Imprimati articolul

Magiunul magic românesc

Mult timp am neglijat să vorbesc despre magiunul cel premiat. Am zâmbit mereu la insistenţele cu care era abordat subiectul în presă. Fără să se supere doamna Bibiana Stanciulov, autoarea proiectului dulce, căreia i-am şi mărturisit dezinteresul meu de „neiertat“, am considerat subiectul amuzant, pentru că magiunul, poate, în viziunea mea, ar fi trebuit să fie scos în faţă după multe alte produse tradiţionale româneşti, mai consistente, vitale pentru viaţă şi sănătate. Ce mare lucru, îmi ziceam eu, de magiun e plină pivniţa mea, fac în fiecare an. Aşa făcea şi mama mea. Este drept, nu mai face toată lumea de la ţară, dar care este marea minune?

Mi-am amintit că niciodată, dimineaţa, nu lipsea de pe masă borcanul cu magiun. Nu vreau să spun prin asta că era dejunul săracului, fie şi pentru faptul că era sănătos. Pe la prânz, atacam ciorba, de ce era ea, fie de cartofi, fie de fasole, fie de varză, fie de nişte ingrediente verzi, obligatoriu cu borş, cel mai tare produs tradiţional din zonă. Apoi tocăniţa sau friptura de cartofi, ori varza călită cu jumări sau cu nimic, ori tocăniţa de ciuperci, ori iahnia de fasole, ori peşte de la putinică, scrumbie murată în ulei de măsline, ceapă şi lămâi. Dacă era mama acasă, obligatoriu masa se îmbogăţea cu o frumuseţe de mămăliguţă şi cu o saramură de peşte cu ardei copţi, dulci şi iuţi sau cu o plachie de crap cu multă ceapă.

După ce oboseam de cules agude (dude, de, ce-aveţi) ori caise, piersici, corcoduşe, mai ales verzi şi obligatoriu dintr-o altă curte unde erau, sigur, cele mai mari fructe din sat, sau de mers la şcoală, ne întorceam rupţi de foame seara acasă şi toată familia se aduna la masă. Cu mămăligă – tata zicea „fără mămăligă nu-i stă bine mersi“, ca să citez exact –, iar cu diverse produse de sezon şi cu permanenta bucată de brânză de la ciobanii care ne îngrijeau, în parte, oile şi caprele neamului. Cu peşte proaspăt sau uscat – făcea mama nişte chiftele de somn pe care nu le-am mai întâlnit nicăieri – cu icre, lapţi prăjite cu ouă… cu plachie de dovleac turcesc etc.

Sâmbăta şi duminica tăia mama ori două găini şi o raţă ori o gâscă, ori pui de porumbei, ori folosea păsările vânate de tata, că era şi vânător. Şi uite aşa produse tradiţionale după produse tradiţionale, pe care le alegeam de multe ori în defavoarea magiunului, exilat la o margine de dulap şi pe care îl mâncam numai când nu aveam fructe proaspete. Dar şi atunci mâncam caise uscate de tataie pe jgheabul fântânii şi puse în camera de miere, acolo unde - ghiciţi, nu? - se păstrau toate bunătăţile dulci, faguri în borcane de miere, biscuiţi de casă, fructe uscate ş.a.m.d.  Prindeam PUTERE de „numa-numa“, …de-aia mi s-a părut puţin derizorie treaba cu magiunul. Trebuie să recunosc însă că magiunul acreditat european este magicul semn că trebuie să ne aducem aminte de toate mâncărurile tradiţionale, să le „branduim“ şi să căpătăm PUTERE în faţa lumii. Bravo, magiunule!

Vasilica Ghiţă Ene
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2011

֩ Comentarii