor descoperi liniştea şi armonia de care poate aveau nevoie. Aici, în „sanctuarul“ acestor animale nobile, cuvântul respect este cel care defineşte modul de viaţă. Caii sunt priviţi ca nişte animale deosebite, puternice, dar mai ales ca nişte parteneri loiali. Cele 19 exemplare valoroase, din rase diferite, au parte de un tratament deosebit, fiind îngrijiţi de un personal specializat, atent selectat.

Planuri ambiţioase

Proiectul bazei hipice de la Adunaţii Copăceni nu a fost gândit doar ca un loc în care oamenii să vină pentru a face echitaţie, ci şi ca o modalitatea de deconectare de la ritmul alert al vieţii cotidiene. Aşadar, pentru a asigura tot confortul necesar celor care vor veni aici se va construi şi o pensiune cu 12 camere, dotată cu bar, terasă şi chiar sală de fitness şi biliard. Pentru cei care vor dori să se relaxeze în aer liber vor fi construite mai multe foişoare.

Extinderea Regatului Cailor vizează şi construirea unui nou grajd cu 50 de boxe, dar şi a celui de-al doilea manej în aer liber. Toate aceste lucrări vor fi finalizate până în primăvara anului următor. Investiţia finală făcută în baza hipică se ridică la peste două milioane de euro.

Scurtă prezentare

Baza hipică dispune de un grajd cu 34 de boxe, dotate cu sisteme de încălzire pentru a asigura o temperatură propice cailor pe vreme rece şi sisteme de ventilaţie, care asigură un flux constant de aer proaspăt. Mai mult decât atât, grajdurile sunt prevăzute cu două şelarii şi două boxe pentru duşul şi baia calului, una dintre acestea fiind echipată cu uscător cu ultraviolete. Forţa, dar şi disciplina cailor de aici sunt puse la încercare pe cele două manejuri ale baza hipice. Manejul acoperit are o suprafaţă de 1.750 m² şi dispune de o tribună special amenajată pentru spectatori. Pentru cei care vor să facă echitaţie în aer liber a fost construit un manej complet îngrădit, pentru a evita eventualele accidente.

Laura DOBRE ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2011

Vizualizari: 1088



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI