Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Miros de pâine rumenă în Bărăgan

Era într-o zi a sfârşitului de iulie. Una dintre puţinele ce ne aminteau de căldurile doborâtoare specifice secerişului. La marginea şoselei ce leagă Călăraşiul de Slobozia, într-o solă imensă ne apare silueta unui om ce păşea în urma unor combine-gigant care despicau brazde uriaşe de grâu, imagine ce părea a fi decupată dintr-un manual de agrofitotehnie. Ne convingem de acest lucru imediat ce privim spre bogăţia spicelor aflate încă „în picioare“. Pare incredibil, dar după o lună întreagă în care au stat sub bătaia ploilor, sunt încă pline de boabe sănătoase. Niciun fir de grâu culcat la pământ, niciun bob stricat, cum trâmbiţează pe sticla televizorului cei care au „misiunea de a decreta“ eşecul unui nou seceriş în România.

Un agronom pentru viitor

După ce facem cunoştinţă cu autorul acestei opere agricole, realizăm că ne aflăm totuşi în faţa unuia dintre marii agronomi ai zilelor noastre. Numele său este Ion CIULINARU. Un produs al şcolii româneşti de agronomie care şi-a început activitatea pe tarlaua unui „ceapeu“ din Bărăgan. Adică nu departe de locul întâlnirii noastre, acolo unde era cândva şi satul său natal. Doar că astăzi inginerul Ciulinaru practică aici altfel de agricultură, una de tip occidental. În inima Bărăganului, el conduce trei societăţi agricole cu profil vegetal care te transpun în ceea ce ar trebui să reprezinte agricultura viitorului în România. O face nu numai de pe poziţia agronomului practician, ci şi a specialistului ce se află în legătură directă cu tot ce realizează astăzi ştiinţa agronomică mondială. Cum era şi normal, primii pe care avea să-i atragă de partea lui în afacerea de familie au fost cei doi copii. Fiecare având nu atât calitatea de a fi copilul lui tata, ci şi răspunderea directă pentru gestiunea unităţii pe care o conduce. În calitate de cadru didactic universitar, Ion Ciulinaru şi-a mai asumat o răspundere: aceea de a da studenţilor săi o meserie sigură de agronomi practicieni. Adică de a pregăti acei tineri capabili să devină fermierii de mâine ai Bărăganului.

Strategia, dincolo de teorie

Produs al unei şcoli agrotehnice de excepţie, inginerul Ion Ciulinaru avea să înţeleagă că următoarea sa obligaţie profesională stă în însuşirea unor cunoştinţe economice, fără de care munca sa pe ogorul Bărăganului nu poate avea finalitate practică. Respectând regulile fundamentale de organizare a asolamentelor, el a fost obligat să se adapteze noilor cerinţe ale pieţei. Aşa se face că aproape jumătate din cele 2.400 ha le cultivă cu grâu, pentru care are nu numai desfacere asigurată, ci şi finanţare pe întreaga perioadă de realizare a producţiei. Ea se realizează în cadrul unui parteneriat cu un investitor strategic datorită căruia grâul ajunge adesea pe masa unor mari bogătaşi străini. Nu este exclus să se întâmple şi în 2010, dacă unităţile noastre de panificaţie vor face cumva mofturi la calitate.

Respectul pentru ţărani

Principalii parteneri ai inginerului Ciulinaru rămân însă proprietarii de pământ de la care a arendat 1.800 hectare. Regulile de conducere sunt simple şi îi favorizează pe cei cu suprafeţe mai mari, care, fără să lucreze sau să cheltuiască un leu, primesc până la 1.000 kg la hectarul dat în arendă. În noua structură, floarea-soarelui a devenit a doua cultură după grâu. Porumbul se află la limita marginalizării. Asta tocmai în Bărăgan, unde în condiţiile acestui an se pot obţine peste 12.000-13.000 kg/ha. Cauza: decăderea zootehniei.

Într-un an de criză, cum este 2010, inginerul Ciulinaru estimează o cifră de afaceri de 65 miliarde lei vechi. O parte din profit va fi orientată spre construirea unor depozite cu o capacitate totală de 7.000 tone. Gândurile sale zboară însă în viitor, cu deosebire spre acele investiţii bioenergetice care ar putea da o nouă dimensiune activităţii sale. Până atunci, însă, el rămâne credincios profesiei de agronom, dovedind că Bărăganul rodeşte îmbelşugat în anii de restrişte. În 2010 producţia medie la grâu a atins 5.000 kg/ha, iar la floarea-soarelui estimează 4.000 kg.

BANU, I. POP
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 16, 16-31 AUGUST 2010

Vizualizari: 734



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Măneanu Varvara Magdalena -- (23-August-2010 )
Aşteptăm să vedem rezultatele în muncă a cât mai mulţi ingineri agronomi practicieni, iar domnului ing.Ciulinaru cât mai mulţi discipoli devotaţi Bărăganului şi recolte cât mai mari!

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI