Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Raţii de hrană pentru vacile de lapte

Prin raţia de hrană se înţelege cantitatea de hrană (nutreţuri, principii nutritive) ce se administrează unui animal pentru acoperirea cerinţelor nutritive timp de 24 de ore.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o raţie bună sunt următoarele:

- să fie completă, respectiv echilibrată, să conţină toate principiile nutritive (energie, proteine, macro şi microelemente, vitamine, biostimulatori în raporturi optime);
- să aibă un volum corespunzător capacităţii tubului digestiv (coeficient de încărcare), respectiv să satisfacă senzaţia de saţietate a vacilor de lapte, exprimată prin USV/kg SU);
- să se aleagă nutreţurile de aşa natură încât să-şi completeze reciproc deficienţele de principii nutritive şi de digestibilitate şi ingestibilitate;
- să fie gustoasă pentru ca animalul să o consume cu plăcere;
- să fie sănătoasă (să nu conţină nutreţuri care să dăuneze sănătăţii vacilor şi calităţii laptelui);
- să fie economică (să conţină nutreţuri ieftine, care să asigure o producţie de lapte profitabilă).

Calcularea raţiilor de hrană

Această operaţiune presupune mai multe etape. Prima o constituie selectarea nutreţurilor din depozit în funcţie de cantitatea existentă, performanţa animalelor şi anotimp. Mai apoi se face estimarea valorii nutritive a nutreţurilor selectate pe baza valorii medii cuprinse în tabelele de valori nutritive sau mai bine pe baza buletinelor de analize emise de laboratoarele de profil. O altă etapă presupune calcularea normelor de hrană pe grupuri omogene de animale prin utilizarea tabelelor de norme specifice vacilor şi nivelului performanţei, precum şi calculul raţiei pe baza nutreţurilor selectate.

Practica calculării raţiilor se bazează pe elementele următoare:

- cunoaşterea informaţiilor despre animale (greutatea corporală, nivelul cantitativ şi calitativ al producţiei de lapte, stadiul lactaţiei - săptămâna de lactaţie şi stadiul gestaţiei se iau în considerare numai lunile 8 şi 9);

- cunoaşterea informaţiilor despre nutreţuri (sortimentul şi cantităţile de nutreţuri existente în depozite, valoarea nutritivă şi calitatea igienică a nutreţurilor).
După întocmire se analizează raţia şi se optimizează, de preferat, pe baza unui program specific pe calculator.

Pentru vacile performe sunt recomandate trei tipuri de raţii, şi anume:

• raţia de bază – identică pentru întreg efectivul de vaci, fiind formată din nutreţuri de volum şi satisface un anumit prag de producţie 10-15 kg sau mai mult;

• raţia complementară – alcătuită din nutreţuri concentrate. Se administrează numai la vacile cu producţie superioară celei care poate fi asigurată de raţia de bază, aceasta corespunzând la acoperirea cerinţelor a 2 kilograme de lapte pentru o unitate de măsură-kg;

• raţia de echilibru – alcătuită din nutreţuri suplimentare care corectează deficitele existente, în special în elemente minerale ale raţiilor de bază şi complementară.

Dr. vet. Mihai PETCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.17, 1-15 SEPTEMBRIE 2011

Vizualizari: 1632



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI