Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Slănic Prahova

Situat pe râul cu acelaşi nume, oraşul, azi o importantă staţiune balneoclimaterică, se găseşte la 44 km nord de Ploieşti şi la o altitudine de circa 400 m, înconjurat de dealuri înverzite, în care predomină pădurile de stejar, dar şi livezi de pruni, peri, meri şi alţi pomi fructiferi. Cine vine azi aici, fie primăvara, vara, fie toamna, ba chiar şi iarna, nu poate să nu fie impresionat şi extrem de încântat de frumuseţea peisajului, deopotrivă, de ospitalitatea localnicilor şi, nu în ultimul rând, de şansa de a beneficia de tratamente balneare complexe oferite la unitatea de profil din urbe, dar şi de băile sărate pe care le poţi face în cele trei lacuri sărate din oraş, care au adus şi aduc faimă acestei aşezări, a cărei istorie se pierde în negura vremurilor, istorie legată, în principal, de extragerea şi valorificarea sării.

Climatul său subalpin, cu veri răcoroase şi cu toamne târzii, existenţa acestor lacuri sărate, cu efectele lor terapeutice, şi a celor cu nămol sapropelic, indicate în diferite afecţiuni reumatismale, conferă localităţii balneoclimaterice Slănic-Prahova o faimă unică în ţară.

Miile de turişti veniţi să-şi îngrijească sănătatea găsesc la Hotelul Slănic, o complexă bază de tratament balnear, pentru băi sărate, băi de plante, băi galvanice, masaj, precum şi multe alte proceduri specifice, între care şi cele cu parafină. Modernizările se observă deja şi la celelalte baze de tratament existente în zonă, atât la Baia Baciului, cât şi la Baia Roşie. Imaginea de acum a noului hotel de la Baia Roşie este, credem, extrem de convingătoare. Cum tot mai convingătoare, mai atractivă apare şi noua imagine oferită de Baza de tratament de la această Baie Roşie.

Un alt punct e atracţie al urbei este şi mina „Unirea“, o veche exploatare de sare, cu 14 galerii, aflate la aproape 220 metri adâncime, la care se coboară cu… liftul. În încăperile fostei mine de sare sunt amenajate două saloane, utilizate ca sanatoriu subteran, destinate tratamentului afecţiunilor respiratorii. Şi, tot aici, în adâncurile fostei mine de sare, mai pot fi admirate, printre altele, statuile lui Traian şi Decebal, dar şi Sala Polivalentă, o minune a creaţiei umane, folosită acum pentru diverse antrenamente şi jocuri sportive specifice.

În oraş mai poate fi vizitat şi celebrul Muzeu al Sării. Aici sunt prezentate o serie de colecţii de mostre de diverse minerale, fotografii şi documente care prezintă evoluţia mineritului sării în această zonă pitorească a Prahovei.

Iată de ce o drumeţie la Slănic - Prahova este un câştig pentru sănătatea fiecăruia!

Pe cărări dâmboviţene

Veche vatră de istorie românească, Dâmboviţa atrage acum mulţi turişti în vreme de vacanţă. În urbea reşedinţă de judeţ se ajunge destul de uşor, fie cu autobuzul, microbuzul sau cu autoturismul, fie cu trenul, cu punct terminus la Pietroşiţa, localitate pitorească de munte.

Primul popas se poate face chiar la Târgovişte. Cetate de legendă, urbea de pe Ialomiţa este atestată documentar în 1396, în vremea lui Mircea cel Bătrân.

O vizită prin oraş aduce în prim-plan momente de veche istorie românească: vechile construcţii ale Curţii Domneşti, din timpurile lui Mircea cel Bătrân, ale lui Vlad Ţepeş, cel care a ridicat celebrul Turn al Chindiei, devenit o veritabilă emblemă a cetăţii de scaun, ale lui Petre Cercel, ale lui Matei Basarab şi altor alţi mari voievozi „păstrători de neam şi datini“.

În plin centru, în imediata vecinătate a unui parc îndrăgit de localnici şi de turişti deopotrivă, vizitatorii află Catedrala episcopală din vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, binecunoscută sub numele de „Mitropolie“. În anul 1518, Neagoe Basarab a început să zidească mitropolia cea „mare şi frumoasă, cu opt turle şi tot rotunde, cum se satură ochii de vederea ei“”. Unul dintre urmaşii săi, Radu Paisie, a înfrumuseţat-o şi a zugrăvit-o, „cu toată podoaba“. Lăcaşul acesta a fost refăcut de Constantin Brâncoveanu, iar în final a fost restaurat de arhitectul francez Lecomte de Nouy în anul 1889, cel care, de fapt, l-a demolat şi l-a rezidit aşa cum arată azi, în forma actuală.

În preajma Târgoviştei se află Mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare, lăcaş care a reprezentat de-a lungul timpului un puternic focar de cultură. Aici a funcţionat Tipografia lui Macarie. Şi tot aici se află înhumat capul marelui voievod, întregitor de ţară, Mihai Viteazul. Cei interesaţi de istorie mai pot vizita şi Mănăstirea Stelea, zidită în 1645 ca semn de împăcare între Matei Basarab şi Vasile Lupu. Aici au învăţat Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu şi Ion Heliade Rădulescu.

Cei care se aventurează prin judeţ mai pot vizita Peştera Ialomicioarei, precum şi Rezervaţia de zimbri de la Bucşani.

Băile minerale Telega

Aflată într-o pitorească zonă colinară a Prahovei, în imediata vecinătate a râului Doftana, la o altitudine de 550 metri, comuna Telega este cunoscută pentru exploa­tarea sării încă de pe timpul lui Basarab Întemeietorul, în 1354. Dar Telega a devenit un punct de reper pe harta turistică şi graţie Băilor Minerale. Lăsate în deplină uitare după 1989, Băile Minerale de Telega vor fi repuse în valoare de Virginica Cacarumbas şi dr Morel Rosenthal. Astfel, Telega a devenit important punct de atracţie turistică, cu băi calde şi reci pentru tratarea reumatismului şi a altor afecţiuni locomotorii.

Anual, sute şi sute de turişti vin „să ia sănătate“ de la Băile Minerale Telega! Ţinta este apa Lacului Central, cu 180 de metri adâncime în partea sa centrală – o fostă gură de ocnă – apă miraculoasă, unicat pe continentul european, care vă oferă şansa de a vă trata cât mai eficace reumatismul, dar şi alte afecţiuni locomotorii. A înota aici, alături de stâncile de sare, din care altădată se extrăgea cea mai fină sare din Ţara Românească, este, dacă vreţi, un contact viu cu natura! Asta fiindcă cei interesaţi pot face contact direct şi cu... nămolul, un nămol întâlnit la Marea cea Mare.

Pe lângă o gamă largă de tratamente oferite de personalul medical al băilor, se mai adaugă şi oferta asigurată de către... salina de suprafaţă, o instalaţie prevăzută cu spaţii originale de tratamente adecvate.

Aşadar, cât este vara de lungă puteţi veni aici „să luaţi sănătate“ de la Băile Minerale, iar la început de toamnă, la Telega, primăria organizează un târg cu expoziţii de etnografie şi artizanat, cu ceramică, împletituri, cioplituri în piatră, costume populare, cojocărie. Cei atraşi de frumuseţile naturii pot face excursii pe Valea Prahovei şi cea a Doftanei, pe parcursul cărora se pot opri la Cetatea medievală de la Brebu, la Cornu ori la Muzeul Nicolae Grigorescu şi la Castelul Hasdeu din Câmpina.

Pagini realizate de Cristea BOCIOACĂ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2011

Vizualizari: 989



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI