Imprimati articolul

Singur împotriva mafiei

Lupta inginerului Ioan ARMENEAN cu această caracatiţă ce a cuprins piaţa mondială a zahărului durează de 15 ani. Adică din anii în care copiii falşilor reformatori autohtoni au intrat cu paşaport şi leafă în structurile acestei organizaţii criminale. A fost momentul în care dl Armenean a decis să se opună ca o stavilă în faţa dezastrului ce se prefigura, acceptând şi răspunderea acelui strateg naţional care să salveze industria producătorilor de zahăr din România. Din nefericire, cei care i-au fost alături în această inegală luptă cu mafia au capitulat fie din motive de şantaj, fie în faţa unor argumente financiare ademenitoare din partea unor falşi investitori străini.

Luduşul, ultima citadelă

Fapt este că inginerul Armenean se află astăzi singur împotriva mafiei zahărului. Acţiunea sa depăşeşte cu mult interesul instituţiei pe care o conduce: Fabrica de zahăr din Luduş. El nu acceptă în ruptul capului ca România să fie scoasă de pe harta internaţională a producătorilor de zahăr. Asta şi din motive de mândrie patriotică specifică ardelenilor.

Principalele argumente

Inginerul Armenean nu poate admite sub nicio formă ca o ţară cu o tradiţie de peste 130 ani în materie de producere a zahărului să capituleze acum, când conjunctura mondială pentru acest produs este una extrem de ademenitoare. Nu poate pentru că în jurul lui se află mii de cultivatori de sfeclă a căror existenţă financiară este legată de fabrica din Luduş. Peste aceste argumente, cu o oarecare conotaţie locală, se află însăşi menţinerea României în rândul producătorilor de zahăr din lume. Vecinii noştri din vest, ungurii, au capitulat. Bulgaria nici nu contează. Ucraina nu intră deocamdată în discuţie. Cehii şi slovacii sunt într-o derută totală. Acest tablou sumbru a fost desenat de către pictorii mafiei internaţionale poate înainte de aderarea noilor state la cea mai mare piaţă mondială, cea a Uniunii Europene. Adevărul este că în materie de zahăr această piaţă este controlată de marile companii transnaţionale. Între acestea se află şi cele cu capital francez, care se bucură de un tratament preferenţial din partea „înfricoşătorilor“ comisari europeni.

Luduşul, ultima citadelă

Fapt este că inginerul Armenean se află astăzi singur împotriva mafiei zahărului. Acţiunea sa depăşeşte cu mult interesul instituţiei pe care o conduce: Fabrica de zahăr din Luduş. El nu acceptă în ruptul capului ca România să fie scoasă de pe harta internaţională a producătorilor de zahăr. Asta şi din motive de mândrie patriotică specifică ardelenilor.

Principalele argumente

Inginerul Armenean nu poate admite sub nicio formă ca o ţară cu o tradiţie de peste 130 ani în materie de producere a zahărului să capituleze acum, când conjunctura mondială pentru acest produs este una extrem de ademenitoare. Nu poate pentru că în jurul lui se află mii de cultivatori de sfeclă a căror existenţă financiară este legată de fabrica din Luduş. Peste aceste argumente, cu o oarecare conotaţie locală, se află însăşi menţinerea României în rândul producătorilor de zahăr din lume. Vecinii noştri din vest, ungurii, au capitulat. Bulgaria nici nu contează. Ucraina nu intră deocamdată în discuţie. Cehii şi slovacii sunt într-o derută totală. Acest tablou sumbru a fost desenat de către pictorii mafiei internaţionale poate înainte de aderarea noilor state la cea mai mare piaţă mondială, cea a Uniunii Europene. Adevărul este că în materie de zahăr această piaţă este controlată de marile companii transnaţionale. Între acestea se află şi cele cu capital francez, care se bucură de un tratament preferenţial din partea „înfricoşătorilor“ comisari europeni.

Motivaţia

Inginerul Armenean este conştient de impactul acestei conjuraţii. Confruntarea cu forţele răului este inegală, dar gena lui interioară îl împinge în luptă. Aceast război se dă astăzi mai ales în jurul redutei de la Luduş. O redută care nu va fi cucerită atât timp cât îl are strateg pe acest om de o probitate profesională şi morală de excepţie. Bătălia lui are însă o „bătaie“ mult mai lungă: salvarea, în primă etapă, a fabricilor din România care industrializează mai ales sfecla fermierilor români. Lupta pentru menţinerea în cultură a sfeclei de zahăr reprezintă baza fundamentală a existenţei producţiei de zahăr în România. De aceea, în calitate de preşedinte al Patronatului producătorilor de zahăr, face eforturi extraordinare pe lângă fabricanţi să atragă pentru unităţile lor cât mai mulţi cultivatori. Face acest lucru într-un moment al disperării, în care guvernanţii au anulat până şi puţinele subvenţii acordate fermierilor. El încearcă, şi sperăm că va reuşi, să lămurească cultivatorii că este o măsură discreţionară de moment şi că, într-un an-doi, va ieşi din nou soarele peste culturile cultivatorilor de sfeclă din România. Să sperăm că va fi aşa.

REVISTA LUMEA SATULUI NR. 16, 16-31 AUGUST 2010

֩ Comentarii