Imprimati articolul

Lupta pentru putere

Contradicţiile dintre Antonescu şi Mişcarea Legionară se adâncesc cu fiecare zi. Horia Sima, „comandantul Mişcării“, care era contestat de „codrenişti“, adepţii lui Corneliu Zelea Codreanu, încearcă să se impună prin măsuri care stârnesc îngrijorarea românilor. Comisiile de românizare, poliţia legionară, condusă de Ion Boian – cu pseudonimul Moisescu –, organizarea de formaţiuni „de luptă“, intoleranţa a tot ce se opune organizatoric ori ideologic legionarismului fac progrese. „Tot ce a fost“, spune Constantin Kiriţescu, a fost rău. Oamenii care au avut o cât de mică participare la conducere în cel mai bun caz erau suspecţi şi trebuie daţi deoparte, fruntaşii trebuie loviţi, nimiciţi“.

În ciuda apelurilor generalului Antonescu la ordine, legionarii acţionează cu toate forţele pentru înlăturarea conducătorului statului. Pentru a avea sprijinul unei părţi din populaţie, Horia Sima încearcă să contrapună lui Antonescu pe regele Mihai I.

„Regele primăverii româneşti“

Ocazia s-a ivit pe 8 noiembrie 1940, la Iaşi, aici unde tânărul suveran s-a hotărât să-şi serbeze ziua onomastică.

În aceeaşi zi, toate instituţiile statului, întreprinderile, şcolile şi-au încetat activitatea. „Regele coboară astăzi în rândurile Mişcării“ anunţa presa care era plină de poeme, imnuri, lozinci în onoarea suveranului şi a reginei mame.
După un Te-Deum la Mitropolie, regele, regina-mamă şi Antonescu primesc defilarea detaşamentelor legionare (foto), apoi mulţimea l-a însoţit până la palat unde, împreună cu mama sa, suveranul a binecuvântat drapelul Mişcării şi a declarat Iaşul „oraşul Mişcării Legionare“.

Până la urmă planul lui Horia Sima nu a reuşit, deşi poate tânărul rege şi-ar fi dorit să lovească în Antonescu care îi rezervase doar un rol episodic în conducerea statului. Vigilenţa lui Antonescu a dejucat această încercare.

Wehramcht-ul în România

În acest răstimp dominaţia Germaniei naziste asupra ţării noastre a îmbrăcat forme multiple, exercitându-se atât în sfera politico-diplomatică cât şi în cele economică şi militară. Departamentele şi instituţiile economice au fost împânzite cu un corp numeros de „consilieri“ şi „experţi“, legaţia germană dă  „sugestii“ şi „sfaturi“ guvernului Antonescu după indicaţiile primite de la Berlin.  Pentru extinderea controlului asupra statului român, Hitler a numit ca ministru la Bucureşti pe baronul Manfred von Killinger care trebuia, aşa cum scria Hitler lui Antonescu, „nu numai a fi pentru rege reprezentantul oficial al Reich-ului, dar şi de a fi pentru dumneavoastră, domnule general, un fidel şi loial ajutor [...], un sfătuitor“.

După discuţii preliminare la Bucureşti cu generalul Kurt von Tippelskirch, înaltul comandament al Wehrmacht-ului a adoptat hotărârea de a trimite în România trupe germane având iniţial valoarea unei divizii. Acestea au ocupat centrele vitale ale ţării, preluând sub control văile Prahovei, Oltului, Capitala şi zona estică.

Înfeudarea României de Germania „aliată“ a adus după sine şi înrăutăţirea stării economice a populaţiei.

Stelian Ciocoiu
LUMEA SATULUI NR.1, 1-15 IANUARIE 2011

֩ Comentarii