Imprimati articolul

Nerecunoscătorii de noi…

Să vezi şi să nu crezi! Aflu din presa zilei cum că decidenţii noştri sunt foarte dezolaţi. Dezamă­giţi chiar! Se simt, spun ei, frustraţi, umiliţi. După tot binele cu care fericesc poporul român de ani buni, răsplata cuvenită se vede a fi arzătoarea dorinţă a naţiei de a-i îndepărta de osul de ros.

Puşi paznici la stână, politicienii noştri au dat, cum se ştie, iama prin turmă.
Acum, cu pielea bietelor vieţuitoare în băţ, se vaită, cât îi ţine gura, că n-au parte de recunoştinţa cuvenită.

Hazul - de necaz, vezi bine – ni-l provoacă promisiunile legate de mărirea salariilor.
Ori de o probabilă reducere a CAS-ului.
Haida, de! Câtă generozitate!

În urmă cu exact doi ani, dintr-o trăsătură de condei, simbriile a sute de mii de oameni au fost retezate cu 25%. Scurt şi fără comentarii!

200.000 de funcţionari ori, mai corect spus, de simbriaşi ai statului au fost apoi aruncaţi în stradă.

Pensiile şi-aşa ciuntite cu un hocus-pocus parlamentar au fost îngheţate.
Ce lege, care lege!

De altminteri, ni se explică încă o dată că nu sunt bani. Nu mai sunt bani!
Pensionarii, oamenii ăştia umiliţi şi obidiţi cu adevărat, sunt prea cheltuitori.
Şi vieţuiesc şi prea mult.
Soluţia! Subţiem la limită lista cu medicamente compensate, anulăm în chip ilar ajutoarele de boală, închidem spitalele şi, gata!

Ce vă zic acum nu e glumă!
România se află astăzi în fruntea ţărilor ameninţate de boli cardiovasculare şi de câte alte necazuri, dar şi, în coada cozilor când vine vorba de prevenţii.
Nu mai există nici măcar morfină!
Cât despre traiul de fiecare zi, n-am a vă spune noutăţi.
Românii muncesc pentru hrană.

Doar pentru costul „coşului zilnic“ care înseamnă, în medie, cam 60% din câştig.
Curentul electric, gazele au devenit consumuri de lux.
La sat problemele sunt şi mai numeroase şi mai dificile.

A-ţi lucra bucata de pământ e un vis frumos tulburat foarte adesea de coşmarul realităţilor.
În aceste condiţii media recoltei de grâu ori porumb e la noi de 2-3 tone la hectar.
Vecinii noştri, europeni ca şi noi, adună în hambare 6-8 tone, în medie, pe hectar.
Competiţia pe piaţa liberă e una şi incorectă şi neloială.

Vesticii oferă produse subvenţionate.

Românii – doar rodul unui efort, de foarte multe ori supraomenesc.
Foarte căutate, produsele româneşti net superioare prin gust şi calitate celor de pe aiurea lipsesc cel mai adesea de pe tarabele marketurilor şi pieţelor gâfâind de contrafacere.
Deşi o soluţie viabilă pentru ieşirea României din marasmul în care se află, agricultura e tratată precum o capră râioasă a economiei.

Ori, altfel spus, doar precum o vacă bună de muls.
Între timp, tânăra generaţie îşi face mâna cozoroc şi caută către cele patru puncte cardinale.

Pustiul dimprejur se preface în disperarea din suflete.
Abia 2% dintre tinerii satelor mai acced la şcolile superioare.
După absolvire, drumul celor norocoşi o coteşte tot către promisiunile străinătăţii.
Ei bine, cu atâtea „realizări“ nu e de uimire că lipsa de recunoştinţă „umileşte“ eforturile decidenţilor noştri.

Descumpăniţi de situaţie, cei mai mulţi ne promit că se retrag...
...în palatele lor de la Snagov, Miami, Coasta de Azur şi pe unde mai încap.
Aşa să le ajute Dumnezeu!

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2012

֩ Comentarii