Imprimati articolul

Nervi de primăvară

Dintotdeauna, adică de când mă ştiu, marea trecere de la anotimpul alb la cel al florilor trezea şi în mine, ca în tot ceea ce înseamnă viaţă, optimism şi, de ce nu, speranţa că belşugul ne surâde. De la o vreme, bag însă de seamă, graniţa dintre anotimpuri s-a cam şters, necazurilor de peste iarnă alipindu-se nevoii unor primăveri împovărate de griji.

Rătăcind printre oameni

Şi totuşi, după ce rătăcind printre oameni am luat seama la comportamentul colectiv, mi-a fost lesne să constat că de vină nu suntem noi, nemuritorii obişnuiţi, ci decidenţii noştri, de la amploaiaţi până la vlădică. Adică, vorba lui Fănuş Neagu, aceşti nebuni, deloc frumoşi, care ne hotărăsc în numele eternităţii soarta şi traiul de fiecare zi. Fiindcă politica a devenit în zilele noastre cea mai profitabilă slujbă pentru burtăverzime. Cu alte cuvinte, amatorismul politic pe care a fost altoit – culmea!, prin voinţă populară –, un guvern de piraţi pământeni, al căror scop nu este altul decât perpetuarea neputinţei şi prostiei ridicate la rang de politică de stat.

Reapar canalele de opresiune

Fiindcă, odată compromise serviciile sociale, abisul dintre stat şi guvernanţii lui devine ireconciliabil. Prin urmare, discreditând justiţia, împotmolind pentru vecie învăţământul şi sănătatea, totul pe fondul unei sforăitoare propagande în numele reformei, opera de demolare a voinţei şi speranţei populare a fost desăvârşită. Sunt la modă, iarăşi la modă, canale de intimidare şi opresiune, cetăţeanul devenind un asistat, un umil trecător printr-o viaţă croită în temeiul globalizării şi deznaţionalizării.

O economie în ritmul racului

Economia, vector sensibil şi el la deciziile politice, avansează pe cunoscutul principiu un pas înainte şi doi înapoi. Şi ceea ce rotunjeşte opera de spoliere şi proletarizare generală este tocmai virulentul atac împotriva locului unde până nu demult se credea că s-a instalat veşnicia – adică a satului şi agriculturii româneşti.

O indiferenţă periculoasă

Este cu totul de neînţeles cum, în pofida prorocirilor ONU în ceea ce priveşte rotirea anotimpurilor, România să nu aibă un program de dezvoltare durabilă, care să ia în calcul previziunile sumbre ale futurologilor. Aşa se face că noi importăm constant mai bine de 60% din necesarul de alimente de pe te miri unde – urmare fiind scumpirile în lanţ – cu, nota bene, 24,7% la cartofi şi, în medie, cu peste 10% la zahăr, fructe şi legume proaspete, inducând, în pofida optimismului prognosticurilor guvernamentale, o inflaţie de 8,01%. Între timp, 3-3,5 milioane ha rămân an de an pârloagă. Cu producţia de cereale obţinută, dacă acestea ar fi fost cultivate, ar fi putut fi crescute, după calculul unor specialişti, peste 7 milioane de porcine. Or, anul trecut România a importat peste trei milioane capete porci în viu, la care se adaugă carnea în carcasă.

Evaziunea, ca problemă naţională

Gaura neagră a evaziunii fiscale pune economia românească în dificultate. Se importă fără taxe, se prelucrează fără taxe, se comercializează fără taxe. Este afirmaţia în clar a reprezentanţilor Romalimenta sugrumaţi deja de concurenţa neloială practicată fie pe calea nefiscalizării, fie prin importul de produse subvenţionate de două ori în ţara de origine. Primăvara 2011 pune probleme noi. Nevoile agriculturii sunt şi numeroase şi, în mare parte, neglijate de decidenţi. Nervii de primăvară ai românilor stau însă gata să explodeze. Şi asta nu mai este doar o simplă iluzie.  Fiindcă, până la urmă, totul are un preţ. De acum, fără îndoială, nenegociabil.

Gh. VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 9, 1-15 APRILIE 2011

֩ Comentarii