Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Mănăstirea Comana, un crâmpei de istorie

Mănăstirea Comana este un lăcaş sfânt voievodal, menţionat pentru prima dată într-un document oficial emis de cancelaria lui Vlad Ţepeş, în anul 1461. Din dorinţa marelui voievod, la îngemănarea dintre delta Neajlovului şi pădurea seculară a fost ridicată o cetate fortificată, menită să vegheze asupra satelor din împrejurimi. Înconjurată de ape şi mlaştini de nepătruns, cetatea avea să rămână neclintită peste vremuri, chiar dacă peisajele din jurul ei s-au transformat. La vremea când am bătut la porţile ei, mănăstirea-cetate Comana stătea încă semeaţă.

Biserica din inima cetăţii

Răsfoind paginile istoriei, aflăm că Vlad Ţepeş a hotărât ca în interiorul acelei cetăţi să construiască o mănăstire pentru călugării acelor vremuri. Lăcaşul sfânt s-a înfăptuit ca o bisericuţă mică din lemn pentru patru sau cinci călugări. Deşi vremurile au sortit pieirii această bisericuţă, urmele existenţei sale au fost descoperite în anul 1970, în urma unor excavări. Destinul marelui voievod pare să fi fost legat pentru eternitate de cetatea-mănăstire al cărui ctitor a fost. Viaţa şi moartea lui s-au răsfrânt de-a lungul vremurilor asupra mănăstirii, învăluind-o într-un mister care fascinează pe oricine ajunge în interiorul zidurilor ei bătrâne. Cronicile istorice spun că Vlad Ţepeş a fost decapitat pe drumul comercial ce lega Bucureştiul de Giurgiu. Capul său a fost dus la Înalta Poartă ca o dovadă a morţii sale, iar trupul neînsufleţit se crede că a fost îngropat la cea mai apropiată mănăstire, iar cea mai apropiată era Comana.

Legende despre mormântul lui Vlad Ţepeş

Misterul înmormântării lui a dăinuit peste timpuri, oamenii locului păstrând prin viu grai locul în care se pare că odihneşte marele voievod. Între anii 1970 şi 1975 săpăturile arheologice făcute în curtea mănăstirii au scos la iveală ruinele bisericuţei ctitorite de Vlad Ţepeş, acolo unde astăzi a fost înălţată clopotniţa. Lângă pronaosul bisericii distruse de cariile timpului au fost descoperite rămăşiţele unui bărbat decapitat fără niciun însemn domnesc, despre care se crede că ar fi Vlad Ţepeş. Însă izvoarele scrise ale istoriei nu vorbesc nicicum despre înmormântarea lui în acel loc, aşadar totul rămâne doar o ipoteză. Probabil că în timp vor apărea mai multe dovezi despre acest mister.

Începutul unei noi epoci

Al doilea ctitor al mănăstirii este cel mai bogat boier din vremea lui Mihai Viteazul, născut în apropierea actualei comune Comana, într-un sat numit pe acea vreme Coiani.  Radu Şerban este cel care marchează începutul unei noi epoci pentru mănăstire. Acesta moşteneşte de la mama sa pământuri în zonă, iar în 1588 clădeşte pe ruinele fostei cetăţi o mănăstire de piatră, ale cărei ziduri s-au păstrat până în zilele noastre. În anul 1609 pereţii bisericii sunt pictaţi.  Şerban Cantacuzino, mare vornic din vremea lui Constantin Brâncoveanu, rectitoreşte biserica în 1700, aducând îmbunătăţiri clădirilor şi construind un paracalis şi un pridvor brâncovenesc. Mănăstirea devine necropolă a familiei sale, în pronaus fiind descoperite mai târziu 21 de morminte ale boierilor, dregătorilor şi voievozilor acelor vremuri.

Un blestem devenit binecuvântare

Nicolae Mavrocordat este cel care hotărăşte închinarea mănăstirii în faţa Sfântului Mormânt din Ierusalim, în anul 1728. Sunt aduşi aici călugări greci, iar toate bogăţiile mănăstirii iau Calea Orientului. În scurt timp ajunge într-o stare de ruină. Aşa se face că în 1864 Alexandru Ioan Cuza hotărăşte secularizarea averilor mănăstireşti şi transformarea mănăstirii în biserică parohială. Casa domnească a lui Radu Şerban a fost transformată în şcoală pentru copiii satului, primii preoţi de aici fiind şi primii învăţători. Peste mănăstirea-cetate vremurile au trecut nepăsătoare sau aprige, până când în 1991 a redevenit mănăstire pentru călugări. În anul 2007 au început o serie de lucrări de restaurare, însă mai sunt multe de făcut pentru a-şi căpăta imaginea şi valoarea adevărată.

Laura DOBRE ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2011

Vizualizari: 933



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI