Imprimati articolul

Salvarea miraculoasă a Karakulului

Staţiunea pentru Cercetarea, Dezvoltarea şi Creşterea Oilor şi Caprinelor din Popăuţi, judeţul Botoşani, nu pare, ci chiar este o floare rară în peisajul cercetării agricole din România. Creaţiile biologice obţinute aici sunt demne de comparaţie cu cele obţinute de occidentali.

Am putea spune chiar că suntem cu un pas înaintea lor, având în vedere că mare parte din susţinerea financiară a actului ştiinţific a fost posibilă doar prin resursele proprii ale instituţiei. La sfârşitul anului trecut, în cadrul Târgului Internaţional INDAGRA FARMA 2010, a fost prezentată o nouă creaţie biologică din specia ovine, şi anume linia Karakul maro din cadrul rasei Karakul de Botoşani. Apariţia unor rase şi linii de animale este salutară astăzi, când la nivel mondial se iau măsuri în vederea păstrării şi diversificării populaţiilor de animale.

Omologarea Karakulului maro

La propunerea Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor de la Popăuţi Botoşani, o comisie de specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“ a analizat dosarul liniei Karakul maro aparţinând rasei Karakul de Botoşani. Concluzia specialiştilor a fost că, din punctul de vedere al mărimii genetice, al izolării reproductive, al diferenţierii morfoproductive şi al diferenţierii prin cerinţe faţă de mediu şi alte populaţii, se poate considera linie.

Această creaţie biologică se înscrie în noua tendinţă de creştere a Karakulului privind diversificarea paletei de culori şi nuanţe a pielicelelor de tip Karakul. La baza acestei noi populaţii de Karakul au fost folosite ovine Karakul negru şi brumăriu, heterozigote, care în substratul ereditar posedă gena recesivă pentru culoarea maro (0,9-1,7% din descendenţii maro).

Menţionăm că încă din anul 1987 au fost omologate: rasa Karakul de Botoşani, varietatea neagră şi brumărie.

Aproape cinci decenii de cercetare

Culoarea maro se caracterizează prin monocromia fibrelor, cu intensităţi ale pigmentaţiei de la bej deschis până la ciocolatiu închis, alcătuind nuanţele maro normal, închis şi deschis.

Până în anul 1972, mieii de culoare maro apăreau sporadic în turmele de Karakul, neexistând acţiuni specifice de ameliorare. După anul 1975 putem vorbi despre diversificarea metodelor de obţinere, înmulţire şi consolidare genetică pentru formarea acestei linii.

La baza propunerii pentru omologare a liniei Karakul maro stă un studiu care se întinde pe mai mulţi ani, împărţit în patru etape: 1964-1975, 1975-1985, 1985-1999, 2000-2009.

Toate aceste etape au îmbunătăţit şi consolidat culoarea maro şi au dus la îmbunătăţirea însuşirilor calitative ale pielicelelor. Efectivul de ovine a fost izolat reproductiv începând cu anul 1975, folosindu-se metode proprii măsurabile, nerealizate în alte ţări. Populaţia este izolată reproductiv de peste 8,15 generaţii, de aceea Karakulul maro este considerată o linie de sine stătătoare, independentă de alte populaţii (varietăţi de culoare) ale Karakulului de Botoşani sau de alte rase.

Rasa Karakul a fost omologată în 1986. În funcţie de varietatea de culoare, structura rasei se prezintă în felul următor: 83% dintre indivizi sunt de culoare neagră, 15% indivizi au culoarea brumărie şi numai 3% indivizi Karakul colorat. În anul 2000, ponderea varietăţii negre şi brumării a rasei a scăzut la 47,4%, restul fiind reprezentat de varietatea sur 27,5%, maro 13,5%, albă 7,4% şi roz 4,2%. În perspectiva anului 2015, ponderea varietăţii negre va scădea la 33,2%, diferenţa fiind ocupată de noile varietăţi de culoare ale rasei.

În 1989, la nivelul României existau 1.100.000 de capete de ovine crescute pentru pielicele. Din nefericire, numărul lor a scăzut dramatic, în 2009 ţara noastră numărând doar 735.000 de efective.

Caracteristicile noii linii

Linia Karakul maro are particularităţi fenotipice şi genoti­pice, care-i conferă trăsături morfologice şi productive, o individualizează şi diferenţiază de alte populaţii din familia rasei Karakul.

Linia nou creată are capacitatea de a se reproduce în sine, atingând nivelul scontat de consolidare genetică. Formează o entitate proprie, cu însuşiri morfoproductive caracteristice ce o definesc ca linie. Are o consangvinizare totală redusă (3,11%), mai mică decât cea de la rasa Karakul de Botoşani (varietatea neagră – 3,64% şi varietatea brumărie – 4,25%). Aceasta atestă că direcţia evoluţiei liniei poate fi controlată de selecţie, noua linie fiind moderat consangvină.

Mărimea genetică a liniei Karakul de Botoşani varietatea maro are valoarea de Ne = 49,87 indivizi, asigură evitarea consangvinizării  puternice, astfel încât linia poate evolua pe tendinţe proprii.

Cristinel  ŞONEA, Ion ROŞU, Cătălina ŞERBAN, Andreea KLEIN,
REVISTA LUMEA SATULUI NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2011

֩ Comentarii