Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

MIAZELE ANIMALELOR boli de sezon –

Anotimpul călduros este favorabil apariţiei unor parazitoze la animale, numite MIAZE. Acestea sunt produse prin dezvoltarea larvelor unor insecte, în diferite organe, ţesuturi sau cavităţi.

ESTROZA (FALSA CĂPIALĂ) este o miază, frecventă la oaie, produsă de larvele unei insecte, Oestrus ovis, care se localizează în cavităţile nazale, sinusuri şi chiar în meninge, provocând diferite afecţiuni. Estroza este întâlnită mai rar şi la caprine, cabaline, uneori chiar la om. Insecta adultă care produce estroza la oaie trăieşte liberă în mediul extern, este de culoare negricioasă cu pete gălbui, are o lungime de 10-12 mm, corpul acoperit cu peri scurţi şi aripi transparente. Aceasta depune larve din zbor pe firele de păr din jurul nărilor, de unde pătrund în cavitatea nazală sau sinusuri.

Contaminarea

Contaminarea animalelor are loc vara, de regulă în luna iulie, în timpul păşunatului sau la ieşirea din saivan, în dimineţile cu soare, când insectele depun din zbor larvele pe animale. Larvele au formă ovală, alungită şi corpul segmentat, parcurgând mai multe stadii de dezvoltare în timpul parazitării. Dezvoltarea larvară are loc în organismul animalelor şi durează mult, 8-10 luni, astfel că semnele clinice ale estrozei apar târziu după contaminarea animalului, adică începând din toamnă-iarnă, până în sezonul cald următor, când larvele complet dezvoltate sunt expulzate în exterior, prin strănutul ovinelor. Ajunse pe sol, acestea îşi continuă dezvoltarea până la stadiul de insectă adultă, care după împerechere va depune din nou larve pe animal, în sezonul de vară următor şi astfel ciclul evolutiv al insectei se reia.

Simptomele

Simpomele bolii sunt şterse, când larvele din cavităţile nazale sunt foarte mici. Când aceste larve cresc, mai spre primăvară animalele prezintă jetaj (le curge nasul) mucos, mucopurulent sau cu strii de sânge. Ca urmare, în jurul nărilor apar cruste, în special dimineaţa. De asemenea, animalele prezintă strănut, respiraţie zgomotoasă, îşi freacă nasul de obiectele din jur sau scutură puternic din cap, încercând să se debaraseze de larve. Atunci când larvele pătrund în sinusuri sau meninge, apar tuburări nervoase, animalele prezentând mers neregulat, masticaţie în gol, encefalite, motiv pentru care ESTROZA se mai numeşte şi FALSA CĂPIALĂ. Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice corelate cu sezonul îmbolnăvirilor: toamnă iarnă-primăvară. Pentru a se face diferenţa între encefalite de altă natură (cenuroza, listerioză, diferite intoxicaţii cu manifestări nervoase) diagnosticul de certitudine se pune în laborator.

Profilaxie şi tratament

Este destul de dificil să ferim oile de insectele adulte, dar în sezonul de păşunat aplicarea măsurilor de dezinsecţie în jurul saivanelor sau a târlei, în perioada de zbor a insectelor, are efect favorabil în combaterea estrozei. Se recomandă insecticide persistente ca : ROMPARASECT 5%, ROMPARASECT FORTE, SCABIZOL. Dezinsecţiile trebuie făcute începând cu sezonul de iarnă pentru distrugerea eventualelor larve, astfel încât să se întrerupă ciclul biologic al insectei şi ca urmare să nu mai apară insecte mature anul următor. Foarte importantă este deparazitarea animalelor cu soluţii injectabile de ROMAVERMECTIN, ROMIVERMECTIN şi ROMAVERMECTIN.

Dr. Viorica Chiurciu , medic veterinar, doctor în ştiinţe medicale
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 16, 16-31 AUGUST 2010

Vizualizari: 4501



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Măneanu Varvara Magdalena -- (23-August-2010 )
Avem în vedere recomandările. Mulţumim!

֠ 2.     dan -- (25-August-2010 )
am doua capre care au avut rasfugul alb,cred,dopuri la mulsori. le-am facut tratament cu mastijet forte si cu oxitetraciclina si celei mai bolnave i-a trecut,iar celeilalte nu. am verificat asta prin fierberea laptelui din fiecare tata si am observat ca unul nu avea nimic,iar celalalt era ca si laptele stricat. v-as ruga mult de tot sa-mi spuneti ce sa fac. la cea sanatoasa pot sa-i fac vaccinul preventiv la 4 zile dupa tratamentul cu oxitetraciclina ? Va multumesc mult !

֠ 3.     Cristiano -- (8-February-2017 )
Ii foarte normal aceasta informatie deoarece pentru mine a fost de folos .Multumesc pentru acea persoana care a scris acesta compunere sau aceasta informatie . MULTUMESC !!

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI