Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Ioan, cel mai mare dintre proroci

Două milioane de Ioni şi Ioane îşi sărbătoresc pe 7 ianuarie ziua numelui. Toţi cei 22 milioane de români iau cu o zi înainte apă sfinţită de la biserici.

Puterea tămăduitoare

De fiecare 6 ianuarie, în calendarul creştin e înscrisă sărbătoare mare: Boboteaza. Preoţii, din marile oraşe şi din cătunele uitate, deopotrivă, fac slujbe mari şi sfinţesc apele. Lumea se înghesuie să ia agheasmă, pe care o foloseşte pentru binele şi sporul casei. Ba chiar şi pentru o mulţime de boli este folosită agheasma. Se spune în popor că se vindecă aceia care au credinţă când beau apă sfinţită pentru vreo problemă de sănătate. Acolo unde medicina pare să nu mai aibă putere, credinţa poate să facă minuni. Cei aflaţi în suferinţă spun că stropesc cu agheasmă canaturile uşilor şi ferestrelor, pun câteva picături în mâncare, beau dimineaţa, pe nemâncate, trei guri. Puterea tămăduitoare a apei sfinţite nu întârzie să apară.

Încă se obişnuieşte, vorbind despre Bobotează, ca în apa îngheţată preotul să arunce o cruce de lemn, pe care se grăbesc să o aducă la mal cei mai curajoşi dintre feciorii aflaţi la slujbă. Şi nicio apă, se spune, nu rămâne nesfinţită.

Ioan, Botezător de Mesia

De fapt, de ce se spune azi că toate astea, din timpul de mai de mult, trebuie să se întâmple astfel? Boboteaza aminteşte de întâmplările petrecute la apa Iordanului, când Iisus, înainte să pornească din Galileea spre marele-I destin, i-a cerut lui Ioan Botezătorul să-l boteze şi pe El, ca pe lumea adunată acolo pentru a primi botezul. Se spune că Ioan, temător, i-a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”. Şi Mântuitorul a răspuns că aşa se cuvine să fie, ca Botezătorul să-L boteze pe El.

Deschizător de drumuri

Boboteaza şi Sfântul Ion sunt două sărbători în strânsă legătură una cu alta. Boboteaza este o manifestare a celor trei componente ale Sfintei Treimi: Fiul este botezat în Iordan de Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl Ceresc îl declară ca fiind Fiul Său. Rudă a lui Iisus prin Fecioara Maria, Sfântul Ioan a fost fiul preotului Zaharia şi al Elisavetei, venit la ei la bătrâneţile acestora, după ce i-a fost anunţată sosirea de către Arhanghelul Gavril.

Ioan a trăit ca un ascet şi, când a împlinit 30 de ani, a fost chemat să-şi îndeplinească menirea. Socotit cel mai mare dintre profeţi, grăia în pustie: „Gătiţi calea Domnului!” şi îndemna oamenii să se boteze: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor!”. Lucrul acesta îi face pe cei prezenţi să creadă că Ioan este Însuşi Mesia, dar apele se limpezesc când în mulţime apare Iisus, pe care Ioan îl botează cu apă din Iordan.

Numele de Botezător, aşezat lângă prenumele de Ioan, sfântul l-a căpătat ca urmare a faptului că a botezat masele, punând astfel bazele unor reguli creştine. El este considerat puntea dintre cer şi pământ, dintre Vechiul şi Noul Testament, fiind trimis de Dumnezeu să-i netezească drumul lui Mesia şi să anunţe venirea Sa.

Nina Marcu
LUMEA SATULUI NR.1, 1-15 IANUARIE 2011

Vizualizari: 681



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI